A fost odată...

Capitolul 29

Perspectiva lui Klaus

    Emily Brontë spune într-o carte: " Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. "

     Universul, ca şi această planetă sau ca şi viaţa fiecăruia dintre noi, este format dintr-un număr infinit de piese de puzzle, care aşteaptă doar să fie unite pentru a forma un întreg. Scopul suprem este de a forma totalul, iar pe parcursul vieţii, întâlnim pe drum fel de fel de obstacole care ne aduc în pragul disperării şi ne împiedică a ne mai gândi la ce trebuie să împlinim. 

    Treptat, noi persoane traversează viaţa noastră, unele pentru a ne împărtăşi noi experienţe, altele pentru a lăsa urme vizibile, acolo, în sufletul nostru. Amprenta odată pusă,  greu se mai şterge, chiar dacă uneori asta este ceea ce ne dorim, cu o ardoare care doare de cele mai multe ori. Uneori suntem puşi la pământ de pierdere unei piese la care am ţinut mai mult decât la noi, care era viaţa şi puterea noastră de a respira. Şi totuşi continuăm să existăm.

     Nu contează cât de greu e totul, trebuie să mergi în continuare. Eşuezi doar în momentul în care te opreşti şi niciodată să nu regreţi nimic. Dacă ceea ce ţi s-a întâmplat a fost frumos, atunci ai avut ceva minunat. Dacă ceea ce ţi s-a întâmplat a fost rău, atunci a fost experienţă. Nu contează atât de mult ce faci, ci cât suflet pui în ceea ce faci! Viaţa e în continuă schimbare, iar noi facem parte din ea. 

     Un om spunea: " Fi schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume!", iar asta, pe unii dintre noi ne motivează a merge mai departe, până şi pentru cei dragi, care au nevoie de prezenţa noastră, pentru a merge ei înşişi pe drumul lor.

     Chiar dacă pare puţin prea filozofic, sau exagerat, acestea sunt gândurile pe care stau să le analizez, în timp ce Lexi se plimbă prin luminiş, încercând să-şi dea seama ce se petrece cu ea. Amintirile cele mai recente şi le-a recăpătat, însă în mod ciudat, nu-şi aduce aminte doar de cele cu familia ei. De fapt, a rămas în perioada de dinainte de a pleca părinţii ei. La perioada în care fratele ei încă abuza de ea. Nu suport să văd frământarea în ochii ei mici şi frumoşi! Nu voi permite ca un înger să sufere pe nedrept!

     În plimbarea ei haotică trece pe lângă mine, iar eu îi apuc încheietura aducând-o în dreptul meu, ceva trebuie să fac. Nu pot să pierd o a treia persoană la care ţin enorm, trebuie s-o scot din starea asta, şi încă repede.

     - Îmi pare rău dacă ceea ce voi spune nu v-a avea nici un sens pentru tine, dar pentru mine are. Trebuie să vi înapoi, de oriunde ai fi! Nu ai nici măcar cea mai vagă idee câtă disperare mă încearcă în aceste momente. Să te văd aici, cu mine, şi totuşi departe de mine. Nu-mi este uşor să stau şi să privesc cum încerci să te regăseşti! Privind asta am avut o revelaţie asupra sensului vieţii şi a ceea ce înseamnă unele persoane pentru noi, aici pe Pământ. De când ţi-am întins mâna, atunci pe stradă, am smţit că e ceva la tine, dar nu voiam să fie. Tocmai descoperisem că mama este bolnavă şi nu mai are mult, spun repezit, după care trag cu nesaţ aer în piept. 

     Mă opresc pentru scurt timp, pentru a-i da şansa de a digera pentru ce pledam cu atâta ardoare, după cum îmi dau eu singur seama, după propria respiraţie precipitată şi modul în care creierul mă îndeamnă să continui, dar hotărăsc s-o las să respire, dar trebuie să recunosc că a vorbi despre mama nu e tocmai uşor, mici junghiuri de regret traversându-mi sufletul, însă nu le dau voie să mă doboare, Lexi are nevoie de mine, poate mai mult ca niciodată.

       Perspectiva lui Lexi  

      După ce Klaus se opri pentru a-şi trage suflul, eu îmi aşez o mână pe obrazul său, mângâindu-l. Ştiu tot! Când a adus aminte de întâmplarea de pe stradă, mi-am adus aminte cât de fascinată eram că cineva îmi întinse mâna pe stradă, iar apoi, când am ridicat privirea din pământ eram şi mai uluită, nici nu puteam lega două gânduri din cauza privirii sale pătrunzătoare. Toate amintirile, pe care mintea mea refuza să le împărtăşească cu mine, dau năvală, fiind luată prin surprindere de puterea şi însemnătatea lor. Pot să spun că cele mai importante de când am pus piciorul pe acest pământ străin mie. 

    Klaus mai stă un minut, după care deschide gura pentru a-şi continua discursul, însă vreau să-i spun să înceteze. Totuşi nu sunt lăsată, un deget de-al lui aşezându-se peste buzele mele, iar el înclină din cap pentru a accentua idee de rămâne tăcută. Aşa şi fac, continuând să-i mângâi obrazul. 

     - După afurisitul de accident, m-am simţit vinovat şi ţi-am trimis acele flori. Şi totul a decurs perfect până când am făcut prima greşală. Te-am lăsat singură în acel spital enorm şi aproape era să-mi atrag ura ta asupra mea. Totuşi nu s-a întâmplat, până când am făcut cea mai urâtă faptă pe care o făcusem de câţiva ani încoace, te-am lovit! spune acesta terfiat şi se cutremură. Se pare că el nu trecuse la fel de bine ca mine peste acest lucru. Tu m-ai iertat şi de data asta, iar atunci când am primit răsplata mi-am dat seama ce însemni de fapt pentru mine. De fiecare dată când plec de lângă tine, o bucată din mine se întreabă în continuu ce faci, dacă eşti bine. Acum, când tu habar nu ai cine sunt, devin din ce în ce mai disperat în a-ţi spune că am început să mă îndrăgostesc. Nu am mai făcut-o vreodată, dar pentru tine învăţ, orice. Chiar dacă ar trebui să trec marea înot, am s-o fac, crede-mă! termină acesta de spus.

    Tot ce fac este să-l sărut. Nu găsesc nimic potrivit să spun, aşa că asta este calea prin care îi pot arăta că sentimentele mele se regăsesc printre ale sale. Scurt şi tandru, îi ofer un sărut, după care braţele mele îi înconjoară spatele încordat de la atâta presiune. 

    - Tu ştii! spuse acesta, surprinderea citindu-se în ochii săi. Sigur că ştii! spune în timp ce mă învârte prin aer.

     - De la prima frază amintirile m-au năpădit, dar nu mi-ai dat voie să spun nimic, aşa că te-am lăsat să continui. 

     - Era momentul potrivit să-ţi spun ce însemni pentru mine, chiar dacă habar nu aveai, eu tot aici sunt, nimic nu s-a schimbat.

    - Vreau doar să te asigur că am aceleaşi simţăminte. Chiar dacă nu am avut puterea necesară să-ţi împărtăşesc acest lucru până acum. Tot ce trebuie să şti este că eşti unul dintre foarte puţinele lucruri bune pe care le-a primit de la viaţă şi pe care am de gând să nu-l mai returnez, spun după care mă las cuprinsă din nou de braţele sale care oferă siguranţă şi caldură.

Bună dragilor!

Voiam să mulţumesc pentru susţinerea de care am parte din partea voastră şi în special unei persoane care m-a făcut extrem de fericită!

Mulţumesc MarinaVamesu! Asta e pentru tine!