Până la sfârșit 🔞 Vol 12

Capitolul 19

Max:

Încerc sa nu las deznădejdea sa se citească pe fata mea cand ma gândesc la faptul ca am lasat-o singura in durere si adun tot curajul ce zace in mine ca sa pot zambi in ciuda chinului ce imi rupe pieptul. Insa trebuie sa o liniștesc cumva si trebuie sa ii aduc din nou speranța in suflet.
„Dar ce sa fac ca sa ii fie bine? Cum sa ii schimb starea cand n-am nici cea mai vaga idee despre cum anume ar reacționa daca as zice ceva ce nu o sa-i convina? Cum sa o impac,cand ceea ce stiu despre ea inca e îngropat adanc in ceata din mintea mea?"
Cu întrebările fără raspuns ce mi se invart in cap,ii inconjor doar cu o mana talia,în timp ce ci cealaltă ii  prind ceafa usor in palma si o lipesc de pieptul meu cand suspina incet.
-Linisteste-te,ingeras...intr-un final o scoatem noi la capat,zic increzator fiindca sunt ferm convins ca asa o sa se întâmple și incepe sa incuviinteze cu frenezie din cap.
-Imi pare rău ca nu sunt suficient de puternica Max si...
-Esti!o întrerupt. Daca plângi nu înseamnă ca ești slaba,psychi mou. Sa iti reprimi sentimentele nu te face mai puternica. Plangi atunci cand nu mai poți,psychi mou si vorbește cu mine cand durerea te sufoca. Sunt aici,chiar daca nu sunt intreg la minte,dar inca sunt aici și am sa fac tot ce pot ca sa te știu bine,zic si un suspin ascutit ii părăsește buzele.
O lipesc atat de tare de pieptul meu incat ii aud cateva oase cum ii pocnesc,dar nu slăbesc deloc prinsoarea.
„Daca as putea atat ei cât și copiilor le-as lua durerea cu mana si i-as ferii de tot ce-i rau. Chiar daca nu ma pot pune cu soarta fiindca e o forta mult prea mare în univers,sunt sigur ca as găsi o cale de a le ameliora durerea...asta în cazul în care mi-as aminti totul despre ei...insa in situația de fata trebuie sa ma adaptez din mers si sa încerc sa găsesc soluții care sa aiba impact in următoarea secunda pana cand am sa reușesc sa-mi recapat amintirile ca sa pot cauta soluții ce sa tina pe termen mai îndelungat."
-Sper sa nu ma frang mai tare decât sunt deja,Max...altfel nu știu cum naiba am sa mai am puterea de a lupta pentru tine,sopteste si inima incepe sa-mi bata salbatic in piept.
-Imi pare rău ca blestemul meu te-a frant,ingeras...soptesc si ma priveste cu durere. Si imi pare rău ca inainte de asta,sufletul fiecăruia dintre noi s-a sfâșiat in urma dispariției lui Tar. Imi pare rău pentru tot Iadul prin care trebuie sa trecem,ingeras...
Inghite cu dificultate cand ma aude si clipeste des încercând sa-si tina in frau lacrimile ce ameninta din nou sa-i ude obrajii.
-Stiu ca suntem cu totii franti,psychi mou,dar cumva iubirea are grija de fiecare in parte,soptesc si inchide ochii. Știi ca inca nu știm iubirea absoluta...zic in timp ce ea continua sa tina ochii închiși. Si deși nu simt totul la nivelul la care o faci tu sau restul,sa știi ca tot ma doare. Faptul ca inauntrul meu e o bariera ce ma tine departe de toate sentimentele,sa știi ca nu reușește sa ma tina departe de ceea ce simțiți voi. In pofida ei,reușesc sa simt cum curge durerea prin venele voastre,iar suferinta ce o citesc in ochii voștri ma chinuie si pe mine. Teroarea ce va îngreunează pieptul,apasa si pe al meu,iar toate lucrurile astea reușesc sa ma consume si pe mine,doar ca voi nu le vedeți pe fata mea. Blestemul impiedica sa arat ceea ce simt pe dinauntru. Insa...daca as putea sa fac ceva ca sa va iau suferinta cu mana,as face-o,ingeras...dar habar nu am ce sa fac,iar neputinta ca nu gasesc o soluție ca sa va fie bine,ma nenoroceste efectiv.
