Afară ploua de ceva timp. Urmăream picăturile de ploaie care se lipeau de geamul meu, incapabile să mai ajungă la prietenele lor, abandonate. Aburul care ieșea din cana de ciocolată caldă îmi încălzea puțin mâna, și poate și inima. Știam că lucruri bune se întâmplă în lumea asta, că, poate chiar acum, un băiat și o fată se sărutau pentru prima dată, sau că doi oameni se căsătoreau. Am vărsat o lacrimă, apoi a doua, apoi am iscat o ploaie în casă, ploaie de lacrimi. Acum lacrimile mele erau abandonate pe fereastră și pe pervaz. Am luat o înghițitură de ciocolată caldă. Am simțit căldura ajungând prin gât la stomac. O parte din ea parcă îmi atinsese inima rănită și o arsese. Dar ea era deja scrum...
Mă gândeam la Austin, dacă el spusese adevărul? Era posibil? Nu, am văzut deja că James era cu Emma, că nu îi mai păsa de mine. Dar dacă era prea rănit pentru a îmi mai vorbi? Cum eram eu...nu! Am fost o proastă. Trebuia să accept.
Am băut ciocolata caldă. Liniștea care învelea casa mă deruta. Da, mereu era liniște, și nimeni care să mă susțină când aveam nevoie. Doar picăturile ploii se auzeau. Și ele îmi spuneau să o las baltă. Ritmul lor rapid îmi făcea inima să bată mai tare. Mă uitam de ceva timp pe fereastră. Am hotărât să merg și să îmi fac ultima temă rămasă neefectuată. Tocmai eram gata să îmi întorc privirea de la geam, când l-am văzut pe James. Pentru moment, am crezut că va veni la mine și inima îmi bătea, dar apoi am realizat iar ce prostuță eram. Nu putea veni la mine. Totuși, l-am văzut apropiindu-se de ușa mea. A ridicat mâna, pregătit să ciocane, dar a lăsat-o și a plecat mai departe. Ce vreme monotonă! El era ud tot din cauza ploii. Eu eram uscată, în casă, servind ultima gură de ciocolată. Hm, și el plecase. Îl vedeam mergând. El nu mă vedea. Eram curioasă ce avusese să îmi spună. Dar nici că mai aveam puterea să îi vorbesc.
Seara m-a surprins singură, ca de obicei. Nicole era ocupata cu temele, Kate era cu Leo, după ce i-am spus că nu era nevoie să vină, a decis să mă lase singură să mă calmez. Mi-am preparat rapid cina care consta în paste și am mâncat-o. Apoi am urcat în camera mea și am repetat la pian. După repetiție, am făcut un dus și m-am așezat în pat. Am aprins televizorul și am văzut un film de comedie romantică. Am ras până la lacrimi. Nici nu mai știam dacă erau lacrimi de amuzament sau de suferință, cred că de ambele. Știu că am adormit cu ursulețul în brațe, sperând ca într-o zi, în locul lui, în brațele mele să fie iar James.
Alarma m-a anunțat că visul meu s-a terminat și trebuia să merg la școală. Am ales aceeași costumație ca ieri. Mi-am împletit parul și am luat rucsacul de școală, apoi am plecat. Speram să am o zi bună.Am intrat în școală. Toată lumea se uita la mine și șoptea ceva. Mă simțeam așa prost. Fiind mai mereu singură, îmi era greu să mă obișnuiesc cu atenția. Și uram să fiu bârfită. Cine nu urăște asta? Probabil cei cărora nu le pasă. Dar eu pun asta la suflet. Am intrat în clasa de muzică. Am ales să stau în banca din spate. Lângă mine s-a așezat cineva. Nu am fost atentă la acea persoană, fiind prinsă de gândurile mele.
CITEȘTI
Adolescent o dată în viață
Teen FictionViața la o școală de arte pare perfectă, dar viața unei eleve la școala de are nu este. Ariana Jones, părinții ei sunt plecați mereu, iar ea este singură. Prietena ei, Kate, este alături de ea. Va avea parte de câteva farse ale destinului. Oare va r...