o clipa trei destine

realitate acru adevar

Anne

                Cine a spus că viaţa nu e frumoasă înseamnă că nu a ajuns să trăiască un moment atât de frumos cum e prezentul meu, pot afirma că totul e desprins dintr-un basm în care fata îşi găseşte prinţul pe cal alb şi trăiesc în lumea lor plină de iubire.

                -Anne trezeşte-te!

                -Mai vreau să dorm, nu mai ţipa.

                -Nu am timp să stau la discuţii cu tine acum trezeşte-te!

                Oare de ce ţipă şi unde arde de nu mă lasă să mai dorm macar un pic, după noaptea trecută sunt şi eu obosită.

                -Anastasia vorbesc foarte serios dacă nu te trezeşti acum vei pleca de aici învelită in cerşaf şi nu aş vrea să te mai vada cineva aşa.

                De ce e oare atat de nervos ar trebui să se mai relaxeze şi el şi nu-mi amintesc să fi zis că plecăm undeva azi. Îmi deschid ochii cu greu şi-l văd pe Alex cu o pereche de blugi si un tricou in mână.

                -Te rog eu sa te îmbraci acum.

                -Alex nu înţteleg de ce atâta grabă ce s-a întâmplat?

                -Anne vreau doar sa te îmbraci în momentul acesta. Cer prea mult?

                -De ce? Deja mă exspereză de ce e atât de nervos.

                -Se pare ca Mike nu a rezolvat prea bine problema din Meditarană şi în acest moment tu nu mai eşti în siguranţă aici.

                A spus asta dintr-o suflare, iar eu nu reuşesc să procesez tot ce a zis. De ce vaporul lui îmi pune mie viaţa in pericol? Totuşi instinctele mele de autoapărare intră în funcţiune şi mă îmbrac cu ce a aruncat Alex pe pat.

                -Ai fix un minut să mergi la baie pentru că elicopterul a ajuns deja în curte.

                Totul devine din ce în ce mai complicat şi eu chiar nu mai pricep nimic mă simt copleşită de evenimente simt că totul se intampla prea repede in jurul meu. Mă spal repede pe faţă şi incerc să+mi descâlcesc părul. Nu aşa mi-am imaginat prima dimineaţă pe care o voi petrece cu Alex practic m-am culcat în oaza noastra de linişte ca sa ma trezesc în mijlocul demonilor lui.

                -Anna te rog să te grăbeşti vorbesc serios nu vreau sa devii ţinta lunetiştilor.

                -Sunt gata, dar o să-mi explici tot ce se întâmplă în elicopter?

                -Eu nu merg cu tine, o să rămân aici să negociez căci eu îmi înfrunt mereu probleme direct în faţă.

                -Şi cu mine ce se întâmplă? Cum am zis tu vei pleca cu elicopterul din curte şi vei merge la Atena cu Dimitrie şi ne vom întâlni la hotel imediat ce rezolv aici.

                În timp ce spune asta mă trage de mână şi mă duce în jos pe scări.

                -Alex vreau sa mergi cu mine îmi este frică...

                -Totul va fi bine iubita mea, vei fi în siguranţă îţi promit.

                Simt că o lacrimă îmi alunecă pe obraz nu-mi imaginam că lumea lui poate fi atât de rea şi totul e atât de complicat de ce el trebuie să rămână aici nu-mi place ca el să se afle în mijlocul pericolului.

                -Te rog să nu plângi probabil nu e nimic grav, dar vreau să fiu sigur ca eşti in siguranţă.

                Alexander

                Stau şi privesc cum elicopterul se ridică de la sol mă simt atât de neputincios, de vinovat şi mai presus de toate ştiu că sunt un prost egoist. Se pare că prietenului nostru nu i-a plăcut că Mike i-a răpit fata aşa că a reacţionat. În mod obişnuit în acest moment aş fi fericit pentru că dacă e dispus să stăm de vorbă înseamnă că l-am atins la punctul sensibil, dar totuşi e un tată furios ce are la dispoziţie o mică armată. E aşa complicată situaţia pentru că eu ştiu cât de periculoasă e lumea mea, dar ea e prea fragilă ca să afle asta.

                Pe cer nu se mai zăreşte nimic îmi ramâne doar să aştept să ajungă Miguel aici şi să se termine totul. Chiar dacă ştiu că sunt stăpân pe situaţie îmi este frică mă simt de parcă lacrimile ei mi-ar fi topit încrederea în mine.

                Anne

                Sunt copleşită de evenimente când mi-a vorbit de lumea lui nu am crezut că e atât de periculoasă m-am gândit la ea doar ca la un alt fel de bursă una la care nu alegi dacă vrei să joci sau nu ci una la care eşti obligat să licitezi încă de când te naşti. Aici sus şi mai ales acum îmi dau seama ca nu aş putea trăi ştiind că le pun viaţa în joc  în fiecare zi celor pe care îi iubesc. Poate tot ce s-a întâmplat între mine şi Alex nu a fost decât un eveniment nefericit care a început cu o tragedie şi se va termina cu una şi mai mare.

                Asta e nu sunt pregătită şi nu vreau să risc atât de multe, dacă acum lucrurile se intamplă aşa cum va fi mai departe când vom avea copii? Cum mă voi simţi când şi ei vor trebui să facă acelaşi lucru ca tatăl lor? Privind în urma viaţa cu Andrei era o oaza de perfectiune în comparatie cu colţul de iad frumos poleit ce-l trăiesc alături de Alex. Dacă trebuie să fim pe fază şi să avem grijă să nu devin marfă de schimb în afacerile lui cum voi reuşi să mai pun piciorul intr-o sală de operaţie si cel mai important cum vom reuşi să avem o familie?

                -Dimitrie?

                -Da domnişoară s-a întâmplat ceva?

                -Aş vrea să mă duci la aeroport.

                -Nu se poate am primit instructiuni clare să vă duc la hotel.

                -Sună-l pe Alex şi spune-i că eu nu pot trăi aşa şi că vreau să mă întorc acasă.

                -Am înteles, dar va trebui să mergem la hotel aşa au fost ordinele şi acolo o să discutaţi acest aspect cu Alexander.