A fost odată...

Capitolul 33

Când mă trezesc sunt în patul din camera mea. Nu îmi amintesc cum am ajuns aici. Mă întind și îl caut cu mâna în pat pe Klaus, dar nu dau decât de așternutul rece, care-mi face pielea să se cutremure. Mă ridic din pat și îl văd pe balcon, stă și admiră peisajele. Este îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni scurți, iar conturul spatelui în lumina soarelui mă lasă fără respirație. Mușchii acestuia sunt reliefați, iar culoarea pielii sale te îmbie să-l mângâi. Gâtul mi se uscă imediat, simt roșeața cum urcă pe gâtul meu, iar fața începe să mă ardă, făcându-mă să par o copilă. Înghit în sec, încercând să fiu indiferență la tabloul pe care mi-l oferă, însă indiferența nu-și are locul, deoarece atracția pe care o exercită asupra mea este destul de evidentă, iar el la bustul gol nu-mi este deloc de ajutor, ci dimpotrivă mintea pare să nu mai coopereze cu mine în aceste momente.

Mă ridic din pat și mă îndrept ușor către el, îl cuprind în brațe și îmi așez capul pe spatele lui, care este atât de cald și primitor, iar el îmi strânge mâinile între ale sale, diferența de temperatură atrăgându-mi atenția. Ale mele mereu reci, iar ale sale atât calde încât te pofteau să te topești sub atingerea lor. Mă întoarce și mă aduce în fața sa, dându-mi un sărut ușor, apoi mă ridică în brațe și mă așează pe balustrada balconului. Ne uităm unul în ochii celuilalt și înghițim în sec, ca apoi să mă apropii ușor și să îl sărut cu foc, băgându-mi mâinile în părul lui, simțindu-se ca o mângâiere pentru degetele mele. Mă ridică în brațe și mă duce pe pat, unde întrerupe sărutul și îmi zâmbește.

- Frumoaso, pregătește-te pentru că bunicii tăi ne așteaptă. Ieșim împreună la o plimbare, spune plin de căldură, apoi îmi aplică un sărut protector pe frunte.

Îi zâmbesc și plec sub duș, însă când ies Klaus dispăruse. Pe pat stă așezat un trandafir crem și un mic bilet pe care scria:

„O floare frumoasă pentru cea mai frumoasă fată, Klaus!"

Iau floare în mână și mângâi delicatele petale ale acesteia.

Toată viața mea am visat la iubirea aceea perfectă în care membrii cuplului sunt într-o perfectă uniune. Acum îmi dau seama că, deși nu sunt perfectă, având multe defecte și fiind plină de întuneric, cumva am reușit să fac loc iubirii în viața mea. Un simplu zâmbet de la el poate să mă facă fericită, ceea ce îmi este de ajuns.

Ajunsă jos îi surprind pe Klaus și bunicii mei care râdeau cu lacrimi în ochi. Nu mă satur să îi admir, să admir frumusețea pe care le-o dă zâmbetele sincere. Fericirea de pe chipurile lor mă face să cred că nimic întunecat nu se poate întâmpla, nimic ce să aducă întristare sau suferință. Deși nu vreau să stric tabloul, preferând doar să stau și să îi privesc, decid să mă alătur lor, așa că așez pe marginea fotoliului pe care se află Klaus și mă aplec să îi aplic un sărut scurt pe frunte.

- Ce se întâmplă aici? Vă distrați fără mine, întreb pe un ton distrat.

- Ne uităm peste pozele cu tine de când erai mică, iar bunicul îmi povestește despre cum erai atunci... așa drăgălașă și zglobie! exclamă Klaus serios, dar totodată plin de o fericire copilărească, dându-mi un sărut scurt.

În după-masa aceasta l-am dus pe Klaus în toate locurile dragi mie, pe care acum aveam ocazia să le văd cu alți ochi, deoarece țineam de mână raza care a luminat o parte din mine.

Ajunși acasă, bunica se îndreaptă direct către bucătărie să ne pregătească ceva de mâncare, eu decid să mă duc să mă întind puțin, iar Klaus împreună cu bunicul decid să rămână în sufragerie pentru a continua poveștile de dimineață.