Până la sfârșit 🔞 Vol 12

Capitolul 9

Max:
 
Usa de la dormitor se deschide brusc si imi mut privirea de pe geam exact când ea intra ca un mic taifun in camera.
-Ce zici de o plimbare?intreaba fara nici o alta introducere si chiar tind sa cred ca femeia asta e nebuna.
De ieri si pana astăzi nu a facut altceva decât sa-mi întărească convingerea ca nu e întreaga la cap.
Oftez subtil si clatin usor din cap incercand sa alung gandul pentru ca indiferent de cum naiba e,pana la urma e nevastă-mea,apoi cand imi golesc mintea de orice gând legat de nebunia ei,incep sa o masor din cap pana in picioare si cu toate ca arata de parca i s-au inecat toate corăbiile la mal,tot mi se pare superba. Bine...nu ca eu as arata mai bine. Ultima data cand am verificat aratam ca dracu si nu datorita ochilor rosiatici ce ii am în cap,ci pentru ca la fel ca ea,nici eu nu am dormit azi-noapte.
Imi aduc aminte ca m-a întrebat ceva doar atunci când își arcuieste usor o sprânceană si imi dreg putin glasul inainte de a vorbi.
-Unde vrei sa ne plimbam?intreb si ridica din umeri.
-M-am gândit sa te plimb prin oraș,poate avem norocul si iti amintești ceva. Ce zici?intreaba privindu-ma in ochi cu speranța.
-Sigur,raspund imediat.
Zambeste.
Un zambet ce-mi ajunge pana in inima si mi-o încălzește instant.
„Dumnezeule! I-as da si as face orice doar sa vad zambetul asta zilnic pe buzele ei.”
-Bun!exclama si isi loveste palmele intre ele. Ma bag repede sa fac un dus,iar tu poți sa te îmbraci,zice si aprob cu o miscare a capului,dar in loc sa se pună în mișcare ca sa se îndrepte spre baie,ea rămâne în loc si incepe sa-si mute usor greutatea de pe un picior pe altul privindu-ma foarte ciudat.
Nu ii înțeleg privirea,dar e una ce nu imi transmite o stare buna.
-Ce se întâmplă?intreb si inghite in sec.
Se opreste din fâțâit si clatina usor din cap.
-Nimic...sopteste si abia acum se pune in miscare.
-Minti!ii atrag atenția si ma reped spre ea.
O prind de mana înainte de a intra în baie si o intorc cu fata spre mine.
-Poate ca nu imi amintesc nimic,dar cumva trupul tău imi transmite anumite semnale pe care nu stiu prin ce minune reușesc sa le simt si sa le interpretez,iar in momentul asta știu ca nu ești în regula. Deci...?intreb si ii cercetez chipul cu privirea.
Clipeste mărunt surprinsa de faptul ca reușesc sa ii interpretez gesturile,apoi ofteaza dureros.
-E...doar...aaa...ciudat,reușește sa zică intr-un final dupa ce se bâlbâie de cateva ori.
-Ce mai exact e ciudat? Faptul ca am uitat?
-Si asta. Doar ca...tot ce se întâmplă intre noi e ciudat,mărturisește iar ochii ei verzi se întunecă putin.
„Ii vine sa planga?”
Gandul ca am sa vad din nou lacrimi în ochii ei imi sfâșie inima si ii prind cu blandete obrajii in palme.
-Futu-i!injur cand in urma gestului meu izbucnește in plans. Shhhh...te rog nu plange,ii cer dar face exact pe dos.
In loc sa se oprească,incepe sa se cutremure la pieptul meu din cauza suspinelor.
-Fir-ar sa fie!marai si o strang cu putere in brate. Vorbeste cu mine...o rog. Spune-mi ce nu e in regula cu tine,fiindca nu stiu cum sa te ajut.
-Pentru ca sunt o straina in ochii tai,imi zice,iar suspinul ei mi se infinge cu putere in inima.
-Nu esti,la dracu!izbucnesc si ridic putin mai mult tonul decât ar trebui. Esti a mea. Stiu ca ești a mea,doar ca...ma opresc si inchid ochii încercând sa ma calmez.
Inspir adanc si mirosul pielii ei imi declanșează de data asta ceva in interiorul mintii.
O imagine. Una cu noi doi.
