Iubire adolescentina

Capitolul 40

Când păşiră spre bucătărie, o văzu pe mama sa, alături de fratele său Nicolas, si sora sa cea mica Ana şi lângă, mama şi tatăl Francescăi.
-Voi? Ce cauți aici? zise Joseph uimit.
Francesca era prea obosită din cauza plânsului şi a evenimentelor.
-Îmi pare rău, eu voi merge sus.
Nimeni nu se aştepta să reacționeze aşa. Se vedea clar că ceva pățise şi că nu era în regulă.
-Mamă? Aştept un răspuns. Cum de sunteți aici?
-Aici vom locui de acum încolo.
-Poftim? Cum adică? Noi nu stăm aici, asta nu e casa noastră.
-De azi. Tatăl Francescăi ne-a propus acest lucru şi am fost de acord.
-Aşa? Pur şi simplu?
-Joseph...zise mama sa indignată.
-Niciun Joseph, mamă! De ce nu puteți pur şi simplu să ne lăsați în pace?Mereu faceți ce credeți că e mai bine pentru noi  şi uite unde se ajunge. După ce a spus acest lucru se duse în camera Francescăi şi trânti uşa. În acel moment ea tresări şi zise:
-Ce ai pațit?
-Totul e o porcărie. M-am săturat. Nu vezi...Chris, Elias... şi acuma ne mutăm aici?
-Ce? Cum adică?
-Da, mama mi-a zis acum.
Se uită la el si avu un zambet nebun...
-De ce râzi?
-De ce eşti prostuț?
-Eu?
-Da, dacă vă mutați aici vom putea să fim împreună mereu, şi stăm amândoi.
-Da, sigur!
-Hai măi...ce e cu tine?
Nu a zis nimic, doar s-a uitat urât şi a ieşit afară. Toată lumea s-a uitat când plecă. După câteva minute aud cum cineva coboară în grabă.
-Francesca ce faci?
-Nu e treaba ta, mamă. Şi ieşi rapid pe uşă.
-Ce o fi cu ei? De când au venit sunt aşa de iraşcibili şi Joseph...
Plecase după el, ştia că va face ceva prostesc, îl cunoştea, mai ales că era şi nervos. Se duse direct pe terenul unde mergea el de obicei, când era nervos şi arunca mingea la coş.
Îl văzu pe jos, cu mâinile pe cap. Se aşeză lângă el şi îi puse mâna în jurul său şi tresări.
-Îmi pare rău, sunt aşa proastă uneori şi nu îmi dau seama de ce zic. Nu am vrut să sune aşa. Ştii că sunt aşa, dar dacă tu nu vrei să stai cu noi, nu vei sta.
- Francesca... Tu nu înțelegi. În momentul acesta mă simt de parcă tatălui tău i s-a făcut milă de noi, de parcă noi suntem ceva săraci. De ce a făcut asta? Mai bine nu se băga.
Auzind acestea se ridica şi îi zice:
- Ştii? Poate ar trebui să te las să te calmezi şi vorbim după.
Se duse acasă unde erau parinții săi, şi intrând în casă vede că este mama lui Joseph alături de Ana şi Nicolas şi tata.
-Buna ziuă, ce faceți?
-Oarecum bine.
-Vă rog să nu luați in seamă vorbele lui. Este nervos, nu ar vrea să că rănească niciodată, ştiu sigur asta. Zise ea, luând-o pe Ana în brațe.
-Nu ştiu. Parcă...
-Parcă ce? Zice-ți.
-De mult timp este nervos în mare parte cand vine acasă, s-a îndepărtat de mine.
Francesca se uita la mama sa care intrase pe uşă şi urcă. Încă nu voia să o vadă, nu voia să vorbească cu ea.
Se făcuse deja ora 10 şi Joseph nu era acasă, ceea ce o îngrijora deja pe Francesca.
Mai trecuse şi coborî şi acolo era tatăl său.
-Tată...
