Adolescent o dată în viață

44

          Am intrat în camera de spital în care era James. Am pășit timid spre el. Fața lui avea urme de oboseală și câteva lacrimi ale căror motive nu le cunoșteam.

          -James!?am întrebat aproape șoptit. El nu a răspuns, dar expresia lui a devenit ușor confuză.

          -Ești bine?am continuat eu.

          -De unde îmi știi numele? Cine ești?

          Am simțit un nod în gât dar am încercat să îmi păstrez calmul.

           -Sunt eu, Ariana.am spus cu voce tremurândă.

           -Imi pare rău, nu te cunosc.a spus el.

            -Nu, nu îmi face asta! Te rog, nu!dar el și-a plecat ochii rușinat. M-am apropiat și l-am luat de mână. Te rog, nu mă uita! Am nevoie de tine!Am mărturisit printre lacrimi. Câteva lacrimi au evadat și pe fața lui. Îl făcusem să regrete ceva de care nu era vinovat. Te rog, nu plânge! Îți vei aminti de mine. Va fi bine!i-am mângâiat mâna. Mai bine plec acum.am spus și am ieșit de acolo. Am fugit către toaleta spitalului și am vărsat lacrimi amare. Nu puteam să cred! De ce apărea mereu ceva între noi doi?

            Kate mă striga ca disperata prin tot spitalul iar eu plângeam în baie. Mi-am ridicat capul și am văzut fața mea plină de lacrimi în oglindă. Kate a intrat pe ușă și a lăsat o expresie mirată să i se imprime pe față:

          -Ești ok?

          -Nu! Nu își amintește de mine, Kate! Nu știe cine sunt! Dacă nu va mai ști niciodată?

           Mi-a mângâiat capul ușor și m-a îmbrățișat. M-am așezat pe podeaua rece dar curată a spitalului vărsând lacrimi nedorite din ochii mei triști. Austin a urmat-o pe amica mea și a ajuns la ușă. Privirea mea o întâlni pe a lui. În acel moment, m-am ridicat și m-am apropiat de el. Am ridicat mâna și l-am lovit cu toată puterea pe care am putut să o adun. Apoi am sttigat:

           -Din vina ta! Doar a ta! Monstrule!

            Kate m-a luat de mână și m-a tras spre toaletă, dar eu mă zbăteam să scap și să ajung la el pentru a îi oferi o doză din propriul medicament: să îl lovesc cu furie până ajungea într-un pat nenorocit de spital.

          ***

              Eram acum pe bancă. Renunțasem cu greu la furia care parcă se infiltrase în sângele meu. Am auzit o pereche de tocuri și am ridicat capul, sperând ca aceasta să fie Kate. Nu, încă o trecătoare străină. O așteptăm de jumătate de oră pentru a îmi aduce un calmant. Am lăsat capul înapoi în jos, privind podeaua.

           O altă pereche de pantofi...ba chiar două. Nu am mai făcut nimic. Doar priveam podeaua. O voce familiară mi-a distrus ziua complet:

           -Hey, Ariana!a strigat Trina. Am privit-o dar nu am spus nimic. Nu mai aveam ce să îi zic. Emma o însoțea.

            -Acum intrăm să îl vedem pe James.a continuat ea și au intrat.

        ***

             Stăteau acolo de jumătate de oră când, în sfârșit, am auzit clanța și fetele au ieșit de acolo. Emma zâmbea. Trina, la fel. Poate James nu își mai amintea de mine, dar de ele două, da. Și cred că uitase că mă iubea. Acum știa ca o iubește pe Emma. Așa vedeam eu lucrurile. Am închis ochii pe care îi secasen de lacrimi și am sperat la o viață mai bună. Kate era acum lângă mine și mă îmbrățișă încă o data, când văzu că cele două se îndepărtau.