Iubire adolescentina

Capitolul 19

Ziua aceea trecuse mai greu,dar la final Francesca se gandi ca viata are coborasuri si suisuri,si ca poate maine totul va fii mai bine.Dimineata urmatoare,ea se trezise isi facuse rutina de dimineata,se imbracase cu niste pantaloni negri si un hanorac albstru.Stand ea la masa ,cineva o suna.Fiind sigura ca e Elias,ridica telefonu si raspunde.
-Hey....ce faci??esti in fata casei??
-Buna..
-Ohh...tu esti!Ce vrei??si repede ca ma grabesc.
-As vrea sa vii la spital...te rog.
-Poftim??de ce??ce s-a intmplat??
-Doar...doar vino.
Ii spune mamei ca nu crede ca va merge la prima ora,deoarece va merge la spital.Cand iesii din casa,trecu pe langa Elias,care nu intelegea de ce merge asa de repede.
-Francesca,stai,ce mergi asa repede??opreste-te.
-Nu pot...trebuie sa ma duc la spital.Joseph are nevoie de mine.
Auzind ce spuse,grabii pasu si o ajungand langa ea si o intoarse zicandu-i:
-Ce??Joseph??ce e cu tine??
-Adica??m-a sunat,are nevoie de mine in aceste momente.
-Ce momente???in care isi bate joc??..sau...??
-Lasa-ma...trebuie sa plec.
-Francesca,striga la ea odata.
Ea se intoarse la el si se uita dezamagita...prima data cand urla la ea,cand o strangea asa de tare,cand o privea cu ochii aceia.
-Da-mi drumu.Ce ai??
-Tu te auzi,tu stii ce vrei sa faci??nu mergi nicaieri,mai ales la taranu ala.
-Atunci esti nebun daca tu crezi ca nu ma voi duce.
Dupa care isi trage mana care era tinuta cu forta de Elias,si pleaca fugind spre spital.Se uita in stanga si in dreapta,nu il vedea.Inima incepea sa ii bata din ce in ce mai tare,cand...
-Francesca..!!
Se intoarse si il vedea pe Joseph,care venea spre ea.Nu a zis nimic,doar l-a imbratisat.Nu putea sa faca altceva,el avea nevoie de asta.
-Ce s-a intamplat??de ce esti aici??esti bine??
-Eu da,aproximativ..dar mama mea nu.
-Mama ta??ce a patit?
-Pai....si era gata sa ii zica tot adevarul,dar Chris,era intr-un colt si se uita la Joseph,cu un zambet de om nebun.Ii placea sa il vada suferind.
-Pai ce??zii.
-Nu stiu..I s-a facut rau,si am dus-o la spital Nu stiu ce sa fac.Imi e frica,nu vreau ca ea...
-Nu se va intampla nimic cu ea,da??Totul va fii bine.Ai incredere.Cineva e sus si te iubeste.
-Cine??De mult a uitat de mine.
-Hey....cum poti zice asta??Dumnezeu e mereu acolo pentru noi,si face totul cu un motiv.Sa nu te indoiesti niciodata de El.
-Eu o fac.Am incetat de mult sa cred.De cand tatal meu a lasat-o pe mama,singura cu copii mici,pentru o femeie "mai de nasu lui,,ca sa citez dupa el.Ce a vrut atunci pentru noi??sa stam in frig??2 saptamani in hambarurile oamenilor carora li se facea mila de noi??Sa ajunga tatal meu sa isi bata joc de mama pe strada.Zise el ridicandu-se in picioare,strangand pumnul si o lacrima lasandu-se pe obraz.Ea ramase uimita la tot ce auzise,il intelegea dar nu voia sa aiba impresia asta despre El.Se duse langa el,il lua in brate cum putea ca era mai mare decat ea,si ii lua in manuta ei mica,pumnul care era gata sa explodeze in ceva.
