Flaws » Calum Hood [ discontinued ]

eighteen

HANNA

Tot ce am putut sa fac a fost sa strig. Nu vedeam nimic in fata ochilor dar dupa țipetele înfundate eram sigura ca Lena căzuse intr-o râpa. Auzeam frunzele fosnind sub greutatea ei pana cand intr-un final zgomotul s-a oprit si s-a lăsat liniștea. Nici macar bufnițele nu mai cântau, iar greierii isi opriseră concertul. Cad in genunchi pe marginea abrupta si ma aplec in fata încercând sa deslușesc cat de mult e pana jos. Si având in vedere ca nu văd nimic pare teribil de adânca prăpastia.

Mama ma-sii!

Doua siluete cad lângă mine si tresar speriata. "Unde e?" Intreaba Calum exasperat. Nu-i văd fata dar imi dau seama ca e disperat.

"A căzut...." E tot ce pot sa zic, împietrită de groaza. Simt cum corpul imi amorțește si nu mai pot sa respir. O pereche de brate ma cuprinde pe la spate si ma ridica in picioare. Imi sprijin capul de pieptul lui Luke care imi sporește ca totul o sa fie bine.

Peste câteva minute care mi se par ore Michael vine urmat de tata care ne anunța ca a chemat o ambulantă si o echipa de salvare si simt cum mi se ia i piatra de pe inima. Însă greutatea vinovației inca atârna pe umerii mei.

Calum merge de colo colo verificând câteodată prăpastia încercând sa isi da seama cat de adânca este. "Ce ne facem acum?" Vedeam cat de disperat este. I se citea pe fata. Michael stătea intr-un colț lângă un copac si privea in gol cu mainile imcruciaste in poala, iar Ashton isi face apariția odată cu sirenele zgomotoase si echipa de salvare. Tipic.

Un pompier ma intreaba ce s-a întâmplat si încerc sa-i explic fara sa izbucnesc in plâns, mana lui Luke mangaindu-mi constant spatele. Cand trei omaneni încep sa coboare in râpa nu pot sa ma gândesc decat la ce e mai rau: la cat de gravă e stătea Lenei, daca o sa-si revină... Si cel mai grav, daca mai trăiește.

Trebuie sa trăiască nu? Ne-am promis una alteia ca o sa mergem la nunta fiecăreia si ca o sa fim domnișoare de onoare in rochii pompoase si cu machiaje sofisticate. Nu putea sa ma lase așa pur si simplu.

Imi vine in gând amintirea zilei cand am facil promisiunea jalnica de prietenie Pana la moarte. Imi amintesc zâmbetul ei care nu ma baga in seama cu aberațiile mele însă accepta sa facem prosimiunea apoi amândouă izbucnim in ras ca niște școlărițe de clasa a doua. Acum mi se pare ca a trecut mult timp de atunci.

Dupa vreo doua ore de căutări Tata vine spre mine si Luke care inca ma ținea protector in brate. Blondul nu imi adresase niciun cuvânt, decat încurajări si ma lăsase sa-i patez tricoul de lacrimi si îngrijorare. Mina lui era gravă si-mi trimite fiori de ingijorare pe sirea spinării. Se opreste in fata mea si ma desprind din brațele lui Luke mutandu-ma in ale tatălui meu.

"Au găsit-o?" Întreb răgușit si fara vlaga de la atâta plâns.

Deschide gura sa spună ceva, apoi se opreste. Neliniștea creste in mine si sâmânța încolțește.

"Tata?" Întreb gata sa leșin.

"Imi pare rau, Hanna. Inca nu. Însă paramedicii nu cred ca o vor găsi in viata. Au măsurat groapa si are 40 de metri. Probabil ca s-a lovit destul de rau atunci cand a căzut." Imi spune el încet si atunci cand vreau sa cad si sa plâng ceva imi atrage atentia.

N/A: NU MA OMORÂȚI!

~andreea