Adolescent o dată în viață

46

         Foaia goală era pe birou. Am luat-o și am rămas puțin nemișcată, privind-o insistent și imaginându-mi o varietate de versuri pe ea. Apoi câteva gânduri...și am luat pixul. Am scris tot ce îmi trecea prin minte. Am adăugat note acolo unde credeam că se potrivesc. Melodia prindea contur...am auzit soneria. Am lăsat fișa de hârtie pe măsuța de cafea din living și am plecat să răspund. Am deschis ușa:

         -James! Bine ai venit!Am exclamat eu veselă.

         -Ariana!a spus și a intrat în casă, oferindu-mi o îmbrățișare.

         -Vino aici!Am spus și m-am îndreptat către living.

         -Încă lucrezi la cântec?a întrebat el luând hârtia de pe masă.

         -Mda...Am răspuns puțin rușinată.

         -Te pot ajuta?s-a oferit el amabil.

         -Nu e nevoie...ai venit aici pentru altceva, nu trebuie să te chinui cu asta.am spus și am încercat să iau partitura din mâna lui. Dar se pare că nu voia să mi-o dea.

         -Poți aștepta, nu?

         -Ce!?

         -Nu plecăm până ce melodia asta nu e gata!mi-a spus el și a luat loc la pian. Am urcat în cameră și am luat chitara. Tata mă învățase să cânt la chitară.

          Am început. Nu a durat mult până ce lui i-a venit o idee pe care mi-a prezentat-o. Am fost de acord. Totul suna perfect când venea de la el...

          Am zâmbit și l-am îndemnat să continue. În câteva ore aveam versurile. Acum ne mai lipsea linia sonoră. Nimic mai ușor! Bine, recunosc, eram obosită și nu mai puteam să continui...dar el mă încuraja pur și simplu: fiind acolo, lângă mine.

         M-am uitat la ceas și am realizat că era miezul nopții.

         -Pune-ți o dorință!a spus el.

         -De ce?

         -E miezul nopții.

         -Atunci, îmi doresc să rămâi mereu cu mine...dar nu și acum. E târziu și ai nevoie de odihnă.

         -E gata cântecul?

         -Nu...

         -Atunci eu nu plec!s-a încăpățânat el și si-a încrucișat mâinile asemeni unui copil care nu își primește acadeaua.

         Nu am avut de ales. Am lucrat până la trei dimineața pentru acest cântec, dar acum era gata.

         Am căscat și am spus "victorie!" Apoi i-am mulțumit iubitului meu. El m-a luat în brațe și m-a condus în camera mea. Apoi am auzit ușa închizându-se. Dar nu mai puteam face nimic. Eram prea obosită.

           Idioata de alarmă! Mi-a stricat visul! Visul în care eu și James compunea un cântec.

           M-am ridicat din pat și am coborât în bucătărie. Acolo, James gătea clătite cu fructe proaspete și un shake de căpșuni. Am rămas uimită.

         -Neata!m-a salutat el vesel.

         -Neata!i-am răspuns confuză. Până ce am realizat...ăla nu era un vis! James fusese aici toată noaptea.

          -Unde...Ai dormit?am întrebat eu.

          -În camera alăturată camerei tale.

          -În camera părinților mei.am spus zâmbind. Tata te va ucide!

          El mi-a zâmbit și a spus:

           -Du-te și schimbă-te! Mergem la școală, știi ,nu?

           -Off, da...știu.

           -Mai e doar o zi! Rezistă! Apoi vom face tot ce vrem!

          -Și premierea...am adăugat eu pentru a îl corecta. Știam că asta îl va enerva.

           -Mă rog, ești încă aici, tot în pijamale.

           -Mi-e foame! Vreau mâncare!

           -Bine...a spus și mi-a pus o porție de clătite cu shake-ul în față.