-Iti suna cunoscuta următoarea descriere?intreb si o simt cum ridica privirea din pieptul meu. Eu pustan,sprijinit de portiera unui taxi. Sunt imbracat intr-o pereche de blugi negri,bocanci in picioare si o geaca din piele maro,iar bruneta in parul căruia imi bag nasul si o tin în brate,poarta o rochie tricotata vișinie,o geaca neagra si o pereche de botine in picioare. Parul il are desprins si ii cade greu pe spate,iar eu ii inspir adanc mirosul de cafea. Acelasi miros ce il poarta acum pielea ta,zic si deschid deodata ochii.
O vad cum se blocheaza,apoi clipeste buimaca si intredeschide usor buzele.
Buze pe care imi doresc sa le sarut. Ma atrag,la fel cum face si pielea ei ce imi imbata simturile cu mirosul de cafea. Femeia asta sincer pentru mine este un afrodiziac pe picioare. Oricat mi-as dori ca scula sa nu mi se întărească in preajma ei,mai ales în momente delicate cum este ăsta,nu am cum sa o opresc din a deveni tare precum otelul. E imposibil fiindca trupul meu tânjește dupa al ei.
-Ceea ce ai descris tu,e ziua in care...se opreste si inghite in sec.
-In care?
-In care noi doi am devenit un întreg complet,raspunde si ma priveste cu dragoste și cu speranța.
-Si într-adevăr ai mirosit a cafea?intreb si încuviințeaza din cap.
-De mica folosesc geluri de dus si creme de corp cu aroma de cafea. Mereu mi-a plăcut cum miroase,iar mai tarziu m-am îndrăgostit si de gustul ei. Asa ca,da...daca ar fi sa ma asociezi cu o anumita aroma,aceea ar fi,cafeaua.
Incuviintez din cap fiindca eu nu mai vad și continuarea scenei ce ea mi-a spus-o in linii mari,dar macar e un început. Macar am certitudinea ca amintirile mele nu sunt pierdute pe vecie.
-In ziua aia ti-am darut si bratara asta,continua si ma prinde de încheietura mâinii. O porti la mana de cand ai 18 ani. N-ai dat-o niciodata jos. Nici macar cand am fost despartiti.
-Am fost despartiti?intreb mirat.
-Da. Zece ani. E...complicat si mult de povestit. Daca vrei am sa iti zic cat timp ne plimbam prin oraș. Te scot la o prajitura,zice si mustaceste pe sub mustati.
„Ce pune la cale nebuna asta mica a mea?”
-Prea bine,raspund si o eliberez din prinsoarea mea.
Isi îndreaptă pasii spre baie,iar eu spre dressing. Incerc sa găsesc răspunsul pentru ranjetul de pe buzele ei,dar mintea mea nu vrea sa imi dea nici un indiciu ca sa ma prind de ce mi-a trantit acel ranjet viclean.
„Sigur are legătură cu ceva din trecut. Ceva de care eu nu imi aduc la dracu aminte,dar cu siguranță e ceva important. La cum ii sclipeau ochii de încântare exact ca la mâța cand a pomenit de prajitura,sunt absolut convins ca e un joc de-al nostru sau ceva de genul. Hmmm...sper sa găsesc răspunsul intr-un final si de preferat inainte sa-si faca ea damblaua. Daca lucrul asta a tinut-o pana acum în șah,nu vreau sa se schimbe jocul.”
Cu gândurile indreptate spre prajitura la care urmează sa ieșim,intru în dressing si ma opresc in fata dulapurilor ce sunt injepsite cu haine pentru mine. Imi dau jos prosopul din jurul taliei si il pun pe un colt al insulei,apoi caut o pereche de sosete si una de boxeri,iar dupa ce le găsesc si le trag pe mine,ma uit printre hainele ce sunt aranjate la dunga si incerc sa ma hotarasc cu ce sa ma îmbrac.
Imi plimb ochii dintr-o parte în alta,apoi de sus in jos si aleg intr-un final o pereche de pantaloni albastru închis dintr-un material subțiere si scot o camasa cu mânecă scurta de pe umeras ce are dungi verticale pe ea in nuanțe albe si albastre. In timp ce ma îmbrac,ma privesc in oglinda si nu știu cum se face,dar arat mai bine. Cred ca de vina e zambetul ei.
