Iubire adolescentina

Capitolul 88

           

Perspectivă Francesca:
Stăteam în pat când aud o voce care de atâtea ori m-a făcut sunt râd,să plâng,să ma simt în al 9-lea cer,dar și frică.
-Nu este la mine Francesca,Joseph.Caută la Filo.
-Am fost,și nu știa unde este.
-Dar ce s-a întâmplat?E bine?
-Nu mai juca teatru,Yle.Unde este?Zise el.Și aud cum Yle striga
-Joseph,stai Francesca nu este aici.
Și deschide ușa,la fel de puternic cum a închis-o în aceea seară.Îmi simțeam bătăile inima,și deja frica parcă mă acaparase.Nu credeam că voi simți acest lucru pentru el,să fiu nevoită să plec din propria casă și să mă ascund.Dar toate gândurile îmi sunt spulberate când aud:
-Ieși,ai văzut că nu este aici asa că, te rog pleacă.
-Tu nu înțelegi,îmi fac griji pentru ea.
-Înțeleg.Și eu...
-Te și cred, zice el și aud cum ceva se sparge.
Știam că din nou se enervase și dădu cu ceva pe jos.Aștept,pănă când o aud pe Yle:
-Hey a plecat,poți să ieși,de unde ai fi.
Și deschid ușa de la dulap,și intru la baie direct,fară să îi spun ceva.
-Francesca,vrei să ieși afară?Haide să vorbim te rog.
Stătusem,și mă pun pe pat fară să scot un sunet.Știam că va ieși.Și avusesem dreptate.
-Ahh..ce m-ai speriat.
-Da da...hai vino aici.Îmi zise.
-Îmi pare rău pentru veioză. Îți voi da bani pe ea.
-Prosti.Francesca,de ce îți este așa frică de el?Nu te-am mai văzut în felul acesta,să te ascunzi.Știu că v-ați mai certat și că a mai avut reacții dar de mai bine de o săptămâna stai aici,nu mai mergi la școală.Alina întreabă de tine,și eu îi zic că ești bolnavă,și când zice că vrea să te vadă,îi zic că nu are rost să vină.M-am săturat să o mint,Francesca.
-Și ce ai vrea să fac??Să mă duc acasă și să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat??Să mă pun în pat lângă el,sperând să nu reacționeze încă odată așa?Să mă gândesc că mă poate lovi??...zic eu.
Nu mai zicea nimic,așa că cobor la bucătărie,dar în momentul în care urlu,vine și ea.
-Te rog să pleci.Îi zise ea calm,în schimb mie îmi bătea inima ca nebuna,iar lacrimile începeau să mi se adune în ochi.
-Francesca,te rog ..haide să vorbim.
Și se apropie dar Yle își puse mâna în fața mea blocându-l.
-Nu te băga,Yle.Nu e treaba ta.
-Ba da.Din moment ce ești în casa mea,și Francesca e prietena mea,este treaba mea.Ieși afară.
-Francesca spune ceva.Zise el,dar eu doar plecasem de acolo,și mă închisesem în cameră.
Perspectivă Yle:
-Vezi ce ai făcut??Las-o în pace Joseph.Nopțile nu mai doarme,nu mai mănâncă,vrei să o distrugi?
-Taci.Că oricum nu ști nimic.
-Cred că știu suficient.Ieși.
Cum plecase,mă dusesem la ea,să văd ce face,dacă este bine,după ce îl văzuse,dar credeți că am avut cu cine vorbi?Nici vorbă.Mă dusesem jos și pregătisem mâncarea,pe care doar eu o mâncăm.
-Francesca deschide ușa,se face seara.Te rog,nu mai sta așa.

