Adolescent o dată în viață

38

         Profesorul de dans a intrat în sală. Am început cu încălzirea de douăzeci de minute. Apoi ne-a dat un exercițiu de improvizație. El a pornit muzica și noi trebuia să dansăm. La început, nimic nu îmi venea în minte. Am stat pe loc câteva secunde. Apoi am prins ritmul și am încercat câteva mișcări pe care le știam. Toți elevii se descurcau. Aproape toți. O elevă, Miriame, nu se mișca. Avea trac, presupun. A încercat câteva mișcări, dar s-a împiedicat în picioare și a căzut. Toți copiii au început să râdă de ea. Aceasta a ieșit din sala de dans și a plecat. Am ieșit după ea. Am alergat până ce am prins-o din urmă în toaleta fetelor.

        -Miriame...

        -Ce vrei? Lasă-mă!

        -Nu am de gând să râd de tine. Vreau să te ajut. Nu are rost să plângi. Nimeni de acolo nu e perfect. Toți am pățit asta. E ceva normal. Haide, nu vrei să îl enervezi pe profesor, corect?am spus întinzându-i mâna. Ea m-a luat de mână și am intrat în clasă. Unii copii au ras sau au arătat cu degetul când am intrat.

       -Ce e? Ce vi se pare așa haios? Ea nu a râs de voi când ați eșuat, corect?am spus.

         Zâmbetul lor a dispărut. Am continuat exercițiul, eu stând alături de ea și oferindu-i sfaturi. Clopoțelul ne-a anunțat că binemeritata pauză începuse. Am intrat în vestiar  pentru a ne schimba de hainele sportive. Ca a de obicei, era gălăgie. Fetele discutau. Unele încă se uitau la mine. Megane, a venit la mine și a spus:

          -Cred că ești apărătoarea tuturor fraierilor. Ce s-ar face ei fără tine, eroina lor?

          -Mda...am să te apăr și pe tine când vei avea nevoie.am dat răspunsul de grație.

          -Oh, săraca de tine, crezi că eu sunt vreo neajutorată? Haha!

          -Oh, mă scuzați, exemplul perfecțiunii. Am spus ultimul cuvânt și am plecat.

          Am ieșit în curte. Kate era lângă fântâna arteziană. Am salutat-o. Ea mă aștepta de ceva vreme. Ne-am plimbat prin curte și am discutat. Mi-a povestit cum fusese ora ei de teatru cu Trina. Oribilă! Ea voia să fie protagonista. Normal! Dar nu a fost. Rolul principal i-a fost oferit Sofiei. Sâc, Trina!

          L-am văzut pe James și am trecut pe lângă el. Mi-am mutat privirea în altă parte, încercând să îl evit. Voiam să îi vorbesc, dar ce mai puteam spune? El nu a reacționat. Nici nu se mai uita la mine. Apoi am văzut-o pe Emma venind din direcția opusă, spre el. A trecut pe lângă mine și s-a oprit în dreptul lui. Am plecat încercând să nu o satisfac și să plâng. Plan reușit. L-am văzut și pe Austin. Și el mergea la James.

        -Hey!ne-a salutat el.

        -Hey.am răspuns noi.

        -Eu plec la Leo.a spus Kate. Mereu era pe fugă. Ce drăguți erau ei doi!

         -Ce faci...sâmbătă seară?m-a întrebat el.

          -Am...scuze, dar e cam ciudat, nu crezi? Eu abia m-am despărțit de cel mai bun prieten al tău, iar tu...

           -Fi pe pace! Nu te invit la o întâlnire.

           -Oh, scuze! Probabil voi urmări un  film, de ce?

           -Am o idee mai bună. Ce zici să vi la ziua de naștere a lui James?

           -Nu cred că e o idee bună. El nu m-a invitat. În plus, abia ne-am despărțit și mai e și Emma...

            -Te invit eu. Poți veni cu mine. Nu vei avea nevoie de invitație.

            -Nu știu...

            -Mai gândește-te, ok?

            -Bine...

Hey, vouă! Ce mai faceți? Vă place cartea? Aștept comentarii.

Cu cine vreți să rămână Ariana? Cu James sau cu Austin? Huh?