Adolescent o dată în viață

43

Trecuseră două ore de când așteptam singură pe holul spitalului ca James să își revină. Am auzit pași și m-am uitat în direcția din care provenea sunetul. Austin venea cu ceva de mâncare. Adevărul e că nu mâncasem nimic din acea dimineață. Și era ora unsprezece noaptea. Când am simțit mirosul mâncării mi-am amintit cât de foame îmi era.

-Poftim.a spus și mi-a întins caserola.

-Unde ai fost?

-Am fost în parc. Am luat aer proaspăt. Aveam nevoie...apoi am luat ceva de mâncare. Poftă Bună!mi-a urat el și și-a desfăcut caserola sa. Am deschis-o și eu pe a mea și am dat de o porție de șnițel cu piure. Adoram acest tip de mâncare! Dar nu puteam manca aici. M-am ridicat și am ieșit în curte, unde erau mai multe bănci și mese. Am luat loc la o masă și am început să mănânc. Austin m-a urmărit până acolo și a luat loc alături de mine. Auzeam câțiva greieri cântând și priveam, din când în când, stelele.

***

Era dimineață. Sunetul tonului de apel m-a adus cu capul pe pământ. Am răspuns.

-Alo!?m-a salutat Kate.

-Da!?am răspuns eu.

-Te-ai trezit?

-Nu, vorbesc în somn.

-Aaa...scuze! Te sun mai târziu.a urmat un râs din partea mea. Cum a fost petrecerea?a continuat Kate conversația.

-Aam...eu...a fost...super!

-Serios!? Ce ai pățit? De ce te bâlbâi? Ți-a făcut James ceva? Dar Trina? Emma? Austin? Știam eu că nu e de încredere...

-Kate, de fapt,...suntem la spital.

-Ce? Cum adică "suntem"? Ce s-a întâmplat?

-Îți povestesc mai târziu, ok?am spus privindu-l pe Austin. Nu mai voiam să îl fac să își amintească.

-Hm,...ok! Vin acolo!

Am închis și am rămas în scaun așteptând ca prietena mea să apară pe ușă.

***

Nu mult după apelul primit de la aceasta, am văzut-o venind înspre mine cu brațele deschise.

-Ariana, ești bine? Ce s-a întâmplat?a întrebat ea după ce mi-a oferit binemeritata îmbrățișare. M-am uitat la Austria sperând să nu aduc discuția de față cu el, deoarece l-ar fi jenat.

-Kate, poți să mă însoțești în curte? Am nevoie de aer curat.am spus eu.

-Bine.a răspuns

Am ieșit în curte ,unde, am fost nevoită să îi împărtășesc amintirea aceea. I-am spus fiecare detaliu. Și ea mă privea cu uimire.

Apoi am intrat în spital și am luat loc pe scaun. Kate a cumpărat câte un sandvici pentru fiecare dintre noi. Am mâncat în liniște. Nimeni nu avea curajul pentru a spune ceva.

Era ora nouă dimineața când asistenta a ieșit din cameră. Toți ne-am îndreptat atenția asupra ei.

-Pacientul și-a pierdut memoria , însă rănile sunt minore. Este treaz acum, îl puteți vizita pe rând. Se poate ca unele amintiri să fie pierdute, așa că vă rog să aveți grijă la subiectul discuției. Spuneți-i că ca fi bine.

Austin a intrat primul. Am așteptat. Timpul se scurgea și el nu ieșea din cameră. Muream de nerăbdare să îl revăd, să îi vorbesc din nou lui James. Abia așteptam să intru acolo.