Deschide ochii si ma privește printre lacrimi.
-Cu sau fără amintiri,am sa continui sa fac tot ce imi sta in puteri ca sa fiți bine,psychi mou...doar ca...inca sunt in faza de acomodare,zic cu glas frant. Sa ma trezesc zilnic cu un gol în cap si cu o gaura enorma in piept,nu e cel mai frumos sentiment ce ar putea sa încerce pe cineva,de aceea am nevoie de tine. Vreau sa imi spui când nu ești bine. Vreau sa vorbești cu mine despre orice simți. Nu te gândi ca pari slaba sau ca lucrul asta nu ma ajuta pe mine...eu vreau sa știu tot ce se întâmplă cu tine.
-Dar...zice cu voce tremurand si clatin din cap.
-Daca te știu bine,atunci sunt in regula si eu. Știu ca n-ai sa fii complet bine decât atunci cand toate amintirile o sa fie la locul lor si atunci cand Tartarus o sa se intoarca acasă,dar trebuie sa găsim o modalitate de a rămâne la suprafata. Sa plutim in deriva nu e o soluție favorabila pentru nici unul dintre noi,ingeras. Promiți ca ai sa îmi spui de acum înainte tot ce te încearcă?intreb si incuviinteaza usor din cap. Cuvinte,ii cer si o umbra de zambet ii apare pe buze.
Ridic intrebator dintr-o sprânceană.
-Mereu ne-ai pus sa promitem prin cuvinte,raspunde oftând. Esti omul care,daca spune un lucru,face întocmai,Max. La tine vorbele sunt urmate imediat de fapte,iar in felul asta ne-am educat si copii.
-Si inca am sa urmez aceasta regula,ingeras. Chiar daca emotiile mele nu se simt la capacitate maxima si chiar daca amintirile mele sunt in ceata,eu vreau sa continui sa fiu sprijinul tău. Te vreau,soptesc. Cu toate durerile si fericirea ta. Te vreau cu toata iubirea si chinul ce zace in tine. Te vreau atat cu petale cat si cu spini. Te vreau cu aripi,dar și cu coarne. Te vreau asa franta pentru ca am sa găsesc la un moment dat o modalitate de a te lipi la loc,psychi mou. Te vreau cu totul,ingeras,înțelegi? Te vreau cu toate imperfectiunile si cu toate defectele,pentru ca in ochii mei, tu,psychi mou,reprezinți perfectiunea absoluta.
Buza de jos incepe sa-i tremure imediat ce termin de vorbit si oftez incet. Ii cuprind obrajii în palme si incep sa o mangai.
-Calmeaza-te,psychi mou. La un moment dat tot o s-o scoatem noi la capat.
-Da...sopteste. Stiu ca o s-o scoatem, Max...doar ca uneori drumul e atat de greu incat nu mai pot sa merg.
-Si atunci ne oprim ca sa iti tragi sufletul,zic privind-o cu blandete. Ori te car în brate pana cand prinzi din nou puteri,continui si schițează un mic zambet.
Ma aplec si o sarut pe frunte,apoi pe vârful nasului,dupa usor pe buze.
-Se agapo psychi mou,soptesc si simt interiorul cum mi se cutremura atunci cand ochii angelici sapa adanc in ai mei.
O mai sarut o data in timp ce ma pierd in privirea ei pentru cateva clipe,apoi cand imi revin in simturi ma desprind de ea si inchid apa ce mai are foarte puțin și da afara. O dezbrac,iar cat timp scap si eu de hainele,ea se scufunda sub apa si imi face loc sa ma bag în spatele ei.
O fac,iar ca sa o detensionez imi fulgera un gand prin cap si anume,sa-i fac un masaj. Asa ca,fără sa o mai intorc pe o parte sau pe alta fiindca habar nu am cum naiba se face un masaj in adevăratul sens al cuvântului,ii adun tot parul intr-o coada si il dau intr-o parte,dupa incep sa fac mișcări circulare pe umerii ei si un geamăt mic ii părăsește buzele. Continui sa fac mișcări lente pana cand o simt ca se relaxeaza,iar atunci cand isi sprijină ceafa pe umarul meu si inchide ochii,imi cobor bratele si ii inconjor talia. O lipesc mai tare de mine si inchid la randul meu ochii,iar in timp ce ii inspir parfumul,ma gândesc cum naiba sa fac ca sufletul si mintea mea sa nu-mi mai fie amorțite.
