-PUIUL MEU! țipă mama imediat ce parchează mașina.
Mătușa Cora fuge speriată spre mine împreună cu mama, amândouă prea speriate să mă atingă. Mătușa ia telefonul lui Jake de pe jos și deschide ușa cât mama stă lipită de Jake care mă cară, încă ţinându-mă la pieptul său. Fuge spre canapea, întinzându-mă acolo. Mătușa fuge după apă caldă și prosoape cât mama îmi mângâie obrazul.
-Îngeraș, ce ţi-au făcut?! plânge aceasta disperată.
Începe să mă curețe de sânge împreună cu mătușa, amândouă speriate și cu lacrimi pe obraji.
-Cine a făcut asta?! urlă printre lacrimi.
-Jegoasa de Quin! îi răspunde fratele meu nervos. Am să o omor! fuge din casă iar mătușa îl urmărește ca să-l oprească din ceva ce ar regreta.
-Mami...
-Mami e aici, nu îți fie teamă! îmi sărută mâna rănită, începând să o bandajeze. Trebuie să mergem la spital.
-Nu vreau la spital! tremur iar, plângând.
-Nu plânge, te implor! Bine, nu mergem azi dar iubita mea, trebuie să mergem mâine. tremură odată cu mine.
-Vreau să mă văd. Îmi dai o oglindă? o privesc cu ochiul ce nu îmi e umflat.
-Trebuie să te odihnești acum.
-Mami, atât de urâtă sunt? murmur când îl văd pe Lucky privindu-mă ciudat din colțul camerei. Mami, Lucky nu vine la mine! De ce nu vine?! spun panicată.
-E doar obosit, nu-ți face griji. Ești frumoasă, scumpa mea. forțează un zâmbet.
-VREAU O OGLINDĂ! VREAU SĂ MĂ VĂD! zbier panicată.
-Jade, puișor, calmează-te te rog! mă ia în brațe. Bine, îți aduc oglindă dar te rog să te calmezi!
Se ridică și merge grăbită la baie, întorcându-se cu oglinda mea. Ezită să mi-o dea dar o apuc din mână ei, ridicând cu greu mâna în dreptul feței mele. Blocată și cu ochii largi, privesc străina din reflexie. Fruntea mea are o tăietură și e vânătă, ochiul meu drept e complet mov și începe să se umfle rapid, buzele mele sunt sparte în mai multe locuri iar obrajii îmi sunt și ei vineți. Ceea ce mă face să o iau razna este părul meu sau ce a rămas din el. Sunt cheală în majoritatea locurilor iar singurele părți cu păr sunt foarte scurte.
Nu e de mirare că Lucky nu vine la mine, nici nu arăt ca o persoană. Arăt ca un gunoi, sunt un gunoi.
-Jade, nu e nimic iubire! îmi trage mama oglinda din mână, văzând cum întru într-un atac de panică.
Poate creierul meu e prea obosit după tot ce s-a întâmplat azi. Poate e din cauza durerii insuportabile sau a fricii dar... o lumină albă mă lovește brusc.
***
Clipesc ușor, trezindu-mă în camera mea, în pijamale și acoperită. Am fost trezită de vocea mamei tremurândă ce vorbește în din camera de zi.
-Ascultă-mă! Nu, nu-mi pasă că intri în ședință! Fata noastră a fost adusă acasă pe brațele fratelui ei mai mult moartă decât vie! Copilul meu suferă și trebuie să vii acasă cât de repede posibil! Are nevoie de noi! Am nevoie de tine, Xander...Nu știu ce să fac! plânge disperată. Doarme. Bine, sună-mă când ajungi în oraș. SUNT CALMĂ! Da, și eu te iubesc. apoi se lasă liniștea.
Deci nu a fost un coșmar.
Împing plapuma de pe mine, chinuindu-mă să mă ridic în picioare. Mă sprijin de perete și întru în baia mea, făcându-mi nevoile. Când ajung în dreptul chiuvetei îmi văd reflexia, fața plină de bandaje.
