Flaws » Calum Hood [ discontinued ]

seventeen

LENA

Nu mai puteam de foame si de sete iar capul imi bubuia dureros. Ma întorc pe-o parte doar ca sa dau de o Hanna adormita. Observ cu bucurie ca soarele a trecut de amiaza si se îndrepta cu repeziciune spre apus ceea ce imi facea inima sa explodeze de bucurie din cauza ca urma in curând sa ma pot întoarce in tabăra aia nenorocita unde o sa găsesc mâncare, apa si un foc călduros lângă care sa ma încălzesc in timp ce tip ca Calum ca l-a durut fix in cur de mine si m-a lăsat sa mor in pădure.

Gândul la Calum ma întristează si simt cum inima mi se frânge. Chiar nu observase ca plecasem? Chiar nu ii pasa îndeajuns incat sa ma caute? Chiar bu însemnam nimic pentru el? Gândurile astea ma făceau mică si ma ghemuiesc pe iarba cu capul lipit de genunchi si plâng in liniste fara sa o trezesc pe Hanna. Însă nu înțelegeam de ce ma durea atat. Mie imi pasa de el? Nu știam.

Abia atunci cand soarele a dispărut in spatele copacilor m-am gândit in ce ma băgasem cu adevărat. Daca urma sa ne ghidam dupa stele pana la tabăra asta însemna sa mergem prin întuneric in toiul nopții. Prin pădure. Singure. In pădure trăiesc animale sălbatice periculoase care m-am putea mânca imediat si tot nu s-ar satura.

Ma ridic in fund si privesc cum întunericul înghite pădurea. Copacii isi schimba forma căpătând ochi siniștri si brate lungi care atingeau cerul si care in orice moment ar fi putut sa ma înșface si sa ma omoare. Ma simteam privită, iar greierii care adăugau un alt strat de fiori întregului peisaj chiar nu ma ajutau.

Aud un foșnit in spatele meu si sar in picioare speriata luând o piatra in mana pe post de arma. Eram speriata si mainile imi erau înghețate. Nu-mi mai simteam degetele. Eram gata sa arunc piatra cand văd o lumina slaba.

Tip sugrumat atunci cand il văd pe Calum apărând din spatele tufișurilor si scap piatra din mana in timp ce sar pe el si il strâng in brate.

"Doamne, Dumnezeule... Nu cred ca m-am mai bucurat niciodată atat de tare sa te văd." Ii murmur la ureche iar el chicoteste clar surprins de reacția mea.

"Te-am căutat toata ziua." Imi spune atunci cand ma desprinde de el forțându-ma sa-l privesc.

Stomacul mi se strânge si simt cum un stol de fluturi ma mănâncă pe dinăuntru. Chiar ma căutase? Chiar ii pasa?

Inconștient din cauza bucuriei ca era aici lângă mine imi lipesc buzele de ale sale. La început nu imi Răspunde însă imediat ce isi da seama ce se întâmpla lasa lanterna sa-i scape din mana, ma apuca de fund si ma ridica, forțându-ma sa-mi încolăcesc picioarele in jurul taliei lui in timp ce-si bagă limba in gura mea explorând flamand.

Ma lipește nu tocmai gentil de un copac iar durerea ma face sa gem in gura lui ceea ce pare ca il excita întrucât ii simt umflatura din pantaloni apasandu-ma pe stomac. Imi musca buza si mârâie in timp ce-mi plimb mainile prin parul lui inconstienta de ceea ce făceam. Însă de simtea atat de bine...

Rupe Sărutul si ma priveste intens.

"Nici nu stii câte vreau sa-ți fac..." Șoptește pe buzele mele si simt o caldura ciudata între picioare.

Se apleacă sa ma sărute din nou însă inainte sa-si lipesca buzele de ale mele zice:

"Trezește-te! Lena, trezește-te!"

