A fost odată...

Capitolul 6

    Luni. Prima mea zi, la o nouă şcoală.

    Alarma îmi dă de ştire că trebuie să mă pregătesc. Mă duc în baie, unde-mi fac rutina de dimineață. Ca de obicei, îmi iau haine negre. Pentru prima dată, îmi pun lama cu mine la liceu. Poate voi avea nevoie de ea.

    Mă duc în bucătărie pentru a mânca, Dimitri fiind aici. Îmi pun într-un bol lapte şi cereale. Mă apuc de mâncat, dar nu iau bine o înghiţitură, că bolul îmi sare din faţă şi aterizează pe jos, prefăcându-se în mii de cioburi.

    Mă ridic de la masă şi încep să adun cioburile, dar sunt lovită peste mână. Mai mult de atât nu se poate. Mă ridic pentru a protesta.

    - Dimitri! Ce crezi că faci? Ţi se pare că o să accept să fiu sacul tău de box la infinit?

    El cască ochii, mirat de faptul că iau atitudine. M-am săturat să suport atitudinea lui colţuroasă şi bătăuşă.

    - Scorpia a deschis gura? spune acesta, batjocoritor.

    Se apleacă repede, înşfacă un ciob mai mare, rămas de la bolul meu, şi îmi trasează în lungul antebraţului o tăietură, care imediat începe să sângereze din abundenţă.

    Norocul lui că sunt obişnuită cu tăieturile şi nu am probleme la vederea sângelui, ca alte persoane. Iau un prosop, şi-l înfăşor în jurul tăieturii.

    Merg la baie, de unde iau un bandaj lung şi încep să îl înfăşor pe antebraţ. L-am prins să nu se desprindă, îmi  iau geanta şi ies val-vârtej pe uşă.

    Ajung în faţa liceului. Un liceu mare, impunător, construit din piatră. Intru înăuntru, iar portarul mă îndeamnă să mă duc la secretariat, pentru a-mi lua uniforma, cartela de acces şi orarul.

     Am primit toate acestea, şi pornesc spre clasa unde am primul curs de astăzi. Intru în clasă, şi caut cu privirea o bancă, de preferat în spatele clasei, pentru a nu fi în centrul atenţiei.

    Din fericire găsesc una şi mă duc să-mi ocup locul. Îmi scot cartea, caietul şi instrumentul de scris pe bancă, aşteptând ca profesorul să apară. Îmi ridic mânecile bluzei negre până la coate, aşa cum o fac de obicei. Îmi inspectez bandajul, sperând că acesta să nu fie pătat de sânge, pentru că nu aveam altul la mine.

    Ora începe, iar profesoara îi anunţă pe elevi, că au parte de o nouă colegă. Probabil despre mine e vorba. Când îmi este strigat numele, nu mă ridic, cum ar trebui să fac, ci doar ridic capul din caiet, pentru a putea fi văzută.

    Nu am intrat în vorbă cu nici unul dintre colegii mei. Orele se termină, iar eu ajung acasă. Mă îndrept direct spre baie, unde dau bandajul jos, deoarece era pătat cu sânge. Pun un altul şi între timp, mă decid să ies să inspectez puţin cartierul.

    Mă încalţ din nou, îmi conectez căştile la telefon şi pornesc pe stradă, unde las muzica să mă învăluie.