*editez altădată*
*********************
Am avut un vis ciudat... Mă sărutam cu Trevis, oamenii din încăpere privindu-ne amuzaţi. După sărut mi-am lăsat capul ușor pe spate, zâmbind la vâscul de deasupra noastră.
-Te-ai trezit, rază de soare? chicotește, punându-și telefonul în buzunar. Ai haine de schimb în ultimul sertar. Mama ta ne așteaptă de ceva timp.
-Merg până la baie și plecăm ok? iau hainele din sertar și mă ridic cu ajutorul lui Trevis.
Fac pași mărunți până la baie și închid ușa după mine. Îmi privesc picioarele pentru o clipă, masând unele lucruri. Am stat atâta timp în pat, picioarele și spatele îmi sunt cam amorțite. Îmi așez hainele de schimb pe calorifer, făcându-mi nevoile.
Pornesc apa de la robinet, spălându-mi mâinile înainte să-mi ridic privirea, uitându-mă în oglindă.
-C-Ce e asta? abia șoptesc.
Sunt... Cheală, bătută, ce s-a întâmplat? Cum de nu am simțit durerea când m-am trezit? Arăt oribil... Ăsta e motivul pentru care nimeni nu mă lasă să mă văd, motivul pentru care sunt tăiată pe mână. Oare am încercat să-mi iau viața sau a fost doar o aiureală?
Trevis... El mă privește cu atâta dragoste, în ciuda faptului că arăt cum arăt. Nu pare nici măcar puțin deranjat că sunt un dezastru.
Inspir adânc și îmi dau jos pijamalele, punându-mi mâinile pe chiuvetă. Ce fel de monstru a fost în stare să-mi facă una ca asta? Cu fiecare lovitură ce o văd, parcă mă pot imagina cum plângeam și mă trăgeam de mânecile hanoracului.
-Jade, ești bine? bate ușor la ușă ca să se asigure că nu am pățit nimic.
-Mă schimb! apuc hainele de pe calorifer, luându-le pe mine în grabă.
Îmi dau repede cu apă pe față, zâmbind. Trebuie să fiu tare, cel puțin cât sunt în preajma lui. Îmi bag mâinile în buzunarele hanoracului ce-l port, găsind ceva înăuntru, o căciulă cu urechi de pisică. Lexu-Adică mama s-a gândit la toate, nu-i așa? Trag căciula pe cap, privindu-mă pentru ultima oară înainte să mă întorc spre ușă.
-Sunt gata, iubi. zic imediat ce ies din baie cu pijamalele în brațe.
Mă privește amuzat, parcă încercând să se abțină din râs. Vine la mine și îmi sărută obrazul, luând pijamalele ce le bagă apoi într-un rucsac. Scoate un fular și mi-l pune, acoperind unele lovituri.
-Haide, cred că a ajuns taxiul. îmi ține ușa, mulțumind unor asistente în drumul nostru spre ieșire.
Într-adevăr, un taxi ne așteaptă în fața spitalului. Deschide ușa din spate pentru mine, urcând apoi în față lângă taximetrist. Îi dă adresa casei mele și pe tot parcursul drumului nimeni nu spune nimic. După jumătate de oră, taxiul oprește în fața unei case destul de mare. Nu este o vilă sau ceva de genul, totuși pare destul de spațioasă. O mașină superbă și o motocicletă sunt parcate lângă.
-Ești gata? mă întreabă Trevis când ieșim din taxi.
-Nu știu, am emoții. răspund sincer, luându-i mâna într-a mea.
-Sunt aici cu tine. Totul e bine. îmi zâmbește, pornind cu mine spre intrare.
Bate de câteva ori iar în scurt timp ușa se deschide. Doi câini mari latră iar unul din trecut ei fuge ca un fulger lângă mine, sărind în sus de fericire.
-Lucky, hei! se apleacă Trevis dar câinele îl ignoră.
Îi ating blana cu grijă, neștiind dacă este atât de blând pe cât pare. Câinii sunt imprevizibili.