„Dumnezeule! Si ce zambet are...dar si ochi...are niște ochi superbi si pentru a nu stiu cata oara ma intreb cum am putut sa uit de ea?”
-Max?
Clatin din cap atunci cand o aud ca ma striga si ma intorc cu fata spre usa dessingului.
-Sunt aici!
Intra inauntru înfășurata intr-un prosop alb si ridic usor dintr-o sprânceană.
-Nu știam unde ești,raspunde întrebării nerostite de pe buzele mele. N-am auzit nici o mișcare si am crezut ca ai ieșit din dormitor...continua in timp ce se apropie de mine. Arati bine,zice in timp ce isi plimba privirea pe trupul meu,dupa si-o muta pe raftul plin cu pantofi de-ai mei si trece pe lângă mine,apoi se intinde dupa o pereche de papuci.
-Mocasinii astia merg cu ce ai pe tine,spune in timp ce se apleaca si ii pune la picioarele mele.
O urmăresc cu privirea cum se îndreaptă de spate,apoi merge spre insula si prinde o sticluță de parfum,dupa revine langa mine si ma da cu el.
Inspira adanc si geme.
-E parfumul meu preferat,zice schițand un mic zambet.
-Am notat,raspund si chicoteste.
-Stii...tot raul e spre bine. Daca stau si ma gândesc,problema ta cu amnezia asta,imi tine mintea ocupata si nu mai plang ca nebuna dupa Tartarus. Oare asta înseamnă ca sunt o mama rea? Adică,mi-as da viata pentru copii nostrii,dar in cazul lui Tartarus degeaba as face-o. Moartea mea nu l-ar elibera pe el din propriul lui Iad,dar...nu stiu...sunt o mama rea fiindca cumva Iadul in care am căzut alături de tine,e mai suportabil decât cel in care m-a obligat el sa traiesc?intreaba si ma priveste cu tristețe. Are vreun sens ceea ce zic?continua si ii vad ochii cum incep sa i se umezeasca.
Simt cum o cuprinde anxietatea si ii prind obrajii in palme ca sa o privesc in ochi.
-Din tot ce am aflat despre Tartarus,nu pare a fi copilul ce sa se supere daca restul reușesc sa zâmbească in lipsa lui.
-Nu e genul...dar...
-Dar...o intrerup si inghite cu dificultate toate cuvintele ce i-au rămas pe vârful limbii. Dar daca nu il jelesti zilnic,asta nu înseamnă ca nu-l mai iubești sau ca nu te doare fiindca nu e langa tine. O sa te doara si e firesc,nu? Ești mama lui. Probabil durerea m-ar rupe si pe mine dacă as fi capabil sa simt sau sa-mi aduc aminte de fiecare dintre voi,dar asta nu înseamnă ca ești o mama rea,ingeras,soptesc si tresare cand isi aude alintul. Daca ma întrebi pe mine,ești o eroina. Avem atâția copii pentru care ne-am dedicat intr-un totul din câte mi-au povestit băieții,asa ca...cuvintele,mamă rea nu au cum sa intre in discuție,ai înțeles?intreb si incuviinteaza incet din cap.
Imi înconjoară talia cu bratele si simt cum pielea imi ia foc acolo unde ma atinge.
-Multumesc,sopteste.
-Pentru ce?intreb confuz.
-Pentru ca si acum cu mintea ta pierduta reușești sa imi redai echilibrul,Max...esti...o minune,spune cu ochii in lacrimi. Ce as fi eu fără tine?intreaba cu tristețe. Nimic,raspunde tot ea. N-as fi nimic fără tine,Max,fiindca nu o sa poată exista niciodata Lex fara Max...
-Sau invers,spun si amandoi ne blocam. De unde a mai venit și asta?intreb si lacrimile ii curg instant pe obraji.
-Era continuarea...Nu exista Lex fara Max sau invers.
Inspir brusc cand vad următorul rand de lacrimi cum ii curge pe obraji si ii sterg cu blandete piele,deși ard de ciuda pe interior.
Ma enervează la culme faptul ca eu sunt cel ce aduce lacrimi în ochii ei. Amintirile mele dispărute ca prin farmec ii provoacă durere si habar nu am ce trebuie sa fac ca sa indrept lucrurile.
-Max?intreaba incet.
