Addicted to crime |ᴴʸᵘⁿʲᶦⁿ|

34

Era una dintre acele zile, în care Hyunjin pleca câteva ore pentru a-și întâlni părinții și în cele din urmă pentru a reface stocul alimentar.

În mod normal în aceste zile, Yona era atent încuiată într-o cameră separată. Însă încrederea băiatului crescuse așa că în schimb azi îi pusese la dispoziție întregul etaj.

Pe de altă parte, șatenei i se părea un obicei inutil dat fiind șansele mici de evadare și dorința de a pleca pe măsură.
Pentru că, chiar de ar fi scăpat.... La cine avea să se mai întoarcă?
Nu o mai aștepta nimeni. Iar ultimele luni alături de Hyunjin fusese absolut superbe.

Iubirea lor era în sfârșit reciprocă în ciudat tuturor problemelor. Si cu siguranță amândoi își doreau să continue pe acest drum.

Imaginea brazilor ușor bătuți de vânt, o plictisesc în cele din urmă pe șatenă, astfel părăsind fereasta pentru a se plimba de-a lungul holului.

Ușa parcă blindată a biroului, lui Hyunjin îi atrage din nou atenția făcând-o să se aproprie instinctiv pentru a o asculta.

Din interiorul acelei camere scăpau tot felul de sunete. Și deșii Hyunjin o asigurase că erau provocate de un radio vechi, fata încă îi subestima vorbele. Din motive evidente...

Astăzi însă, tăcerea din spatele ușii era tulburătoare.

Iar de îndată ce-și dădu seama de acest lucru, Yona se depărtează, privind-o din nou cu atenție.

S.Y:- Astăzi nu funcționează radioul sau ce?

Întreabă fata pe un ton sarcastic apropiindu-și ochii de gaura cheii pentru a trage o privire.

Interiorul asemănător cu un birou tipic, nu îi semnala vreo problemă. Însă gândurile contradictorii nu o lăsau să cedeze ușor. Poate asta urma să fie ultima ei șansă de a-i confirma varianta băiatului. De ce să o irosească?

Gândește fata, ocolind ușa până în camera alăturată ei.

Deșii se gândise de multe ori la asta, nu avusese niciodată ocazia să își pună ideea în acțiune.

Astfel că împinsă de imprejurimi, Yona ocolește interiorul camerei, oprindu-se direct în fața balconului pe care mai apoi îl deschide înaintând.

Privind în josul balustradei, imaginea familiară a crengilor ce acopereau fals lacul, îi creau o senzație puternică de panică însoțită de amețeală.

Șansele de a aluneca peste margine, erau destul de mari, dar curiozitatea era la fel de mare.

Astfel că privind hotărâtor în spre fereastra biroului, aceasta se urcă ușor tremurând pe marginile de lemn sprijinu-se cât de bine putea în a-și face avânt.

În acel punct, nici măcar să privească lemnul nu mai avea curaj, pentru că știa cât de vechi si instabil putea fi.

Iar cu o numărătoarea scurtă, șatena sare iute până în partea cealaltă a ferestrei ținându-și inima cu putere de îndată ce simte din nou greutate sub picioare.

Privind înapoi în spre balconul pe jumătate dărâmat, Yona își coboară picioarele prin fereastră răsuflând ușurată.

S.Y:- Chiar era să rămân fără zile pe pământ.

Își spune fata respirând neregulat, timp in care își cerceta restul corpului pentru a se asigura că e încă în viață.

Camera în care tocmai intrase inspira doar nostalgie și tristețe.Biroul era acoperit de foi împrăștiate, cărțile din bibliotecă erau complet prăfuite iar tablourile erau pictate doar în nuanțe de gri.

Yona se ridică ușor confuză înaintând în a privi împrejurimile. Însă după multe căutări, radioul era încă de negăsit

S.Y:- Asta înseamnă că la luat cu el?

Se întreabă fata privind din nou camera în ansamblu.

Totul părea în regulă. Lucru ce îi provoca fetei ușoare, remușcări.

