Flaws » Calum Hood [ discontinued ]

six

LENA

De-a lungul anilor mi s-a pus adesea intrebarea si chiar mi-am pus-o singura: Cine este Calum Hood?

Trebuie sa va marturisesc ceva, dragi prieteni. Nu am stiut niciodata cine este Calum Hood. Aveam impresia ca-l cunosc, dar pe parcursul anilor am invatat ca acest calum Hood, indiferent cine este, are un efect anormal de puternic asupra mea. Si ca sa intelegeti putin ce spun, totul a inceput chiar in dupa-amiaza aceea, pe bordura incalzita de soare, cu un biscuit intr-o mana si o tigara in cealalalta.

Am ramas mult timp acolo, tacuti, in dupa-amiaza aia. Am observat un lucru de ceva timp in legatura cu Calum. El e genul de persoana cu care nu ai nevoie sa vorbesti ca sa te simti bine. El se uita la mine si eu ma uitam la el si intr-un fel foarte ciudat, ma simteam in largul meu. Era ca si cum cuvintele se transmiteau telepatic intre noi. Zambeam cand zambea si el si intr-un mod ciudat, ne intindeam amandoi dupa un biscuit sau o tigara in acelasi timp.

Si stand asa in liniste, am putut observa fiecare firicel de iarba si fiecare buburuza care zbura nestiutoare printre petalele florilor. Am vazut cum nuanta cerului se schimba periodic si cum frunzele copacilor erau zburate de adierea revigoranta a vantului.

Si totusi, parca vedeam tot si nimic.

Asta nu prea are sens, nu? Ei bine, daca erati acolo avea foarte mult sens. Pentru ca, in mod ciudat, orice faceam sau orice priveam, atentia mea era mereu captata de ceva, ceva in coltul gandirii, la capatul campului meu vizual, ceva care se zgaia la mine.

Atunci cand Calum a ras am fost mai mult decat sigura ca rosisem, si nu stiu ce credeti voi, dar o fata roscata rosie in obraji chiar este o imagine putin hilara.

L-am impins pe Calum cu mana astfel in cat sa taca din gura, iar acesta s-a lungit pe strada, tinandu-se de burta si razand si mai tare.

Si, ca sa ajung de fapt la subiect, dintr-o data parca peretii micului paradis pe care il cladisem in liniste s-au daramat si pur si simplu m-am simtit expusa, goala si stupida.

Asta, draga mea, se numeste anxietate.

Eul mic din capul meu rasuna mai tare decat de obicei si statea somnoroasa pe patul ei, uitandu-se ingrijorata la mine. Am vazut-o cum s-a inrosit in obraji de furie si cum s-a ridicat in picioare intr-o fractiune de secunda. A inceput sa-l injure pe Calum pentru ca declansase aceasta parte din mine.

Nu am mai vazut-o atat de nervoasa nicioata.

Am batut-o usor pe umar si i-am spus ca totul este ok, iar aceasta s-a oprit din tipat si a plecat din nou la culcare.

Am continuat sa stau acolo, nemiscata. Imi era teama sa ma intorc si sa-l privesc pe baiatul care statea langa mine de frica. De frica din cauza ca as putea izbucni intr-un plans de fetita stupida si ca m-as face de ras.

Calum mi-a observat repede reactia si si-a pus stangaci mana in jurul umerilor mei. "Ce s-a intamplat?" m-a intrebat soptit la ureche.

Mi-am clatinat capul si m-am intors cu fata spre el zambindu-i stangaci.

"Mie poti sa-mi zici, doar suntem prieteni."

Iar cuvantul asta. Ma zgarie pe urechi. Si oare chiar puteam sa-i zic? Ce sa-i zic? Ca sufar de nebunie curata si ca incep sa il plac sau ceva de genul asta?

In minte mi se contura usor imaginea lui cand ii ziceam asta. Ochii mariti de uimire la inceput, apoi rasul cu gura pana la urechi si intreruperea contactului fizic care era reprezentat de mana lui in jurul umerilor mei.

Asa ca, ce as avea de castigat daca i-as spune adevarul? Probabil nimic.

Se spune ca adevarul te elibereaza dar in aceasta situarie o sa inchid ochii si o sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic, probabil sfarsind prin a inventa o minciuna penibila.