Maybe...Someday...( A Harry Styles Fanfic )

Capitolul 9

" Nu am vrut niciodata sa suferiti, nici tu si nici mama ta , nu asta era intentia mea , am plecat la insistentele mamei tale , atunci cand a spus ca nu mai aveti nevoie de mine in viata voastra mi-a frant inima dar stiam ca trebuia sa plec , mi-am facut bagajele si a doua zi eram in avion, destinatia Miami .Poate te intrebi de ce tocmai locul acesta ... pentru ca aici eu si mama ta am avut  prima vacanta si am continuat sa venim aici chiar si dupa ce te-ai nascut, pana cand ai implinit varsta de 3 ani apoi am vizitat si alte locuri ..Iar casa asta ?Era casa preferata a mamei tale , mereu cand veneam aici o vedea si spunea cat de mult ii place si cat de mult si-ar dorii o casa pe plaja , apoi cand am ajuns aici am vazut ca era de vazare si nu am stat prea mult pe ganduri si am cumparat-o , stiind ceea ce va place tie si mamei tale am amenajat-o dupa gusturile voastre in cel mai mic detaliu , pentru voi,am facut toate acestea pentru voi , nu a trecut nici macar o secunda fara sa ma gandesc la voi , trimiteam bani in fiecare luna  si scrisori tie si mamei tale, nu am uitat niciodata de tine Sam .In cateva luni l-am gasit pe Bob, mi-a vazut cateva opere si s-a aratat foarte incantat cu editatul cartilor, punandu-mi editura lui la dispozitie,asa am reusit sa mai fac rost de bani , intre timp mama ta m-a iertat si am ramas prieteni , eu am rugat-o sa incerce sa te aduca aici , si se pare ca a reusit intr-un final, stiu ca ma urasti scumpo dar incearca sa ma intelegi ,nu a fost alegerea mea", tot timpul cand Tom imi povestea aceste lucruri avea ochii in lacrimi  si isi framanta mainile, incerca sa clipeasca des pentru a nu plange , lucru care se pare ca l-am mostenit de la el.

" Vrei sa spui ca este numai vina mamei ?Ca din cauza ei ne-ai parasit ? Te rog..." bufnesc  in ras nervoasa.Nu poate pentru prima data in viata lui sa recunoasca ca a gresit ?

"Nu dau vina pe mama ta , este vina mea ca ea m-a alungat , eu incepusem sa imi pierd mai mult timp cu cartile  si sa va neglijez, puteam sta si ziua si noaptea inchis in biroul meu  si sa nu imi pese de nimic , sunt constient de asta stiu ca este vina mea si numai a mea , acum regret dar stiu ca este prea tarziu" sune Tom pe un ton calm .

"Nu imi pasa, nici macar nu mi-ai spus ca pleci , ai plecat pur si simplu,nici macar un < la revedere> nu ai fost in stare sa spui" ii reprosez cu dispret.

" Stiu , dar nu puteam sa fac asta in acel moment , sa plec fara sa stie nimeni era cea mai buna solutie , ti-am trimis scrisori in care iti explicam de ce am plecat in modul asta si iti ceream sa ma ierti dar nu primeam raspuns" spune Tom cu dezamagire in glas.

"Nu le-am citit niciodata , le-am facut bucati  si le-am ars , nu vroiam sa mai aud de tine, pentru mine erai un tradator , un las, in prezent inca simt asta  si inca imi este rusine  ca iti port numele , ca sunt fata ta Tom "tip eu si lacrimi incep sa imi curga pe obraji.

" Draga mea.." incearca sa spuna Tom.

"Destul , nu esti tatal meu , ma uit la tine si vad doar un strain , asta reprezinti tu pentru mine , tatal meu a murit inca din ziua in care ai iesit pe acea usa , si inca ceva .." spun eu in timp ce lacrimile imi incetosau privirea si simteam cum se scurg pe fata mea.

" Vreau acasa , nu vreau sa mai petrec nici-un moment aici alaturi de tine , nu am nevoie de nimic , nimic de la tine ai inteles ?" tip eu printre suspine.

"Sam eu ma gandeam .."incearca sa spuna Tom din nou .

"Nu ma intereseaza parerea ta , voi pleca oricum, am 18 ani acum si nu ma poti obliga sa fac ceea ce nu vreau , nu ma poti oblia sa stau aici impotriva vointei mele " spun eu.

"Nu te pot lasa sa pleci " imi spune Tom si o lacrima ii curge pe obraz.

"Priveste-ma " spun eu si fug imediat spre usa , lasadu-l pe Tom sa strige in urma mea.