Adolescent o dată în viață

35

          Austin a intrat și s-a așezat la masă, în fața mea. A comandat o cafea și a început:

         -Știu că nu vrei să îți spun tot felul de scuze fără sens. Dar vreau să știi adevărul. Vrei să mă asculți? E alegerea ta.

         Voiam să îl refuz politicos dar mi-am dat seama că poate chiar era ceva serios și nu mințea. În plus, eram prea curioasă să aflu ce avea de spus.

         -Sper să merite!am răspuns.

         -Ascultă, nu știu ce ai auzit. Poți să îmi spui? Iar eu îți voi explica.

         -L-ai întrebat dacă mă va evita toată viața lui iar el a spus că va încerca și că își dorește să nu ne fi întâlnit vreodată. Atât. Apoi am fugit. Iar el își bate în continuare joc de mine. Probabil de asta ești tu aici.

          -Țin la prietenul meu.a spus blondul(era blond). Nu am venit aici pentru a face mișto de tine. Nu sunt genul de persoană. Dar trebuie să știi că nu ai auzit toată discuția. După ce ai plecat, el a continuat "Dacă nu ne întâlneam, eu nu o raneam, nu o aduceam în starea asta. E doar vina mea! Mai bine nu eram iubitul ei. Nu mă merită." Apoi a văzut colierul tău și a intuit că l-ai auzit. Spera ca tu doar să îl fi pierdut din neatenție, și să nu înțelegi ceva greșit.

         -Și de de ce nu a venit el să îmi spună asta?

         -Pentru că e la el a acasă, plângând. Nu știe că noi ne-am întâlnit aici și despre ce vorbim. Jur! Nu a venit la tine pentru că și-a pierdut speranța. Știe că nu îl vei crede.

         -Și de ce aș face-o? De ce te-aş crede pe tine?

         -Pentru că nu te-aş minții s-a oprit- mai ales în legătură cu prietenul meu.

          Am oftat și am spus:

           -Mulțumesc! Am să mă mai gândesc la asta.

           -Minunat!a spus și a aruncat un zâmbet minunat. Zâmbetul acela care ar fi topit milioane de fete...nu știu de ce am spus asta! Adică, se știe că îl iubeam pe James. Dar arăta prietenie și respect într-o privire. Gestul lui era sincer, dar cu urme de regret. Din cauza mea...i-am distrus viața celui mai bun  prieten al său.

           Am ieșit din cafenea și am plecat acasă. Am luat telefonul. Eram indecisă. De ce să îl cred pe Austin? Nu, nicio șansă! Am regretat decizia luată, dar așa era mai bine. Nu puteam să îl sun după tot ce spusesem. Și să îi zic ce? Că îl iubesc? Nu, îmi doream să nu îl fi iubit vreodată. Era clar că mințise mereu! De fapt, poate că Trina și amica ei aveau dreptate: el nu mă iubea. O iubea pe Emma. Și mă folosise. Dar...cât am fost cu el a părut așa sincer...oh, haide! A intrat la o școală de arte care presupune un examen de teatru, nu mai fi așa naivă! Mă durea să o recunosc, dar de data asta se terminase. Era definitiv. Am lăsat lacrimile să alunece pe obrajii mei. Am ridicat privirea și am văzut cea mai oribilă imagine din viața mea, care îmi confirma că fusesem un mare zero pentru el: James vorbea cu Emma. Ea l-a luat de mână și i-a spus ceva, apoi s-a uitat în direcția mea. Acum se uita la mine. A durat doar o secundă ca privirea lui să pice pe mine. Avea lacrimi pe față, pentru care îmi părea rău, după ce Austin mă informare că James plângea după mine. Am luat-o la goană pe stradă sperând ca el să nu mă urmărească. Ploaia nu se oprise iar strada era udă. M-am uitat în urmă fericită să văd că nu era pe urmele mele. Dar apoi am realizat că a rămas cu Emma. Normal, nu mai avea nevoie de mine. Era greu să accept că el poate o avea din nou pe iubita lui iar eu nu mai contam.

        Oh, Doamne! Nu m-am putut abține! Am scris trei capitole azi! Cartea asta m-a prins!

         La început, voiam să scriu doar povestea ușor haioasă a unei adolescente, dar am dus lucrurile mult mai departe. Totuși, sper să vă placă! Ador să scriu! Sper că voi adorați să citiți.

          Întrebări legate de carte?

          De exemplu, am fost întrebată dacă Ariana din carte este Ariana Grande. Ei bine, nu este. E doar o fată normală. Nu e vedetă. Sau James...nici el nu este vedetă. În schimb, Kate este Kate Winslet, Leo este Leonardo Di Caprio, iar Austin e Ross Lynch (nu știu dacă am scris corect numele.)