Adolescent o dată în viață

32

Dimineața celei de-a treia zile m-a surprins mai inviorată decât mă așteptam. Camera asta mă îmbolnăvise mai rău decât să mă vindece. Nu tu aer proaspăt, nu tu telefon, nimic...dar azi plecam! M-am ridicat din pat și am zis:

-Haide, mama, fă-mi biletul de externare!

Mama m-a asigurat că totul era pregătit și puteam pleca. Am ieșit din spital și am revăzut lumea așa cum o lăsasem:copacii erau tot verzi, oamenii neschimbati, aerul curat, soarele strălucitor...în final vedeam ce frumoasă era lumea. Am urcat în mașină. Am ajuns acasă și am rugat-o pe mama să îmi gătească clătite. Ea a și început. Am urcat în camera mea și am început să cant la pian. Pianul de care îmi era așa de dor...mângâiam clapele atât de moale și muzica îmi atingea inima. Am început să plâng fără motiv. Poate de vină erau întâmplările din ultima vreme. Totul...încă durea.

Am șters lacrima și am terminat piesa în forță. Mi-am amintit primele mele spectacole la pian...era minunat! Aveam zece ani când am urcat prima dată pe scenă pentru a cânta la pian.

Vocea mamei mi-a amintit de clătitele mele și am coborât în bucătărie pentru a mă servi cu câteva. Mi-am pus o clătită în farfurie și am adăugat cremă de cacao peste ea. Am savurat gustul extraordinar. Următoarea zi aveam să îmi petrec tot timpul alături de ai mei. Apoi plecau. Am luat farfuria cu clătite și am plecat în camera mea. Am sunat-o pe Kate pentru a o anunța că totul era ok și eram acasă acum. M-a asigurat că îmi va oferi lecțiile și mă va ajuta să învăț și să scriu tot. Să recuperezi atât nu era ușor...aveam de repetat pentru spectacolul de sfârșit de an. Iar eu încă nu făcusem nimic! Trebuia să fac o melodie, o coregrafie și să gătesc ceva pentru acel moment. Mai era o săptămână iar eu aveam multe de recuperat. Oricum părinții nu aveau să vină, așa că puteam să lipsesc și să nu mă mai implic. Ceva de pe birou mi-a furat privirea...era colierul meu pe care mi-l oferise James. Era acolo, chiar lângă poza cu noi doi și lângă cea cu mine și Maddie. L-am luat și am scăpat o lacrimă. L-am pus la gât. Am luat telefonul și am căutat contactul lui, gata să sun. Dar am rămas cu telefonul în mână și am realizat că nu mai voia să mă vadă. Era supărat pe el însuși iar eu aveam să îi provoc mai multa durere. Am lăsat balta planul meu. Totuși doream să știe că sunt bine așa că i-am trimis un mesaj. Apoi am ieșit afară. Soarele strălucea iar plaja era la câțiva kilometri de casă. Era în cursul săptămânii și am decis să nu îi întrerup pe prietenii mei de la teme sau alte activități pt mine. Am plecat gata de plajă. Am urcat în mașină și m-am dus.

Nisipul fin îmi mângâia picioarele. Puteam scrie o piesă despre plajă. Am scos caietul de cântece și am scris câteva gânduri în el.