FATA DIN POZĂ E JADE
Ok, ca și majoritatea fetelor, eu am o obsesie pentru Francisco Lachowski (și mereu îi scriu numele greșit, sper că l-am nimerit) așa că băiatul ce ajutat-o pe Jade o să fie el dar dacă vreți vi-l puteți imagina oricum, doar e prințul nostru.
***************×**************
~Jade~
...BRR... BRR... BRR...
Simt cum patul vibrează ușor lângă picioarele mele. Încerc să ignor totul, strângându-mi genunchii cât mai aproape de piept. Când sunt aproape să adorm iarăși, îl aud pe Lucky cum începe să mârâie și îi aud lăbuțele venind aproape pat, zgâriind marginea patului.
-Ce?! mă ridic brusc, simțind un junghi în abdomen.
Lucky prinde mâneca jachetei ce se află lângă picioarele mele, trăgând-o pe jos.
-Nu! Nu-i strica jacheta! mă dau jos din pat, ridicând-o de jos.
Simt că aceasta vibrează cu putere așa că încerc să-mi dau seama ce se întâmplă, dându-mi o palmă peste frunte. Se pare că telefonul băiatului vibrează fără oprire așa că-l scot din buzunar și citesc numărul ce sună.
Numărul meu? Ce naiba?!
Mă așez pe marginea patului, privindu-l confuză pe Lucky Ce stă lângă picioarele mele. Ezit puțin înainte să îmi mișc degetul pe ecran, răspunzând apelului .
-Uhm... Alo? mă joc cu marginea tricoului lung de pe mine.
-Hei, sper că te distrezi cu telefonul meu. aud o voce de băiat chicotind pe partea cealaltă a apelului.
.
.
.
Când observă că nu mai spun nimic, acesta schimbă subiectul, parcă fiind evident faptul că zâmbește. De unde atâta fericire? E fericit că vorbește cu mine sau ce?
-Cum te simți? Ai plecat așa brusc că nici n-am apucat să te întreb.
Simt cum obrajii îmi devin ușor calzi, cred că e prima persoană dinafara familiei care s-a preocupat de starea mea, chiar m-a salvat atunci când aveam mare nevoie.
-Sunt bine. șoptesc rușinată, lăsând un mic zâmbet să-și facă apariția pe buzele mele cât arunc un ochi la ceasul de pe noptieră. E foarte târziu.
-Eh! râde acesta ușor. E două dimineața, nu-i așa târziu. De ce? Ți-e somn?
-Nuu, nu mi-e somn. îl mint, întinzându-mă înapoi pe spate. Credeam că ție ți-e somn..
-Haha! Bineînțeles că nu îmi e, altfel de ce te-aș fi sunat? Mă plictiseam și dacă tot avem telefoanele inversate am zis să văd dacă vrei să vi de dimineață la o cafea, știi tu, să ne dăm telefoanele înapoi?
-Uh.. De dimineață? simt că devin din ce în ce mai agitată, asta înseamnă că avem întâlnire?
-Sigur, dacă poți să vi, nu ești obligată.
-E ok, trebuie să-ți dau telefonul înapoi și... jacheta, bineînțeles. mă bâlbâi ca o tâmpită.
Oh, de ce trebuie să fiu atât de antisocială? Nici nu pot să am o conversație normală cu el! Poate crede că sunt vre-o speriată de bombe și tot ce vrea e să-și recupereze telefonul de la mine.
-Perfect, deci ne vedem la ora 9 dimineața la cafeneaua de lângă Mall? întreabă acesta rapid.
-Bine. Cred că mă pun la somn acum, altfel n-o să mă pot trezii. râd într-un mod stânjenitor, dorind apoi să fiu înghițită de pământ.