S.Y:- Poate, eu sunt cea nebună până la urmă.
-Poate Hyunjin chiar nu are nimic de ascuns.

Își spune fata simțind cum mustrările îi acaparase complet starea de spirit.

S.Y:- Nu pot să cred că m-am grăbit să îl judec.
- Trebuia să știu mai bine.

Continuă aceasta sprijinindu-se de marginea biroului complexată de resentimente.

Evaluând situația complet incomodă, fata hotărăște, că cel mai bine ar fi să plece din încăpere cât încă era singură. Asfel că fără alte pauze, începe a căuta bezmetic o cale mai simplă de ieșire.

Iar răscolind prin fiecare sertar în căutarea unei chei de rezervă, atenția îi este ușor acaparată de altceva.

Un carnețel negru, simplu, cu un pix atașat îi testa acum interesul. Coperta îi era uzată iar paginile vag degradate. Lucru ce indica o urmă de vechime.

Curiozitatea era mare, iar reținerile pe măsură. Pentru că până la urmă era un obiect personal, nu se cuvenea să își bage nasul in treaba băiatului.

Dar pe de altă parte acesta, n-ar fi aflat vreodată...

Iar cu acest gând încurajator, șatena deschide ușor primele pagini pentru a trage o scurtă privire.

Rândurile frumos aliniate îi prezenta ceea ce părea a fi o listă a diferitor persoane, în special a unor nume de femei.

S.Y: -Ce ciudat...

Își spune fata răscolind în continuare paginile până când zâmbetul confuz i se transformă într-un chip lipsit de orice sentimente.

Citind orbește fiecare cuvânt, ochii i se înlăcrimau ușor influențați de consecințele gândurilor care o duceau în locuri întunecate.
Fiindcă, cu cât răsfoia mai mult paginile reci ale cărții cu atât mai multe nume îi erau complet familiare. Însă nu asta era cea mai gravă parte, ci faptul că numele ei fusese odată scris si tăiat, lucru ce o înspăimânta complet.

Inima îi tresare odată cu gândurile fapt ce o determină să arunce carnețelul din mâini pentru a se îndepărta.

Realizarea făcută îi posedă toate gândurile, făcând-o să se îndoiască brusc de tot ce i se întâmplase până acum.

Însă într-un moment de consolidare, gândurile îi zboară brusc la promisiunea băiatului.

S.Y: - A promis că Tae Heun a fost ultimul...

Își spune singură pe un ton șoptitor lăsându-se convinsă în a citi continuarea paginilor pentru a verifica.

Iar de îndată ce găsește pagina băiatului, Yona citește în mod inconștient, persoanele scrise în continuare, simțind cum inima i se oprea la fiecare nume.

"Myung Hee- vânzătoare, blondă, ochi căprui.
Soo Min- elevă, par scurt, lentile verzi...
Cho He- păr roz, stagiară, ochi albastri..
Kang Dae- pădurar, martor, victimă colaterală.
Min Jee- însoțitoare, păr lung, brunet, ochi căprui..."

Lacrimile fetei se scurgeau încet peste pagini, ștergând vag cerneala în urma lor.

Era aproape imposibil să se mai oprească din a-și imagina detaliile tuturor victimelor de vreme ce tocmai le citise.

Ce au simțit sau ce au gândit când li se întâmplau toate astea era greu de ilustrat.

Sunetul pașilor prea-cunoscuți, o scot rapid din transă fapt ce îi mută privirea în spre ușa a cărui mâner se mișca amenințător.

Presată complet de situație, Yona strânge carnețelul în propriul buzunar și se ghemuiește sub biroul băiatului simțind cum ușa se deschide larg.

Pașii lui Hyunjin continuă încet în interiorul încăperii oprindu-se brusc drept în fața biroului.

Tensiunea era insuportabilă. Șatena stătea complet nemișcată ținându-și respirația în speranța că nu va fi descoperită, iar băiatul la doar câțiva pași distanță, o căuta îngrijorat.