Flaws » Calum Hood [ discontinued ]

twenty seven

CALUM

Totul era gri. Nuanțe diferite de gri. N-aveam chef de viata, de prieteni, de familie... De nimic. Tot ce fac e sa stau in pat si sa adorm plângând in majoritatea timpului. Stiu ca eu am venit cu ideea sa încercam sa trecem mai departe in caz ca Lena nu se mai trezește, insa nu mi-am pierdut nicio secunda speranța.

Merg pe străzi pustii fara vreo direcție anume. E trecut de 6 seara si probabil ca mama e îngrijorată. Vin de la spital, încălcându-mi promisiunea, insa dorul invinge si a trebuit sa-i mai vad o dată chipul. Sa-i mângâi pielea fina si sa-i sărut fruntea, îndepărtând șuvițele de par ca-i cad pe fata palida. Nu stiu cum, dar picioarele ma poarta spre casa Lenei. Raman ceva timp pe trotuar in fata verandei privind fix fereastra unde intr-o alta viata parca, o fata ar asculta muzica cu geamul deschis. Si nu e chiar orice fata, e fata mea. Fata pentru care as fi in stare sa fac si imposibilul, fata din cauza căreia nu pot sa dorm, sa mănânc, sa zâmbesc... Fata fara de care nu sunt eu.

Sunt gata sa ma întorc si sa o iau inapoi spre casa mea, insa usa casei se deschide imediat ce ma întorc cu spatele si o voce ma opreste. "Calum?" Ma răsucesc pe călcâie si asemănarea izbitoare ma lovește in plin, deschizând răni care începuseră sa se vindece. Clatin din cap si imi zâmbește cald in timp ce ma apropii de scări. "Mi se parea mie ca esti tu. Ce cauți aici?" Intreaba femeia din prag, cu o spatula in mana si un sort de bucătărie pe care scrie cea mai buna bucătăreasă înfășurat in jurul taliei.

"Eu... Uh... Am fost la spital si cumva am ajuns aici?" Ma bâlbâi si imi frec ceafa nervos. Imi dreg vocea si astept o alta întrebare care se citea in ochii triști si ștersi ai unei mame îndurerate.

"Ți-e dor de ea, nu-i așa?" Ma intreaba dupa cateva momente de liniste si clatin iar din cap, fiind incapabil sa fac cuvintele sa-mi părăsească gura.

Imi afund mainile in buzunare si reușesc oarecum sa îngaim cuvintele care mi se blocaseră in gât. "Foarte mult." Ies contorsionate si răgușite. Linda -așa am aflat ca o cheamă pe doamna Hollway- isi lasa capul intr-o parte si ma priveste cateva momente parca gândindu-se la un mod de a ma înveseli inainte sa vorbească iar.

"Nu prea ne-a vorbit despre tine. Nu stiu de ce totusi. Esti un băiat cu adevărat special, Calum." Imi zâmbește si isi mișca mana cu spatula, realizând ca o are in mana. "Vrei sa rămâi la cina?"

"Mi-ar plăcea." Spun si zâmbesc. Linda se da din fata ușii si ma lasa sa intru. Asta cred ca e prima data cand sunt in casa Lenei si privesc cu interes fiecare poza a copilăriei sale de pe pereții albi.

Surprind cateva poze cu ea si tatăl ei la pescuit, un zâmbet larg fiind afișat pe fetele amândurora. Apoi alte cateva cu o fata de aproximativ 11 ani cu aparat dentar. Sunt si niște poze cu Lena si fete si baieti pe care nu-i recunosc, insa una imi atrage atentia in mod special. Era Lena, si poza parea destul de recenta, cu un băiat înalt cu parul blond si ochii verzi. Amandoi zâmbeau larg si se țineau de mana. Poza era făcută in fata Turnului Eiffel si in fundal soarele apunea. Nu puteam sa-mi iau ochii de la baiatul ăla si felul in care Lena il privea... Atat de iubitoare si intr-un mod in care pe mine nu m-a privit niciodată.

Simt o mana pe umar si Linda apare lângă mine. "Taylor. El si Lena au fost impreuna câțiva ani inainte sa ne mutam aici. Stiu ca i-a luat ceva timp sa treacă peste el." Clarifica pentru mine situația si ma bate pe umar, zâmbindu-mi atotștiutor. "Masa e gata in 20 de minute. Poți sa te duci in sufragerie sa te uiți la meci cu Karl daca vrei."

20 de minute cu tatăl Lenei singuri in sufragerie nu imi făceau deloc cu ochiul.

"De fapt... As-uh-as putea sa marg in camera Lenei." Ma bâlbâi "Asta daca nu e vreo problema." Continui repede nevrând sa fiu nepoliticos.

Linda imi zâmbește înțelegător si face un semn cu capul intre scări. "A doua usa pe stânga."

Urc încet scările si găsesc imediat usa de la camera Lenei. Deși nu era greu pentru ca era singura usa neagra din toata casa si pe ea erau lipite tot felul de abțibilduri. Apăs încet clanța si împing usa la perete. Mirosul specific al Lenei ma izbește in fata cum trec pragul si vreau sa plang. Camera ei arata exact așa cum m-am așteptat. Mobila neagra si pereti albi plini de poze si discuri de vinil. Caiete si portfarduri sunt împrăștiate pe birou, iar patul e nefăcut, cuvertură fiind aruncată pe jos lângă pat. Ma așez încet pe salteaua moale si iau o perna, băgându-mi capul in ea. Inspir adânc mirosul ei încercând sa-l îmbuteliez pe tot. Cad pe spate si iau perna in brate, strângând-o la piept. Realizez ca plang abia atunci cand lacrimile imi ating bărbia si cad pe perna.

"Imi este atat de dor de tine." Șoptesc răgușit si strâng mai tare perna in brate. "As vrea sa te strag pe tine in brate acum, Lena, nu perna asta care murise așa de mult ca tine."

Realizez ca vorbesc singur si e clar ca nu sunt întreg la minte, insa nu-mi pasa. Oftez si dau drumul pernei, holbadu-ma la tavan. Si atunci vad. Desene. Peste tot pe tavan. Si nu erau abstracte. Erau portrete. Al ei, al Hannei, al lui Michael, al parinților ei, al lui Luke, al lui Ashton si al meu. Dintre toate al meu era cel mai mare si era lângă al ei, parca ne uitam unul la altul.

Raman mut cateva secunde, liniste deplina, inainte ca Linda sa ma strige sa merg la masa.

N/A: :):(:):(:):(:):(:):(:):(:):(:):(:):(

Hope you liked this one bc i did