A fost odată...

Capitolul 2

    Nu-mi vine să cred, din cauza problemelor tatălui meu trebuie să-mi schimb viaţa. Fie ea aproape inexistentă din punct de vedere social.

    De când mă ştiu stau aici, nu pot să renunţ atât de uşor la acest loc.

    -Dimitri! îmi strig fratele, cu toate că riscul de a fi lovită este mare.

    -Ce vrei, ciudato? ţipă la mine.

    -Tu chiar eşti dispus să pleci în alt oraş, din cauza prostiilor tatei? îl întreb, privindu-l cu ochii mari.

   -Da. De când aştept să scap de aici. Acum am oportunitatea perfectă.

    -Dar eu nu sunt de acord! spun, încercând să-mi menţin vocea calmă.

    -Cui îi pasă javro? ţipă, apropiindu-se periculos de mine.

    -Bine, am înţeles, spun dându-mă înapoi.

    -Dacă deschizi gura, dracu te ia, ai înţeles? mă ameninţă, în timp ce mă trage de păr.

    -Da, nu o să spun nimic, îl asigur.

    Mă trage de păr, făcându-mă să mă las pe spate, apoi îmi dă drumul şi cad lângă pat.

    Iese din cameră, trântind uşa, iar după câteva secunde intră mama, venind la mine.

    -Eşti bine? mă întreabă, îngrijorarea citindu-i-se în ochi.

    -Mai bine ca niciodată, spun ironică. Îl urăsc! spun, cu glas plin de venin.

    -Înţeleg, spune mama compătimitoare.

    Pleacă din camera mea, iar eu fac singurul lucru care mă calmează, după fiecare maltratare a fratelui meu. Iau acea subţire lamă şi mă închid în baie.

    Fac tăieturi pe încheietura stângă, privind cum sângele de culoare roşie se scurge pe gresia albă, iar lucrul acesta mi se pare destul de amuzant. Ameţeala mă învăluie, aşa că mă opresc, ca de fiecare dată. Îmi acopăr tăieturile, iar apoi încheieturile cu mânecile lungi ale bluzei negre de pe mine.

    Asta sunt eu, Lexi Sarkova, şi asta e ceea ce fac eu mai tot timpul.