A fost odată...

Capitolul 1

    Uneori, mă consider o fată introvertită şi ciudată care nu a avut parte de prea multe lucruri bune în viaţă.

     Viaţă. Cuvântul acesta mă face să mă gândesc la o familie, la prieteni, la şcoală şi la multe alte chestii bune, dar şi mai puţin bune. Tot ce mi-a fost răpit mie încă din copilărie. Cine spunea că viaţa e uşoară?

      Locuiesc în Moscova, alături de părinţii şi fratele meu. Fratele meu, cel care zi de zi mă snopeşte în bătăi crunte şi cel care îmi aruncă cele mai urâte vorbe. Tatăl meu care este un alcoolic. Doar mama îmi este alături, doar noi ştim prin ce trecem.

      Sunt în clasa a X-a, la un liceu destul de bun. Am note mari, chiar dacă în şcoala generală toţi credeau că nu voi reuşi mare lucru.

     - Lex scumpo! Am să-ţi dau o veste, îmi spune mama.

     - Spune! o încurajez.

     - Săptămâna viitoare, va trebui să ne mutăm în alt oraş. Tatăl tău s-a implicat aseară într-o altercaţie şi trebuie să părăsim oraşul, pentru binele lui. Îmi pare rău! Ştiu că te-ai ataşat de acest loc.

     Am înţepenit. Nu-mi mai simţeam nici un muşchi. Îmi tot deschideam gura, pentru a lăsa cuvintele să iasă, însă acestea refuzau să o facă.

     - Spune ceva scumpo!

     - Nu am nimic de spus. Chiar dacă m-aş împotrivi, tot la fel ar fi, aşa că mă abţin de la comentarii.

     Supărată, din cauză că viaţa îmi mai pune o piedică, urc sus în camera mea. Aceasta e decorată în stilul meu: picturi făcute de mine pe pereţi, postere pe majoritatea spaţiului liber de pe aceştia şi o bibliotecă, care îmi adăposteşte cărţile. Cărţile, sunt printre singurele lucruri care mă ajută să mă liniştesc, să nu mă mai gândesc la "prietena" mea, lama.