-Hm?raspund si privirea mi se focuseaza din nou pe chipul ei.
-Ya tebya lyublyu,Max,continua si un fior imi cutremura interiorul. Mereu am facut-o si mereu am s-o fac.
Ma clatin pe picioare si imi duc o mana la frunte cand vorbele ei incep sa rasune cu ecou in mintea mea goala.
-Esti bine?intreaba îngrijorată.
Nu răspund.
Inchid ochii si ma las purtat de ecoul cuvintelor ei. În tot albul ce ma înconjoară,apare o alta imagine,dar de data asta habar nu am unde naiba se petrece acțiunea,insa ma cutremur pe picioare cand o vad cum e inghitita de un rau negru ca smoala.
-Max! Ma sperii! Uita-te la mine!imi cere si vocea ii urca cateva octave spre final.
Deschid ochii si ma privește speriata.
-Ce s-a întâmplat?
-O imagine,raspund si imi frec usor fruntea. Una cu un rau negru in care te inecai.
-Oh...sopteste si mijesc ochii.
-Oh? Ce a fost mai exact ceea ce am văzut?
Incepe sa tremure si vad chinul cum ii traversează chipul.
-A fost ziua in care era sa te pierd pentru totdeauna. Eram in infern si incercam sa te intorc din drum. Raul era obstacolul dintre noi,dar problema cea mai mare a fost ca și atunci ca si acum,tu nu iti aduceai aminte de mine.
-Dumnezeule!exclam șocat. Ce naiba am trăit noi doi femeie?intreb si schițează un zambet mic.
-Uneori un Infern,dar de cele mai multe ori,viata noastră a fost un Rai. Si se pare ca amintirile tale se trezesc la viata doar dacă zic ceva ce a avut un impact foarte mare asupra ta sau a noastră.
Incuviintez din cap si o privesc in tacere.
„Femeia asta tocmai mi-a spus ca m-a intors din morți? Fir-ar sa fie de nebunie!”
-Max!spune si pocneste din degete in fata mea. Daca te gândești ca am avut o viata plina de haos,sa știi ca intuiești bine,continua si din nou colturile gurii i se ridica intr-un zambet. Dar sa știi ca din haos s-au născut cele mai frumoase amintiri. Din haos au luat naștere zeii tai,iar cand zic zei,ma refer chiar la copii ce sunt zei. Chaos,Styx,Tartarus si Nemesis,au răsărit din haos.
Continui sa o privesc in tacere,iar dupa ce inspira adanc,continua.
-Viata noastră nu a fost mereu roz,Max...dar asa cum a fost sa știi ca pentru mine reprezinta perfecțiunea. Tu esti perfect,zice si de data asta chicotesc.
-Serios? Chiar sunt?intreb amuzat si imi trântește o privire obraznica.
-Nu esti dupa standardele societății,dar dupa standardele mele ești perfect,Max.
Ma aplec si imi frec usor vârful nasului de pielea moale a obrazului ei. O sarut in coltul gurii,apoi o musc de buze si urc pana cand gura imi ajunge in dreptul urechii ei.
-Stiu ca te iubesc la nebunie si ca o fac in toate felurile posibile si imposibile...si sunt absolut convins ca te iubesc cu toata imperfecțiunea din mine,fiindca te simt cum imi curgi prin vene si sunt atras de tine prin fiecare por,ingeras,soptesc si simt cum aerul dintre noi creste cu câteva grade.
Scot limba si mi-o trec incet pe marginea urechii ei si ranjesc cand un geamăt mic ii părăsește buzele.
-Iar tu esti la fel de innebunita dupa mine,constat.
Ma indrept de spate,iar ochii ei verzi sclipesc din nou intr-un mod ciudat. O ridic in brate si icneste surprinsa. Ma postez in fata unui dulap si ne privim în oglinda.
-Zi-mi de ce îți sclipesc ochii in modul în care o fac acum?intreb si imi trântește aceeași privire.
-Asta?intreaba cu blandete.
-Da. Ce simți cand te uiți asa la mine?
Surade.
-Iubire,raspunde si intensitatea ochilor ei ma face praf.
„Iubire...Dumnezeule,atat de multa iubire? Cum e posibil sa incapa o iubire colosala intr-o mana de femeie cum e ea?”
 
 *****