Ok, îmi puteți spune în comentarii vârstele lor și anotimpul în care se desfășoară acțiunea?
************************************
Pășesc pe holul liceului, gândindu-mă la fiecare amintire pe care o am cu bunica Benă. Au trecut trei zile de la înmormântarea acesteia. Mama și tata au decis să mă lase acasă puțin, m-am simțit destul de rău.
Trevis tot continua să mă sune, la fel și Chris, pentru o clipă am crezut că s-au aliat ca să mă enerveze așa că am fost nevoită să îmi închid telefonul.
-Jade, însfârșit! aud o voce venind din spatele meu, trezindu-mă la realitate, punându-și o mână în jurul umerilor mei.
-Chris, hei. îl privesc surprinsă pe acesta.
-Jade!! îl văd pe Trevis fugind spre noi.
-Hei. îi spun sec.
Fețele amândurora sunt luminate, aceștia radiind de fericire.
-Am o surpriză pentru tine! spun amândoi în același timp, privind unul spre altul brusc.
-Ok, eu primul! căuta Trevis ceva în buzunar însă până să scoată surpriza, Chris mă prinde de încheietura stângă, atrăgându-mi atenția.
-Am luat asta gândindu-mă la tine. îmi prinde acesta o brățară subțire în jurul încheieturii. Deci? își mușcă acesta buza, așteptând un răspuns.
Studiez bijuteria de care atârnă o inimă din pietricele și zâmbesc ușor, privindu-l iar.
-E foarte frumoasă, mulțumesc Chris. îmi privesc mâna ce încă se află în a sa, uitându-mă apoi spre Trevis ce privea brățara fără nici o expresie.
Îmi trag ușor mâna, simțindu-mă puțin stânjenită însă Chris mă ia prin surprindere, sărutându-mă pe obraz. Până să apuc să reacționez, Trevis se îndreaptă grăbit spre sală de sport.
-Mulțumesc, ne vedem mai târziu. încerc să forțez un zâmbet, pornind pe urmele lui Trevis.
Îl găsesc pe acesta întins pe o bancă în curtea școlii, uitându-se la ceva ce ține în mână. Mă apropii încet, făcându-mi cunoscută prezența din cauza parchetului ce scârțâie.
-Jade, ce cauți aici? se ridică acesta în fund, ascunzând în buzunar ceea ce avea în mână.
-Am venit să văd dacă ești ok, ai dispărut brusc fără să spui ceva. Am crezut că te simți rău.
-Neh, am crezut că ai nevoie de ceva timp singură cu Chris. Trebuie să vă cunoașteți înainte de a începe ceva serios, nu-i așa? îmi face cu ochiul.
-Uh, presupun că da, totuși puteai să spui ceva înainte să pleci.
-Lasă asta acum! îmi face semn să mă așez lângă el, lucru pe care-l fac fără să ezit.
-Nu că aș avea nevoie de ceva dar ai spus că ai o purpriză pentru mine și...
-Da. stă puțin pe gânduri, zâmbind apoi iar. Mă gândeam să te scot la o un suc. Poate mai povestim. Ce spui?
-Acum? îl privesc surprinsă.
-Dacă vrei.
-Am un test la biologie astăzi. Dacă vrei ieșim după ore.
-Bine, te aștept la ieșirea școlii după ore. mă bate ușor pe spate, ridicându-se.
După testul pe care am reușit să-l fac pe jumătate, mi-am luat lucrurile și am pornit grăbită spre ieșire. Oricum profesoara ne-a ţinut predică încă 5 minute pe motivul că mai mult de jumătate din clasă n-a învățat.
-Ţi-a luat ceva, nu glumă. îmi scoate acesta ochii de-n dată ce ajung lângă el. Credeam că mă lași baltă.
-Nu, profesoara ne-a ţinut mai mult. murmur, intrând într-un taxi din apropiere.
Ajungem la un bar unde ne așezăm confortabil pe o canapea și ne comandăm două ceaiuri.
-Ok, ce vrei sa povestim? îl întreb imediat ce chelnerul ne aduce comanda.
-Vreau ajutor. se joacă acesta cu lingurița adusă de chelner.
-Ajutor? îmi iau ceașca în mână. Ai pățit ceva, Trevis?
-Cred că îmi place de o fată. Am nevoie de sfatul tău.
-Cum aș putea să te ajut? Nu ești tu Trevis, marele cuceritor? râd ușor la ceea ce am spus, chiar dacă e adevărat.
-Nu înțelegi, ea e specială. Are ceva ciudat ce mă atrage, chiar dacă nu am reușit să ne cunoaștem așa bine, simt că o cunosc de ani. Cum fac să-i arăt că o plac?
Nu credeam că va venii ziua în care un băiat sexy îmi v-a cere un sfat în relații.
-Nu știu, e din liceu cu noi? îl întreb, sorbind din ceaiul meu dulce de fructe de pădure.
Mmm, fructe de pădure, bun, bun.
-Dap, are dulapul aproape de al tău. explică acesta serios.
Ok, nu vreau să par nesimțită sau ceva de genu însă toate fetele din apropierea dulapului meu sunt fie de 10 ori mai mari decât profesorul nostru de matematică, fie mai slabe și mai pline de fier decât picioarele băncilor. Totuși, dacă stau să mă gândesc, o fată s-a transferat din Germania acum câteva luni, e destul de drăguță dar are o obsesie pentru pelicani, o obsesie care o face să poarte aproape în fiecare zi chestii și modele cu pasărea aia stranie.
-Hmm... Ich bin, Ich bin? Danke, danke? încerc să folosesc cel mai bun accent german pe care nu-l am, nici nu știu ce am spus, nici nu studiez germana.
-Ce tot faci? Ce spui acolo? se uită acesta ciudat la mine. Încerci să vorbești germană? Dacă da, să știi că nu-ți iese deloc, e cel mai urât accent din câte am auzit.
-Credeam că îți place de Verena, știi, tipa din Germania? îmi scarpin ceafa puțin stânjenită de accentul meu oribil.
-Nu, nu e ea. răspunde el calm. Nu cred că o cunoști, nu prea vorbește cu ceilalți.
-Cum o cheamă? ţin ceașca la gură, trecându-mi limba prin lichidul dulce.
Când eram mică îmi plăcea să mă prefac că sunt un cățel atunci când beam apă. Sunt și am fost un copil ciudat.
-Christal.
Atunci am văzut, în momentul în care i-a spus numele ochii lui au început să strălucească ciudat, ca în filmele indiene sau ceva de genul, colțurile gurii s-au ridicat, formând un zâmbet atât de inocent.
Sigur, sunt fericită pentru el și îl susțin așa cum și el la rândul lui m-a susținut. Totuși, ceva în interiorul meu, în stomacul meu, în inima mea s-a simțit ciudat.
************************************
Comentați!!
