Adolescent o dată în viață

24

        -Iubitul? Noi de ce nu am știut?

        -Voiam să vă spun, dar a apărut Rachel și...

        -Mai bine pleci.a spus mama așteptând ca el să își ia tălpășița.  Iar tu,-spuse îndreptând privirea spre mine- ce a fost în capul tău? De când sunteți împreună? În camera ta! Acum!

         -Nu ai să mă înțelegi niciodată!

         Am urcat plângând scările și am intrat în camera mea. Am luat telefonul și am pus căștile în urechi. Apoi am dat drumul la muzică. Am ascultat o vreme...apoi mama a ciocănit la ușă.

        -Hey, îmi pare rău pentru mai devreme. Sincer. Dar...mă rog, nu contează. E normal să ai un...iubit. Și m-a luat valul. Dar trebuia să mă anunți.

        -Știu, dar...nu știam cum.

        -E bine, Ariana. Nu pot sta intre voi doi, dar nu mai face așa niciodată.

        -Promit.

        -Bine.

        -Mama, ești bine?

        -Da. Noapte buna !

        -Mersi la fel.

        -Poimâine mă întorc cu tatăl tău la lucru.

        -Ah, înțeleg.

        -Ai grija de tine și...
 
        -Kate?

        -Nu,...

        -James? Iubitul meu?

        -Da, el.

        -Noapte buna!

        -Noapte buna!

         Poate mama nu părea să mă înțeleagă la început ,dar o făcea. Cred ca venise special pentru Rachel. Ca să...să o revadă. Am adormit repede.

         -Hai, Ariana! O să întârziem!
         -Așteaptă să îmi pun șosetele.

         Ea m-a luat de mână și m-a tras către casa lui Alex. Petrecerea începuse.

          -Ariana! Rachel!a strigat el când ne-a văzut. I-am oferit cadourile. Rachel m-a luat și m-a dus pe scară. Am luat loc pe trepte și am jucat "Fazan". Apoi am plecat să cântăm cu restul copiilor. A fost minunat. Seara, tatăl lui Alex a aprins făcliile și a făcut focul de tabără. Eram toți în jurul acestuia cântând. Toți acolo, fericiți la cei opt ani ai noștri. Atât de fericiți...și uniți.

          Am deschis ochii și imaginea visului a dispărut imediat. Fusese...O amintire. A zilei de naștere a lui Alex. Noi trei ne jucam toată ziua când eram la bunici. Ei locuiau acolo dar eu făceam vizite și rămâneam peste noapte. Amintirea...ei în viața mă făcu să tresar și un fior rece pe șira spinării mă cuprinse. Am simțit ochii cuiva ațintiți asupra mea. Nu era nimeni acolo, dar așa simțeam. Mi-a promis că mă va vizita când ca putea. Dacă spiritul ei era aici...era pentru că acum putea. Era ultima ei vizită. Am simțit înapoi căldura camerei și am eliminat din cap gândul ca o fantomă era în camera mea. Mereu uram să văd oameni morți. Chiar și animale. Nu mai suportam asta! M-am ridicat din pat și am luat loc la birou. După ce M-am pieptănat și mi-am pus hainele de casă:un tricou mov și o pereche de colanți, am început să îmi fac temele. Aveam multe....

        ***

           James m-a sunat:

           -Ești bine, scumpi?

           -Da, James. Tu?

           -Sunt bine...îmi pare rău!

           -Nu ai pt ce! În plus, mama s-a calmat și a înțeles situația. Acum e OK.

           -Minunat!

           -Minunat!

           -Deci, ce planuri ai pentru azi?

           -Teme. Dar poate îmi fac timp pentru cineva...Dacă vreau!

           -Oh, nu e nimic. Pot merge cu fata aceea de la școală, Georgia, dacă nu poți.

           -Nu! Am timp.

           -Haha! Te iau la șase. Bine?

           -Unde....dar nu am mai apucat să spun nimic pentru ca el  a închis telefonul.