Perspectivă autor:
Francesca,după ce îl văzuse,se puse în pat,și plânsese.O durea sufletul,că nu poate fi lângă el.Îi era dor de îmbrățișarea lui,și să o țină în brațe,dar imediat îi dispăreau aceste sentimente când își amintea ce îi făcuse.Nu răspunse la chemările lui Yle,deoarece adormise.Între timp Yle,își chemase iubitul,pe Michael.Da...nu mai stătea cu Claudiu,de mult deoarece ea făcuse pasul cel mare.Își dăduse seama de ce fel de persoană e,și a decis să încheie relația.Oricum,noaptea se lăsase și Yle cu Michael erau în camera lor,iar Francesca în ai ei,când....
Vă las mai bine să vă zică ea.

Perspectivă Francesca:
Simțisem o răcoare dar nu mă trezisem,dar sunt nevoită să o fac când simt o mâna peste gura mea.Nu vedeam nimic,deoarece era noapte,și întuneric,dar aud la ureche:
-Taci,îți dau drumul,dar nu urla.Îmi e dor de tine Francesca.Te iubesc și o ști.Îmi zice el.
Îl ascult și mă  întorc pe o parte,și fară să vrea începeam să tremur. Încercam să nu plâng,dar nu puteam,așa că o făceam în așa fel în cât să nu audă el.Când își trece mâna pe lângă abdomenul meu,el voind să mă ia în brațe tresar.
-Te-ai speriat?Îmi șoptește el.
-Nu.M-ai gâdilat.Îi zic după care râd,dar forțat.
Nu mai știam ce să fac.Credeam că inima se va mai liniști,după un timp,dar nu,bătea de parcă vrea să plece,tremuratul se oprise.Ar fi trebuit să îmi las corpul moale să alunece în brațele lui,și să mă fac mică,dar nu puteam.Stăteam țeapănă.La un moment dat se întoarce pe partea cealaltă.
Mă ridic și eu ușor,și descui ușa,și ma duc la Yle.
-Trezește-te.Îi zic eu.
-Ești bine??
-Da.Joseph e în cameră.
-Poftim??Haide.
Mă dusesem cu ea,și aprinsesem becul,și nimeni.
-Jur că era acolo,Yle.
-Cred că ți s-a părut,hai să te culci.
-Vorbesc serios.A fost aici.
Eram nervoasă,că nu mă credea.Noaptea aceea nu mai dormisem deloc,stătusem cu telefonul în mână și butonam.Următoarea dimineața.
-Francesca,vezi că eu plec la școală.Apucă-te și învață pentru teză la engleză.Va trebuii să vi.
-Fie..îi zic eu.Mă ridic din pat și mă bag la duș,după care îmi pun cereale și urc sus,și ca de fiecare data încui ușa.
Încep să îmi fac temele la engleză,și să învăț,când îmi suna telefonul.
Convorbire telefonică:
J:Am tot așteptat,gândindu-mă că vei veni la școală,dar se pare că nu.Ce ai pățit??Fetele nu mai știu nimic de tine,profa de engleză tot întreabă de tine,în locul cenușăresei este Laura,iar Joseph se ia in gură cu profesorii.
Încercam să mă stăpânesc,și printre lacrimi și sughițuri îi zic:
-Oo...îmi pare rău,sunt doar foarte bolnavă și de asta.
-Și fetele de ce nu știu de tine?
-E mai complicat.
-Dacă vrei vin la tine și vorbim.
-Nu..mă grăbesc eu să îi zic.Nu,aș vrea să te îmbolnăvesc.Ne vedem mâine la teză.Trebuie să plec.
Și cu asta dau frâul liber lacrimilor.

Perspectivă Yle:
-Doamna profesoară putem vorbi?îi zic eu.
-Desigur.Zii.
-E legat de Francesca.
-E bine?
-Nu chiar.V-am mințit,și îmi pare rău dar...
-A fost vina Francescăi.Ți-a spus să nu îmi zici.
-Da...și las capul în jos.
-Acuma nu mai am oră,mă duc să o văd.
-Nu o ve-ți găsi acasă la ea...ci la mine.
-Poftim??De ce stă la tine?
-Mergeți și vorbiți cu ea.

