Adolescent o dată în viață

27

-Cum mai e viața ta?

-Oh, păi, la fel ca ieri.

-Aha, interesant...

-Mda...devine ciudat.

-Ce spui de o...petrecere în pijamale? Vino la mine acasă, diseară! Pe la șapte. Vom fi singure. Eu o să iau un film și gustări, tu adu-ți pijamalele, ok?

-Ok...

-Bun, ne vedem diseară!a mai adăugat un "pe curând" și a dispărut pe cărarea din parc.

***

Era șase. Mi-am pregătit pijamalele, cartea noastră favorită pe care o citim la petrecerile în pijamale, ceva gustări și un joc. Tocmai coboram scările când mama a intrebat:

-Unde crezi ca te duci?

-La Kate! Facem o petrecere în pijamale.

-Destul cu destrăbălarea și lipsitul de acasă! Unu, am venit acasă să stai cu noi. Ai tot timpul să mergi la ea. Doi, ajunge cu plimbările! Aseară ai fost plecată și voiam să te dăm dispărută. Sunt foarte sigură că nu ați uitat drumul. Unde ați fost, de fapt?

-Mama, el...m-a dus la un club de noapte. Nu aveam nicio idee despre locația în care avea să mă ducă.

-De ce ai mințit? De ce ați fost acolo?

-Am mințit pentru a evita scandalul pe care îl faci acum. Și nu știam că urma să mă ducă acolo.

-Ariana, ai întrecut măsura!mi-a luat geanta din mână cu putere și a spus:

-În camera ta, acum!

-Dar, mama, eu...

-Niciun "eu"! Nu pleci niciunde și gata!

Am urmat ordinul mamei și am dat buzna pe scări, în camera mea. Am intrat și am trântit ușa cu violență. Am luat loc pe pat și am închis ochii...mă enerva comportamentul mamei. Nu voiam să o urăsc, dar ea insista să mă facă să nu o plac. Am închis ochii pentru câteva clipe...

Mama plângea disperată. Bunica încerca să o liniștească, dar ea nu mai putea dormi noaptea. Ziua,plângea. Noaptea,la fel. Tata încerca să o ajute. Ii oferea mâncare, dar ea refuza. Și el era disperat. Viața făcuse din ei...moarte. Eram doar un copil,dar suferință lor era vizibila și mă afecta și pe mine. Bunica nu voia să îi văd asa pe părinții mei. De aceea am stat la ea o vreme. Dar dorul lor față de mine a crescut. Și mie îmi era greu uneori...nu îmi aminteam mare lucru despre ea...parul ei creț, zâmbetul mare,porția de prăjituri pe care o gătea pentru mine,zilele în care pleca cu prietenele sale la diferite petreceri,sau plimbări...ziua în care își plănuia nunta pe viitor...jocurile noastre...dar mama și tata își aminteau tot...și de aceea ii durea mai rău. De aceea,și pentru ca ei au înțeles ca ea nu se mai întoarce. Dar eu nu...

Aveam lacrimi pe față când m-am trezit. Am realizat de ce mama era asa de protectoare...am coborât din pat și am alergat atare camera lor...dar ei plecaseră. Trebuiau sa ajungă la lucru...uitasem! Era ultima noastră noapte și o stricasem! Am alergat către telefon și i-am sunat.

-Mama,îmi pare asa de rău pentru aseară!

-Oh,e...ok.

-Realizez ca nu a fost ok...

-Nu mai contează acum. Ai grija de tine,scumpa mea!

-Oh,mama...da.

-Bine,am treabă,. Pa!

-Pa!

Știu, scurt capitol,ciudat,puțin neinteresant, dar e...ok,nu? Va recomand și TITANIC 2 CONACUL BÂNTUIT. De asemenea, am început sa scriu o carte de groaza,BLESTEMUL MORGAN. Încă nu am publicat-o. Și am scris și o carte în limba engleză ,COME BACK TO ME.De aceea mi-a luat atât sa scriu acest capitol. Multe cărți...știu!