Normal am spus că scriu un capitol foarte lung dar n-am reușit să scriu așa că m-am apucat acum.
Paște fericit întârziat!(am scris capitolul a 2-a oară pentru că telefonul s-a închis deșii era la încărcat, ștergând 1200 de cuvinte ^_^, plâng)
De obicei nu fac asta, n-am făcut-o în 60 de capitole și mi-am spus mie însumi că n-o s-o fac niciodată însă de data asta am s-o fac, îmi dă mai mult timp de gândit și scris la celelalte cărți.
30 DE COMENTARII PENTRU URMĂTORUL CAPITOL!
**********************************
-Jade! simt o mână prinzând-o pe a mea.
-Chris? mă întorc uimită spre el. S-a întâmplat ceva?
Acesta mă prinde de mână, privind cum brățara de la el atârnă ușor de încheietura mea. Îmi zâmbește larg, privindu-mă în ochi.
-Voiam să te întreb dacă ai vrea să mergem împreună la o petrecere diseară? îmi dă acesta o șuviță după ureche. Așa am putea petrece mai mult timp împreună, știi, să ne cunoaștem mai bine.
-Aa, sigur. Trebuie să plec acum, aștept să mă suni. îi zâmbesc și mă îndrept spre casă.
La jumătatea drumului văd un motor ce încetinește, mergând odată cu mine. Tipul își ridică casca, lăsându-mă să-i văd părul negru ce-i cade ușor pe obraji.
-Mike? mă opresc din mers.
-Haide sus, te duc eu acasă. îmi face acesta semn să mă urc.
-Frate, de unde ai motorul ăsta? mă urc în spate, având grijă să nu alunec până la acesta.
-Unchiul Markus l-a cumpărat pentru ziua mea. Nu e tare? își pune iar casca. Ţine-te bine!
Îmi trag bretelele ghiozdanului mai bine, ţinându-l strâns de jachetă. Motorul acestuia scoate un sunet puternic, pornind ca un fulger pe șosea. Vântul rece al iernii îmi bate în față, făcându-mă să îmi lipesc faţa de spatele fratelui meu, încercând să mă apăr de frigul ce-mi îngheață nasul.
După ce parchează motorul în fața casei noastre îl vedem pe tata cum dă zăpada din fața ușii.-Tati! sar ușor către el și-l îmbrățișez.
-Prințesă, ce s-a întâmplat? îmi sărută părul, privindu-l pe Mike cum se apropie de noi, bătând ușor umărul său.
-Tati, crezi că pot merge diseară la o... petrecere? îmi las capul pe spate, scoțând buza ca un copilaș trist.
-Jade, ai 16 ani. expiră acesta gânditor. La petreceri sunt mulți fumători și e plin de băuturi alcoolice, ca să nu mai spun de băieții ce vor încerca să te 'agaţe'.
-De unde știi? mă încrunt, acesta privește în gol, zâmbind.
-Am fost foarte cool când eram de vârsta ta. rânjește tata, aducându-mi aminte de Trevis.
-Tată, încă ești cool. Și știi ce face un tată cool?
-Își ține fetița în casă ca să nu pățească ceva rău pentru că știe cum e să fi tânăr? face acesta cu ochiul, continuând să dea zăpada.
-Nu e cinstit! dau din picioare, aproape alunecând.
-Dă-te bătută surioară, nu-l convingi. îmi ciufulește Mike părul, întrând în casă.
-Tată, te rog! Vreau să mă distrez ca restul copiilor.
-Jade, nu-mi schimb decizia. spune sec, mama apărând apoi de după colț.