o clipa trei destine

te voi proteja mereu

Alexander

Daca despre intalnirea de astazi pot sa spun ca am crezut ca mi-a fost frica, despre telefonul lui Dimitrie mi-a dat fiori reci pe sira spinarii nu ma asteptam ca ea sa spuna ca vrea sa plece nu dupa ce i-am explicat inainte care este situatia in care ma aflu. O inteleg ca e speriata, dar totusi sa-si doreasca sa plece de langa mine doar dupa acest incident? E clar e momentul sa fiu barbat si sa nu o las sa plece fara sa-mi dea o explicatie. 

-Dimitrie te rog sa ma asculti foarte bine pentru ca nu o sa-ti spun de doua ori!

-Da domnule!

-Daca domnisoara se urca in avion fara acordul meu cineva va plati foarte scump aceasta scapere si cred ca poti ghici si singur cine va fi aceea persoana si daca e nevoie o legi de pat ca sa fii sigur ca nu pleca.

-Vreti sa fiu dur cu ea asadar?

-Nu sub nici o forma nu vreau sa o sperii si mai tare decat e deja, dar daca e nevoie ai acceptul meu sa recurgi la violenta, dar fara sa-i lasi semne vizibile.

Inchid telefonul nervos si abia acum imi dau seama ca am avut aceeasi reactie ca si tata am fost radical si tocmai i-am permis cuiva sa-mi raneasca femeia iubita doar pentru a ma mai uita o data in ochii ei. Ochii ei albastri perfecti pentru care as distruge si as reconstrui lumea asta de cate ori vrea ea. Si totusi in momentul asta imi este frica si nu vreau sa o pierd pentru o prostie.

Si totusi...si totusi toata viata mi-am promis ca nu voi fi ca tata, dar lumea asta te transforma fix in ceea ce vrea ea intr-un conducator crud si nemilos care isi pierde latura umana pentru putere. Sunt atat de derutat in momentul asta.

Am nevoie sa o vad si sa o conving ca totul va fi bine ca sunt capabil sa am grija de ea asa cum am grija de mama ca lumea mea nu e iadul sau daca e pe ea nu o cobor la nivelul meu. Ea e ingerul meu, femeia care merita tot ce e mai bun pe lume.

Ma urc in elicopter si nu mai am rabdare sa astept un pilot asa ca trec eu la mansa astazi se pare ca sunt mult prea nerabdator. In momentul asta sunt nerabdator sa aterizez pe acoperisul hotelului unde se afla ea si sa ma duc sa-i ascult explicatia sa aud de ce vrea sa plece tocmai acum. 

Aterizez si incerc sa trag aer in piept ca sa ma calmez, dar nu reusesc tot drumul am vrut sa ma calmez, dar pur simplu nu pot. Nu pot si gata reactia ei m-a dezamagit mi-a dovedit ca e lasa si daca acum vrea sa fuga cum va putea pune mana pe viitor pe o arma ca sa ne apere copii? 

Asta e. Eu am creditat-o cu toata dragostea mea si ea m-a dezamagit. I-au liftul si in timp ce el coboara mult prea incet etajul ce a ramas simt ca nervii mei cresc auzi la ea sa plece de unde pana unde vrea sa plece si de ce? Doar pentru ca eu vreau sa o tin in siguranta si sa o protejez? 

Deschid usa cu putere si o gasesc acolo cu spatele la mine se uita pe geam. Nici macar nu intoarce capul sa se uite la mine simt ca e suparata deoarece a luat o pozitie defensiva, dar totusi ce am facut ca sa merit eu asta? 

-Anne! De ce vrei sa pleci?! in vocea mea pot simti reprosul si ura si pana si eu sunt surprins de mine. Ea totusi nu se uita la mine sta la fereastra aia de parca afara ar fi cel mai mare mister al lumii. 

-Anne uita-te la mine cand vorbesc cu tine! In momentul asta tip la ea stiu ca mai tarziu voi regreta momentul asta si totusi e ceva acolo in mine care nu ma lasa sa ma calmez.

Tot nu se uita la mine, iar fiara in care m-am transformat are nevoie de ochii ei albastri pentru a fi imblanzita. 

Ne despart cativa pasi pe care ii parcurg in graba o apuc de fata si ii intorc capul spre mine  si in ochii ei in loc de iubire vad ura fata ei nu schiteaza nimic.

-Ai zis ca ma vei lasa sa plec cand vreau, iar eu vreau sa plec acum!

Am impresia ca femeia pe care o iubesc a disparut, iar in fata mea e doar o fetita razgaiata care se smuceste din stransoarea mea si nu mai pot, nu mai suport si nu stiu cum palma mea se loveste de fata ei.