o clipa trei destine

oare?

Anne

Simt ca am ajuns in punctul in care mi-am pierdut rabdarea sa-l tot astept pe Andrei sa vina acasa si in minte imi vin tot felul de imagine cu el si alte femei. Au fost atat de multe in toti anii astia incat am incetat sa mai numar am acceptat situatia asa cum este si am inchis ochii. El e cel pe care l-am ales sa fie tatal copiilor mei, el e cel pe care il iubesc, el e cel pentru care am invatat sa fac compromisuri, sa las de la mine, sa inchid ochii atunci cand stiu ca greseste.

Mereu am sperat ca se va schimba in adolescenta speram ca se va maturiza si-si va da seama ca ma raneste, in primii ani de facultate imi spuneam ca mai copilareste putin, acum insa m-am obisnuit cu ideea ca asa este el pur si simplu. Poate toate astea fac parte din farmecul relatiei noastre, poate ele sunt sarea  si piperul care tin monotonia la distanta sau poate sunt doar un fapt, sunt o obisnuinta, sunt un mod de a-mi toca nervii incet si sigur. Anii au trecut si am invatat sa accept o anomalie ca fiind ceva normal intr-o relatie. Ma intreb cum ar fi aratat viata noastra daca el nu ar fi fost asa oare am fi fost un altfel de cuplu? Oare aveam alta viata? Oare aveam alta viata? Oare copilasul nostru se nastea? Oare il mai cunosteam pe Alexander?

Prea multi de oare, cert e ca Alexander nu e doar un fluture care da din aripi ceva mai repede intr-o zi si provoaca o tornada, el e o tornada in sine care mi-a schimbat viata pentru totdeauna. Daca el nu era, daca noi nu ne intalneam eu si Andrei eram acum parinti, el nu ma mai insela acum. Viata mea ar fi fost cu totul alta acum daca nu-mi pornea motul din prima sau daca alegeam alta pereche de papuci. Probabil asa a fost sa fie, asa e scris undeva acolo. Destinul a ales ca Anne si Alexander sa se indragosteasca unul de altul si probabil acea noapte era ultima posibilitate a vietii de a ne aduce impreuna, de a ne pune in aceeasi camera pentru a descoperi ca cel mai probabil suntem suflete pereche pentru ca atunci cand ma uit in ochii lui am impresia ca-l stiu dintotdeauna si uneori simt ca el e acela si eu tot incerc sa ma mint cu Andrei ca el e acela.

Sunt convinsa ca daca Alexander era doar un om obisnuit si daca ne cunosteam stand la coada la cafea acum eram impreuna, dar el are o viata atat de complicata si eu imi doresc o familie pe care nu cred ca el o poate pastra in siguranta. Nu vreau ca in fiecare zi sa ma tem pentru siguranta copiilor mei nu vreau sa ma gandesc ca cineva undeva planuieste sa-i asasineze doar pentru a se razbuna pe tatal lor. Asta m-a indepartat cu adevarat de Alexander, in momentul in care l-am vazut atat de disperat sa ma tina in siguranta mi-am dat seama ca asa va fi viata mea mereu. Ca asa va fi viata copilor mei si ca ei vor trebui sa faca ceea ce face Alexander ca nu vor avea posibilitatea de a alege ce sa faca in viata, vor trebui sa accepte pur si simplu rolul in mafia mondiala. Daca as sti ca maine poate renunta la tot ce are acum ca poate alege sa aiba o alta viata as trece fara ca macar sa clipesc peste acea palma.

-Alexander este iubirea vietii mele, el e jumatatea mea de infinit, care se afla la o jumatate de infinit de stilul meu de viata de ceea ce-mi doresc, de ceea ce vreau de la viitor. 

Spunand asta cu voce tare nu ma simt altfel, sunt in acelasi impas emotional. Cel langa care vreau sa-mi petrec toata viata nu poate sa-mi ofere o viata obisnuita, usor banala, o familie fericita, totul sa fie simplu si banal, iar cel care imi poate oferi toate astea nu poate trai fara a ma insela.

Oare voi mai apuca si eu sa ma vad fericita? Oare o voi putea lua de la capat cu Andrei? Oare voi fi tentata sa ma intorc la Alexander de fiecare data cand ma va insela Andrei asa cum sunt tentata acum?