-Zii, draga mea. Ce e cu tine trează la ora asta?
-Joseph...Nu a venit încă.
-Stai liniştită, sigur e bine. Va veni imediat. Du-te şi culcă-te că este târziu.
-Dar tată...
-Niciun dar...Uite te ajut eu. Te întorci cu spatele spre mine, mergi în față, urci scările şi în dreapta e camera ta. După care se apucă de râs.
Îşi ascultă tatăl şi merse şi se băgase în pat. De la un timp adormi. După un timp vine şi Joseph şi se aşează lângă ea. Francesca simțindu-l se întoarse şi îl îmbrățişase şi acesta scoase un scâncet mic de durere. Dimineața,  Joseph se trezi cel mai devreme şi plecase de acasă. Stând toți la masă, aud cum cineva coboară scările în grabă şi strigă:
-Joseph...Unde este?
-Cum adică?
-Unde este? Zise ea aproape plangând.
-Păi la toți ne-a spus că azi şi mâine pleacă la un concurs de baschet cu echipa de la şcoală.
-Mie nu mi-a zis nimic. M-a mințit. Se duse în camera ei şi o sunase pe Filo:
-Bună...
-Bună,ce vrei? Ştii că noi două nu mai avem ce vorbi.
-Filo, te rog asculta-mă. Îmi pare rău, nu am vrut să ne certăm. Dar am nevoie de tine.
-Ar fi în regulă să vină şi Mădă cu Yle??
-Ele sunt cu tine??
-Da, a trebuit să ne întâlnim să facem proiectul la desen.
-Deci...Serios veniți? În parc.
-Bine...Vom fi acolo la ora 2.
Până la ora 2, totul părea o veşnicie. Voiam sa mă duc, să vorbesc cu ele. Îl sunam pe Joseph într-una, dar nu răspundea. Pe la 1:30 ma îmbrac cu nişte pataloni negri, un maieu de culoare roşie cu franjuri în spate şi o bluză pe care o înfăşurasem în jurul meu, iar părul îl prind într-un coc. Dacă stau să mă gândesc mai bine nu era coc, era doar o claie mică în capul meu. Deşi arătam aşa, am plecat grăbită, zicându-i la tata că merg să mă întâlnesc cu fetele.
Ajung în parc, din două in două minute mă uitam la ceas plimbându-mă de colo-colo.
-Ce-ai pățit mă, de te plimbi ca o gaină beată? Zise Mădă râzând.
-Haha, hai că n-am chef.
-Pe bune, Mădă? O aud pe Yle ce zice făcându-i fața aceea specifică, Mădă nebăgând în seamă.
Mă uitam la Filo, să zică şi ea ceva, dar doar mi-a facut semn să încep să vorbesc. În momentul acela am luat-o in brațe.
-Ce prostuță eşti. Nu ne mai certăm. M-am simțit groaznic, doar că nu am avut curajul să vorbesc cu tine. Şi nici nu puteam, deoarece mai mereu erai cu Joseph, cu profa...tot ocupată.
-Ştiu, dar am trecut prin nişte chestii....nici nu vă imaginați.
-Eu pot! Zice Yle rânjind.
-Haideți să ne plimbăm şi vă povestesc.
Se apucă sa povesteasca absolut tot şi nici uneia nu îi venea să creadă faptul că Francesca trecuse prin atâtea. Le spuse şi de faptul că Joseph se mutase la ea şi ele desigur au râs şi au adăugat comentarii perverse. De asemenea, le zise că Joseph plecase cu echipa de baschet...
Dar a fost întreruptq de Filo:
-Ce meci??
-Da, au un meci. Azi şi maine vor fi plecați.
-Nu e adevarat. Ei sunt aici, şi ştiu asta de la Danny. Zise Filo fiind foarte convinsă.
-Danny?Zicem toate trei, fiind uimite de acest lucru.
-Ce vă mirați aşa? De parcă nu am m-ai vorbit cu un baiat.