-Habar nu am cum sa fac cu blestemul...soptesc si aud cum inspira cu putere. Nu stiu cum sa scot mai repede totul la suprafata,ingeras,continui soptit si deschid ochii. Imi vreau amintirile inapoi,pentru ca vreau sa știu cum sa alung lacrimile din ochii tău si cum sa pun zambete pe buzele tale. Nu mai vreau sa vad tristete pe chipul tău si nici cum ajungi sa te îneci in durere.
Imi lipesc lenes buzele de umarul ei si o sarut incet.
-Dar daca nu reușesc sa fac mai repede lucrul asta posibil...trebuie sa continuam sa înaintăm prin Iad. Ideea e sa nu rămânem pe loc,psychi mou. Cu sau fără amintirile mele,trebuie sa continuam sa înaintăm prin flacarile infernale. Daca ne e dat sa trecem prin chin,o s-o facem. Daca trebuie sa indurat dispariția lui Tartarus pentru cine știe cât timp,atunci o sa incercam sa trăim cu golul ce l-a lăsat în pieptul fiecăruia dintre noi. Dar trebuie sa facem cumva sa ne intoarcem fata spre soare daca vrem sa nu innebunim cu totul. Trebuie sa incercam sa vedem lumina,nu sa ne pierdem pe zi ce trece tot mai mult in intuneric,ingeras. Durerea,nu ne e aliat,iar dacă ne chinuim zilnic nu înseamnă ca Tartarus o sa-si ispășească mai repede pedeapsa sau ca asa vom găsi noi o cale de a-l scoate din abis,ori in felul asta o sa-mi revina mie mai repede amintirile.
Tresare cand aude ultima parte.
-E greu tot ce ne e dat sa induram,dar lucrurile indiferent de ce natura lor,trebuie acceptate,psychi mou. Asta e viata...cu parti bune sau mai puțin bune. Si poate ai sa spui ca sunt insensibil pentru ca vorbesc in necunostinta de cauza acum ca nu mai simt cum trebuie si poate ai dreptate,dar cel mai bine e sa gândești la rece,nu?intreb si incuviinteaza din cap. Nu cred ca exista cineva pe lumea asta sa-si dorească suferinta in viata lui,dar toate lucrurile bune,au si parti rele,asa-i? E reversul medaliei. Azi iti este bine,mâine exista sansa sa iti fie rau. Astazi esti pe culmile cele mai înalte ale succesului sau ale plăcerii,iar mâine te trezești pe fundul infernului. E normal sa primim atat lucruri bune cat si rele.
-Da...doar ca noi ajungem in Iad o data la cativa ani,Max si e a naibii de greu de ieșit din el. De fiecare data...
-Loveste tot mai tare,continui in locul ei cand se opreste ca sa-si inghita lacrimile. Mda...mi-am dat seama si eu de asta,oftez. Dar de fiecare data am găsit o cale de a ieși din Infern,nu?intreb si aproba cu câteva mișcări ale capului. Uneori am si renăscut,asa-i?continui si din nou incuviinteaza din cap. Atunci o s-o facem și de data asta,psychi mou,o asigur pe cel mai ferm ton al meu.
"Si chiar o s-o facem. O sa găsim portita aia de scapare chiar de trebuie sa ardem in Infern pana ne facem scrum. Asa cum zice si ea,nu e prima data cand renaștem si probabil nu o sa fie nici ultima. Dar pana la urma tot ce vine,trebuie sa si plece. Nimic pe lumea asta nu durează o vesnicie,nu? Furtuna nu poate sa tina la nesfârșit,pana la urma soarele tot trebuie sa apară printre nori. Asa este si cu tristetea...o data si o data tot trebuie sa-si faca simțită din nou prezenta atat veselia cat si bucuria. Asta e legea universului. Nu poate sa încline balanta pentru eternitate doar intr-o anumita parte. Daca ar face asta,n-ar mai fi vorba despre echilibru. Si cu totii știm ca soarta nu poate sa-ti de-a ceva fără sa-ti ia în schimb altceva,sau invers. Nu poate sa-ti ia,fără sa-ti pună în cealaltă mana la un moment dat reversul medaliei. Iar eu abia aștept sa-si intoarca fata spre noi ca lucrurile sa reintre pe făgașul normal..."