-Nu am stiut asta despre tine,dar ce iti voi zice acum,e un lucru mai personal,secret pot zice.Haide.Se aseaza amandoi pe canapeau care era acolo,si tinandu-se de mana Francesca incepe sa ii zica ceva:
-Deci, o luam incet da?Tu ai zis ca Dumnezeu nu te iubeste si ca a uitat de mult de tine.E drept ca e foarte dureros ce ti s-a intamplat tie,dar Dumnezeu a facut chestia asta cu un scop.
-Da...sigur.!.
-Da...i-a zii ti-ar fii placut sa il ai pe tatal tau impreuna cu mama ta,care ar fii plans in fiecare seara,ca sotul ei nu e acasa si alte chestii???zii...
-Nu dar..
-Niciun dar,zice ea incepand sa fie nervoasa.
S-a gandit ca e mai bine pentru voi toti sa fiti asa,sa treceti printr-o perioada grea si apoi sa aveti liniste.
-Da dar...
-Din nou dar???tu nu iti dai seama,pentru ca esti tot impotriva lui,si stiu cum e.
-Tu??sti cum e??zise razand.
-Da stiu,poate mai bine decat tine.Tu totusi ai avut o familie inca de la inceput,despartita dar ai avut-o.
Eu in schimb ce am avut??Nimic.Eu am fost nascuta de o persoana,pe care nu o cunosc si nici nu imi doresc.O persoana caruia nu i-a pasat de mine,pur si simplu m-a facut si apoi m-a aruncat.M-a lasat intr-un spital.Nu i-a pasat ca eram doar un bebelus,nu i-a pasat ca eu poate nu voi stii niciodata ce e iubirea parinteasca,ce insemna sa ai un frate sau o sora.Nu i-a pasat.M-a lasat ca pe un lucru de care nu mai ai nevoie.Timp de 3 ani,poate ca eram mica,si ca nu imi amintesc multe,dar stiu ca nu am avut parinti langa mine.Cand ceilalti vorbesc despre ce cuvant l-au spus prima data,daca s-au nascut ziua sau noaptea,cand au mers prima data,eu doar stau si ma uit,nu pot zice nimic.Ma gandesc ca eu nu stiu nimic din toate astea,si prefer sa tac si sa zambesc,desi uneori in sufletul meu....doar eu stiu ce e.La 3 ani,a venit o familie,cei care sunt familia mea,care ma iubesc neconditionat,si incerca sa imi ofere totul.M-au luat si eu voiam sa ma razbun pe ei,pentru ce au facut oamenii avut colegii din generala,care au aflat despre faptul ca sunt adoptata,si nici in ziua de azi nu stiu cum,care isi bateau joc.La scoala nu ziceam nimic,nu puteam,acasa venea si plangeam,ma durerau cuvintele lor,dar cine sa stie??nimeni...Doar eu si sufletul meu stiu prin ce momente am trecut si a trebuit sa tac,sa nu zic nimanui.Mi-au trebuit 12 ani si chiar nu mint ,ca sa pot trece peste lucru acesta.Si uite-ma aici.Am avut momente in care nu eram asa sigura ca Dumnezeu ma iubeste,simteam ca a uitat de mine,dar nu,daca nu m-ar fii iubit,daca nu ar fii vrut sa am o alta viata m-ar fii lasat la sanctuari.Dumnezeu face totul cu un motiv..si apropo
"Familie e cea care te creste,nu aceea care te naste,,.
Cred ca acest lucru nu il voi uita niciodata.Deci...Dumnezeu nu te-a uitat,e langa tine,astepta sa iti deschizi sufletul,sa il lasi sa intre.Incearca....
-Ok,m-am cam inmuiat.Nu stiam asta despre tine.Imi pare rau.
-Nu trebuie,cat timp iti schimbi umpic mentalitatea despre tot ce inseama credinta si Dumnezeu....
Joseph,ramase impresionat de faptu ca vorbea asa deschis despre asta si parca ceva se miscase in interiorul lui.Apoi s-au imbratisat.