Adolescent o dată în viață

37

Am aruncat o privire la colegul meu de bancă și am rămas surprinsă să îl văd chiar pe Austin, stând lângă mine, zâmbind (așa cum face el mereu), arătându-şi farmecul. De ce, dintre toate fetele din clasă, mă alesese fix pe mine? Putea sta cu oricare dintre frumoasele ca are îi aruncau ochi dulci. Cât despre mine, pe lângă faptul că trebuia să împart banca cu cel mai bun prieten al lui James, și eram barfită(din nu știu ce motive), acum mă mai și urau colegele din clasa de muzică.

Profesorul a intrat în clasă.

-Ariana, Cum te mai simți?întrebă el politicos.

-Am...bine.

-Super! Abia aștept să îți aud cântecul.

Am înroșit instantaneu. Cântecul meu nu era gata. Nu aveam aproape nimic. M-am uitat la Austin panicată, apoi la profesor. Am zâmbit fals.

-Pot cânta eu?a întrebat Austin.

-Mereu vrei să fi în lumina referitoarelor.

-Domnule, Ariana a avut probleme. Nu cred că ar trebui să o obosim cu asta.a spus el.

-Poate ai dreptate. Ești un iubit tare grijuliu.

-Noi nu...-am intervenit eu-

-Acum, hai pe scenă, băiete!

Privirile geloase și pline de ură ale fetelor erau acum mai mari și mă intimidau. Toate voiau să fie iubitele lui. Iar eu nu. Eu voiam să plec de acolo cât mai repede și să scap de oroarea cântecului și a geloaselor.

Ora a trecut greu pentru mine. Când s-a sunat, am părăsit imediat clasa. Am fugit pe holurile școlii, încercând să scap de toți. Dar cineva mi-a pus mâna pe umăr. M-am întors și am dat cu ochii de Austin. Din nou.

-Mersi.am spus eu.

-Nu ai pentru ce! Te înțeleg. Știu prin ce treci.

Cum putea tipul "perfect" să mă înțeleagă? Orice fată ar fi murit pentru o întâlnire cu el.

-Te-ai mai gândit la tine și-a făcut o pauză-James?

-Austin, eu...nu e cazul să vorbim!

-Te rog!

-Uite, eu nu mai am la ce să mă gândesc. El e cu Emma, iar eu nu am ce căuta în viața lui.

-E...cu Emma?

Fața lui era surprinsă.

-Oh, Doamne! Nu iar! Nu poate fi adevărat!

Am scăpat o lacrimă. El m-a îmbrățișat.

-Nu plânge! Totul va fi bine. Nu cred că ei doi ies deja.

Cum adică "deja"?

-E adevărat că el încă o iubește?am întrebat, printre suspine.

-Nu știu.a spus mângâindu-mi capul.

-Cum adică nu știi?

-Nu mi-a mai vorbit despre ea. Tot ce știu e că nu a vrut să te rănească. Și că...te iubea.

-E trecut.am spus și am plecat. El se uita la mine cu tristețe. Nu îi vrenea să creadă. Nici mie. Cu fiecare pas făcut, o lacrimă îmi apărea pe față. Am ieșit în curte. Kate stătea pe o bancă. Când m-a văzut, a sărit în brațele mele și m-a întrebat dacă eram bine. Nu eram. Muream pe interior. Dar nu voiam să se îngrijoreze. I-am povestit tot. Ea a înțeles imediat prin ce treceam și mi-a mai oferit o îmbrățișare. Când s-a sunat, am intrat în sala de dans, gata să încep ora. Speram din tot sufletul ca privirile răutăcioase să nu mă mai intimideze așa de rău. Speram. Până la urmă, totul părea distrus. Emma a intrat în clasă. Mda...amândouă aveam în comun ora de dans. Ea dansa minunat. Iar eu eram nesigură pe picioarele mele. Era însoțită de Patricia, prietena ei. Cele două zâmbeau și purtau o discuție aprinsă. Când m-a zărit, zâmbetul uriaș și fermecător de pe fața ei a dispărut. Mi-a aruncat cea mai urâtă privire primită în acea zi și apoi și-a întors capul dezgustată. Cu ce îi greșisem? Da, fusesem iubita lui James, dar ei nu erau împreună. În fond, ea mi-a furat mie iubitul.