Flaws » Calum Hood [ discontinued ]

twenty one

LENA

Ma plimb încet pe străzi întunecate. Nu Știu unde sunt sau ce fac aici. Stiu doar ca mi-e frica si mi-e frig. Foarte frig. Imi înfășor mai bine in jurul corpului pardesiul negru si imi bag mainile in buzunare pentru a elimina putin frigul care imi intra in oase. Străzile sunt pusti si pot auzi numai sunetul pantofilor mei cu toc in tot orașul. Unde-i toata lumea? De ce sunt singura? O pisica cauta mâncare intr-un cos de gunoi si dispare la fel de repede cum a apărut cu un mieunat speriat. Imi întorc capul in direcția ei si nu văd nimic. Incerc sa măresc pasul si sa merg mai repede prin noapte. Ajung imadiat pe strada mea însă cand ajung in dreptul locului unde ar trebui sa fie casa mea găsesc decat lemn ars si cenușă.

Aud țipete in jur si ma întorc speriata, inima bătându-mi cu putere in piept de frica si adrenalina imi pompa in vene. Ca privirea imi cade din nou pe rămășițele casei mele parca un film mi se derulează in cap si o pot vedea pe mama gătind in bucătărie, lăsând prosopul prea aproape de aragaz si focul care a cuprins toata bucătăria. Pot vedea cum usa camerei se blochează si mama rămâne captivă înăuntru, țipând dupa ajutor in timp ce totul in jurul ei ia foc.

Ma trezesc țipând si căzând in genunchi in timp ce plang, scuturându-ma din toți rărunchii. Ma doare sufletul sa ma uit din noul la casa, sau ce a mai rămas din ea, așa ca ma ridic repede in picioare si ma evapor singura pe străzi către următoarea casa. Picioarele ma conduc către un loc cu multe amintiri si pot vedea casa Hannei intacta, ceea ce ma bucura, însă usa e larg deschisă de parca m-ar invita înăuntru. Pășesc pe parchetul acum cu un aspect vechi si prăfuit si imi aprind lanterna telefonului in timp ce dau un ocol parterului. Aud zgomote la etaj si ca in filmele de groaza in care fata sfârșește mereu moarta încep sa urc tremurând de frig si frica scările. Ma opresc in dreptul camerei Hannei si împing usa ca sa o deschid.

"Nu! Nu! Nu!" Tip alergând si căzând in genunchi lângă trupul prietenei mele. "Hanna! Hanna trezește-te! Haide! Haideeee!" O scutur cu putere, privirea fiindu-mi încețoșată de lacrimi. "Cineva sa ma ajute!" Tip si ma uit in sus, însă tot ce primesc este ecoul propriilor mele gânduri.

CALUM

"Ce crezi ca se întâmpla acum in mintea ei?" Ma intreaba Michael.

"Nu stiu." Mărturisesc si privesc tăcut cum o baga pe Lena in RMN si cum dispare usor in capsula albă.

"Crezi ca o sa-si revină?"

"E o luptătoare. A stat conștienta cat timp au cauta-o prin pădure. Trebuie sa mai reziste putin." Incerc sa ma încurajez, însă Michael pricepe cuvintele mele ca o încurajare pentru el.

Eu si Michael am căzut de acord sa ne lăsam disputele de-o parte cat timp Lena este in stare gravă, apoi cand o sa-si revină si o sa iasă din spital vom discuta toți 3 aceasta chestiune dintre noi. Pana la urma fata pe care aparent o vrem amandoi e in pericol, nu vreau sa ma mai cert cu el.

"Au trecut 2 saptamâni, baieti. Exista șanse sa nu-si mai revină." Spune Luke si chiar pot citi tristețea in privirea lui.

Stiu ca se simte prost. Cu toții o facem. Însă cel mai rau pare sa fie Hanna. Se învinovățește singura, iar asta nu-i face bine. Luke tot încearcă sa discute cu ea însă se încăpățânează ca este numai vina ei si ca din cauza prostiei sale prietena ei cea mai buna este acum ranița. Nu suportam sa o vedem așa însă pana nu se iartă pe sine nu avem ce face. Chiar in doresc sa înțeleagă ca nu e vina ei si ca nu e nimic ce poate face acum ca sa o ajute pe Lena.

Trebuie doar sa așteptam.

Însă nu știm ce așteptam si genul asta de așteptare continua si derutanta te consuma. Nu cred ca am mai trecut pe la școala de câteva zile pentru ca in  majoritatea timpului sunt aici, așteptând ca Lena sa se trezească. Oricum, daca nu sunt eu unul dintre baieti sau Hanna e sigur aici. Nu e niciodată singura. Am început sa vorbesc cu ea. Sa-i spun ce facem la liceu si care mai sunt bârfele, daca am mai dat lucrări si ce desene ne pune Dna. Winks sa desenam. Stiu ca adora desenul si-mi place sa cred ca ma aude, chiar daca doctorul se încăpățânează sa ma contrazică. Nu am nimic de pierdut daca vorbesc cu ea.

"Domnule doctor...?" Spune o asistenta privind atenta ecranul calculatorului unde apăreau desene si scheme pe care nu le pricepeam in totalitate. "Am identificat o activitate cerebrala ciudata." Zice si arata cu degetul către o pata roșie de pe monitor unde apărea un creier colorat in mai multe culori. "Nu știm exact ce este, dar cred ca sunt vise, halucinații."

"Adică isi trăiește viata intr-un vis?" Intreaba Hanna.

"Se poate, însă de obicei cand apare rosu nu-i a buna." Spune doctorul si-si împinge mai bine ochelarii pătrați pe nas.

N/A: SCUZATI-MI ABSENTA DAT ACUM SUNT AICI CE FACETI?

acum am văzut ca la capitolul 20 eu am scris 12 mor ce proasta sunt :)))) mrg era si 4 dimineața cand l-am
Scris deci se înțelege de ce am scris greșit, dar nu stiu cum de nu am observat dupa mor pa!