Perspectivă  Francesca:
Stau în pat când aud vocea lui Yle.
-Ai venit.
-Da am venit,zise Alina.
-Ce căutați aici??zic eu uimită să o văd.
-Bună și ție.Ce se întâmplă???Și nici măcar nu încerca să mă minți.Dă-i drumul.
Și mă apuc să îi povestesc.
-Din nou.De ce nu ai venit la mine??De ce nu mi-ai spus ce e cu tine??Francesca trebuie să lămurești asta cu Joseph.
-Nu vreau.Nu pot de fapt.
-De ce?
-Îmi este frică.Mai ceva ca la Elias.
-E imposibil asta Francesca.
-Azi-noapte a venit aici,și ma luat în brațe,mi-a fost frică de el,tremuram,și nu îmi era frig.
-Îmi pare rău.
-Și mie.
-Îmi pare rău că vei veni acasă cu mine.Trebuie să te întorci Francesca.Nu pentru el,pentru ai tăi.
-Și dacă zic nu?
-În cazul ăsta voi suna și le voi spune că ești aici.
-Hmm...bine.
Nu aveam ce să iau,așa că mă urcasem în mașina,alături de Alina și Yle.
-Opriți vă rog,că nu mă simt bine.
Oprise si coborâsem.Așa câștigăm timp și nu mă grăbeam,doar că se prinseră de idee.
-Nu îți merge figura,Francesca.Haide să mergem.
-Nu vreau,zic eu și mă apuc de plâns.
-Draga mea,va fi bine.Și eu și profa e aici.
-Voi nu înțelegeți nimic.
Și ies din mașina,și închid portiera când mă întorc și îl văd  pe Joseph,și parcă îngheț.
-Francesca...aud cum mă strigă Alina.
Dar nu puteam să fac nimic.
-Hey...revino-ți
-De ce m-ai adus aici??Zic către ea.
-Lăsați-ne singure.
-Francesca ,calmează-te.Zice ea și ma ia în brațe.Vei fi bine,nu se va mai întâmpla nimic.Hai să mergem în casă și vom vedea da?
-Nu...nu vreau.Înțelege.De ce nu mă înțelegi??Mereu ai făcut-o și acum nu.
-vreau să știu că ești bine.Atât.
-Francesca,profa are dreptate.
-Dar  la tine ce era,hmm??Dacă te incomodam trebuia să îmi spui.
-Francesca...ști că te iubesc,nu ti-aș face asta niciodată.Vei fi bine aici.Și plecase.
-Dar eu vreau...
-Haide să mergem.
Intrasem în casă,și Ana cu Nicolas săriseră pe mine,iar Maria,mama lui Joseph se apropie de mine.
-Unde ai fost?De ce nu ai zis nimic?mi-a făcut griji pentru tine.Ce ai pățit la față?
-Joseph am pățit.
-Francesca,eu te las,ne vedem mâine la teză.
-Nu vă rog...
Și văd cum se îndepărtează.
-Francesca...nu mi-ai răspuns.
-Am fost la Yle,am stat acolo.
-Dar de ce?
-Joseph nu v-a zis nimic?.
-Nu,trebuia??
-Logic că nu va spus.Îmi pare rău,sunt obosită,mă duc la culcare.
-Dar...
Intrasem în cameră,și îl văd că stă la calculator..
-Ai venit zise el,și se apropie de mine,dar mă dau în spate protector.
Mă dusesem la duș,după care mă băgasem în pat,iar când și el se băgase  inima din nou o lua razna.
-Lasă becul aprins,te rog.
-Dar nu îți plăcea.
-Te rog.
-Fie.
Mă întind,și stau cu fața spre el.
-Haide,zice el și îmi arată sper pieptul lui.
Îmi doream mult ,dar frica nu mă lăsa.
-De ce nu vi?zise el.
-Mi-e frică..
-Frică de ce??
-De tine...
Apoi...

u+vreau�tt���