-Da, doar ca nu îti străluceau ochii după el. Zise Yle având un zâmbet, în schimb Mădă devenise foarte serioasă.
-Din nou certuri, împăcări, mesaje şi plânsete. Zise Mădă fiind ironică.
-Hai pa! Îi ziserăm toate deodată.
-Auci...zise Mădă râzând.
-Poate s-a dus cu altă echipă a şcolii.
-Pe bune, Francesca? Ştii tu să mai fi fost încă o echipă la noi?
-Ziceam şi eu...dar nu înțeleg de ce m-ar minți.
-Poate vrea să îți facă o surpriză.
Şi vorbind cu fetele anumite chestiuni, văd cum Mădă şi Yle se tot uita în spatele meu, după care făcea fețe una către cealaltă.
-Ce aveți mă? De ce vă tot uitați în spate? Pe când să mă întorc...
-Şi Francesca, ce mai zici?
-Poftim? Filo, ce aveți? Vă comportați ciudat. Ce îmi ascundeți?
-Nimic...Zise toate in cor.
-Ok, nu ştiu ce aveți dar clar nu ştiți să mințiți. Mădă mă dezamăgeşti, zic eu apucându-mă de râs, dar în momentul în care a râs şi ea forțat mi-am dat seama că ceva se întampla în spatele meu.
-Fetelor...
Nimic, se uitau în spate.
-Fetelor, strig eu enervată.
-Da...spune.
-Ce se intamplă?
Se uitau una la alta şi:
-În spatele tău e o persoană. Îmi pare rău Francesca.
Atunci m-am întors şi l-am văzut pe Joseph. Am inceput să fug spre el, şi desigur persoanele care erau cu el, i-au spus şi a început să fugă.
Când am ajuns la cei doi, nu mai puteam fugi şi îi întreb:
-Ce e cu Joseph? De ce a fugit de mine? De ce m-a mințit?
-Nu ştim.
-Cum adică nu ştiți? Vorbea-ți cu ele adineauri şi acuma îmi spuneți că nu ştiți.
Fetele văzând că treaba devine serioasă, se duseră mai aproape de Francesca, care urla la cei doi baieți.
-Francesca gata. Strigă o dată Filo.
-Poftim?
-Uită-te în jur, toată lumea se uită la tine şi te consideră nebună. Încetează. Lasă-i în pace. Nu e vina lor că Joseph a plecat. Hai să mergem de aici.
-Dar...
-Niciun dar, zise ea pe un ton dur şi rece.
-Ştiți ce? Lăsați-mă în pace. Nu ştiți ce înseamnă să iubeşti cu adevărat. Habar nu aveți, nici nu vă imaginați ce simt eu acum. Nu îmi pasă de ce zice lumea. Joseph m-a mințit şi mai nou fuge de mine. Din ce motiv nu ştiu. Dar mersi că mă susțineți. Sunteți de treabă.
-Francesca, deja exagerezi. Zise Mădă.
-Oare? Atunci pleacă dacă nu îți convine.
-Francesca, mai bine te lăsăm să te linişteşti după care vorbim. Zise Yle oarecum dezamăgită de atitudinea Francescăi.
-Bine, plecați, că toți ştiți să faceți doar acest lucru. Zise ea, plecând spre casa ei.
Voia să ştie de ce Joseph procedase aşa. Ce îi ascunde defapt. Cu ce i-a greşit? Îşi tot punea întrebările acestea când din nou îl vede pe Joseph. Era singur de data asta, deci avea o şansă să vorbească cu el. Se duse aproape de el, fără să scoată vre-un zgomot şi puse mâna pe umărul lui. Când se întoarse Francesca rămase uimită.
-Ce ții s-a intamplat??

Bună! Vreau sa vă mulțumesc tuturor celor care îmi citesc povestea. Dacă aveți ceva idei, cum ar fi un personaj, ceva întamplări, lăsa-ți com. Oricum, din nou vă multumesc. Sper sa vă placă în continuare.