Tresar si tremur speriata. Ma uit in jur si văd privirea îngrijorată a Hannei. Nu imi mai simt degetele si cand le privesc observ ca au o tenta vineție. O aud pe Hanna înjurând in barba. Imi cuprinde mainile in palmele ei delicate si ciudat de fine si le sufla pentru a le încălzi.

Cand ma uit in jur observ ca era mult mai târziu decat credeam. Luna era sus pe cer. Iar stelele o acompaniau supuse. Însă restul peisajului din visul meu era identic. Straniu si gol. Fantomatic.

Gândul la visul meu cu Calum ma face sa-mi las capul in jos rușinată si simt cum obrajii imi ia foc. Cum o sa mai pot sta in preajma lui acum can stiu ca încep sa am fantezii cu el? Si nu unele frumoase. Daca nu ma trezea Hanna cine știe pana unde ajungea imaginatia mea murdara. Gândul ca eu chiar vreau ca baiatul cu ochii ciocolatii sa-mi intre in pantaloni ma face sa ma cutremur violent ceea ce ii atrage atentia Hannei.

"Esti okay?"

"Mi-e doar frig." Mint eu si o privesc in ochi.

"Cred ca ar trebui sa mergem." Spune ea si se ridica in picioare, ajutându-ma si pe mine. Isi pune geanta pr umăr iar eu nu protestez deoarece eram atat de zdruncinata din cauza visului incat nici nu puteam merge drept.

Ma împleticesc in urma picioarelor îndemânatice ale prietenei mele si ne cufundat de tot in pădure. Mergem in liniste acompaniate de cântecul greierilor si eventuale păsări ce zburau nevăzute din copac in copac. Simteam ca sunt urmărită si aveam impresia ca aud pași fosnind in spatele meu. Ma cuprinde frica si ma grăbesc sa o ajung din urma pe Hanna care îndepărta grijulie crengile din calea sa. Lucru pe care eu nu-l făceam. Nu pentru ca-mi facea plăcere sa ma lovesc de crengi ascuțite la fiecare 3 secunde ci pentru simplul fapt ca era atat de întuneric in adâncul pădurii incat nu vedeam nimic la o distanța de 10 centimetri in fata ochilor, iar cand vedeam crengile, ei bine, era prea târziu ca sa le mai dau laoparte.

"Esti sigura ca asta e drumul bun?" O întreb încercând sa destind atmosfera care ma scotea din minți.

"Cred." Ma întorc brusc cu fata spre ea speriata. Însă sunt sigura ca nu ma vede. "Adică era direcția buna atunci cand am plecat si luminiș." Clarifica ea si îndepărtează o alta creanga din fata ei timp in care eu ma lovesc de una din fata mea si pufnesc nervoasa. "Încerca sa ții mainile in fata ca sa dai mai întâi cu mainile de crengi înainte sa dai cu fata." Glumeste ea cu mine.

"Foarte amuzant." Ii Răspund sec însă ii alscult sfatul si imi întind mainile in fata.

Mai mergem câteva minute care mi se par ore cand ma trezesc din nou vorbind. "Am senzația ca ma urmărește cineva..." Ii zic simțind cum ochii ma ard pe spate.

O pot simți pe Hanna cum isi da ochii peste cap si imi Răspunde calm: "sigur e totul doar in mintea ta."

Văd o lumina in depărtate care imi face inima sa bată cu putere de fericire. O iau la fuga inanite ne păsandu-mi de crengile care-mi biciuiau pielea dureros de tare din cauza vitezei pe care o prinsesem. O aud pe Hanna cum ma striga sa ma opresc si aud fosnituri si voci din direcția luminii. Încep sa zâmbesc ca o idioata si sa înjur in gând pădurea.

"Lena, STAI!" Tipa Hanna o ultima data dupa mine însă inca o aud fugind in urma mea.

Apoi câteva secude mai târziu simt cum pământul imi fuge de sub picioare si încep sa cad.

N/A: ATI ZIS CA VREȚI SA RĂNIM PE CINEVA?! NA!

Ce faceți?

Mi-a murit in cactus mor.

~andreea