Stai departe de iubire

Reglare de conturi

Cristian a coborât grăbit si mi-a iesit inainte.
-Doamne, Raluca, esti bine?
-De ce nu as fi?
-Pentru ca tocmai ai lăsat-o pe una gramada pe trotuar.
-Sunt bine. Si stiu cine e acea "una". Asa ca i-ai putea folosi si numele.
-E mai Ok: "Ai bătut-o pe Alina atat de rau încât pentru câteva secunde m-am întrebat daca mai respira?"
-Ți-ai satisfăcut curiozitatea. Eu nu am pățit nimic, iar ea nu a luat bataie atat de rau cat sa ajungă la spital, am raspuns plictisita.
-Nu ma interesează de ea. Vreau sa stiu daca tu esti bine.
-Cat de bine crezi ca pot sa fiu? Am avut o seara extrem de ciudata. Am avut atat clipe superbe cat si unele cand mi-am dorit sa ma înghită o gaura neagră. Dar supraviețuiesc. Mersi de grija, dar e strict problema mea.
-Regret ca ți-am stricat buna dispoziție.
-Si eu. Nu mai pot sta. Veau sa beau.
Se putea citi dezaprobarea pe chipul sau. Dar putin imi pasa.
-Te duc eu.
-Nu. Ma descurc singura.
-Stiu. Am incredere in tine. In restul lumii nu am.
Daca ar fi avut incredere in deciziile mele, nu ar mai fi reacționat atat de violent mai devreme. Asa ca vorbele sale nu mai aveau aceiași însemnătate pentru mine.
-Nu spune cuvinte mari, Cristan.
-Spun adevarul.
Probabil ca suferea de bipolaritate. De la curvă, imi atribuise un alt statut social. Uram oamenii nehotărâți in acelasi procent ca pe cei care isi băteau joc de anumite lucruri.
-Forte bine. Acum chiar trebuie sa plec.
-Sa ai grija.
-Ca de fiecare data, am spus dându-mi ochii peste cap.
Am plecat imediat din locul cu pricina, ocolind masina neagră, care începuse sa ma enerveze. Cum apărea in aria mea vizuala, cum veneau si problemele. Deși nu credeam in semne, puteam sa leg acest lucru de câteva întâmplări recente.
Am mers spre dreapta si am intrat pe o strada cunoscuta. Încă putin si ajungeam in centru. Mi-am scos telefonul si m-am uitat la ceas. Era puțin peste 3. Speram doar ca atmosfera din bar sa nu se fi schimbat, iar petrecerea sa fie in toi. Iar Maximilian sa fie tot acolo.
Deși prezenta lui Cristian ma intrigase încă din prima clipa, faptele sale recente ma lăsaseră rece. Se purtase fix ca un puțoi de bani gata, care distruge totul in jurul său atunci cand dă de greu.
Eu nu eram o jucărie pe care sa o vrei doar atunci cand ai nevoie, iar dupa sa o abandonezi in cine stie ce loc uitat de lume.
Decisesem cu ceva timp in urma sa nu ma las influențată de nimeni si sa imi păstrez cu tărie convingerile. Sa cred in propriile puteri si sa fiu stăpâna propriului destin.
Si imi promisesem ca ma voi tine de acest lucru cu sfințenie.
Am apelat-o pe Dora, care mi-a raspuns aproape instant.
-Esti bine?
-Sigur ca da. Ajung in 5 minute.
-Slava Domnului. Am avut un presentimentul idiot si nu stiu...o stare nasoala. Nu stiam ninic de tine si ma panicasem.
-Stai linistita, totul e bine. Cum mai e pe acolo?
-Au apărut baietii. Tudor si gasca. Pe Max l-am zărit fugar.
-Ce făcea?
-Bea singur. Era înconjurat de fete si el parca se uita prin ele.
-Minunat. Sper sa il mai vad in seara asta.
-De un timp nu mai e pe zona.
-Nu-mi distruge visele.
-Iar tu mie răbdarea. M-am si trezit de cand ai plecat.
-Si eu la fel. E timpul sa recuperam. Baga o sticla de vodka la rece. Fac cinste.
-Hai odată, a spus si mi-a închis.
Am zâmbit. Numai ea putea sa termine intr-un astfel de mod conversația.
Speram doar sa nu arat mai rau ca moartea si sa ii sperii pe cei din local. Plânsesem destul si eram sigura ca rimelul avusese de suferit.
Cu un fals entuziasm mi-am șters posibilele urme negre de sub ochi. Habar nu aveam daca existau cu adevarat sau erau doar o invenție a imaginatiei mele mult prea bogate.
Am intrat pe strada cu barul. Era o tenta mai luminata decat altele, însă nu atat de mult pe cat mi-as fi dorit eu si sandalele mele. Nu-mi era prea greu sa ma împiedic si sa obțin astfel un aspect putin mai prăfuit.
Sesizam mai multe mașini in parcare, însă nu puteam fi sigura daca aveam sau nu dreptate. Nu fusesem deloc atenta atunci cand plecasem impreuna cu Xim si exista posibilitatea sa fi fost deja acolo. Dar era irelevant. Nu conta câți erau acolo cat timp distracția continua.
Mi-am aranjat rochia si mi-am umezit putin buzele pentru ca macar sa am o reapariție cat de cat in regula. Nimeni nu apreciază un aspect neîngrijit.
-Esti frumoasa chiar si asa, șifonată.
Am tresărit brusc. Nu ma asteptam sa fie cineva pe langa mașini, ținând cont ca se fuma in grădina exterioara.
Maximilian a iesit din umbra si s-a îndreptat spre mine. Era exact cum il lăsasem. Poate putin mai mult alcool curgea odată cu sângele sau. Nu ca m-ar fi deranjat.
-Toate pisicile sunt negre noaptea.
A zâmbit.
-Revi printre noi?
-Normal. Mi-am promis ca nu mai plec de aici pana dimineata.
-Bine ai facut. Te-ai bătut cumva?
-Doar am căzut.
-Cred ca mai degrabă cealaltă persoana a căzut.
Nu am raspuns, ci doar i-am zâmbit cu subînțeles.
Mi-a întins brațul pentru a-l urma.
-M-ai asteptat?
-Daca as spune da, probabil ca egoul tau ar atinge cote alarmante. Asa ca zic nu.
Am ras copios. Nici un minut de la revedere si deja ma simteam mult mai bine.
-Ai dreptate, mândria mea se hrănește cu situații de genul. Ca si a ta de altfel.
-Buna constatare.
-Sunt un bun observator.
-Nu este singurul lucru bun la tine
-Daca urmează sa-mi spui ca sunt bună, jur ca nu ne mai cunoaștem.
-Esti frumoasa.
Mi-a pierit zâmbetul. Probabil ca putin mai mult alcool m-ar fi facut sa privesc altfel lucrurile, însă replica sa imi atinsese o coarda sensibilă.
-Ți-am facut un compliment. Nu te-am cerut de soție.
-Ambele sunt la fel de grave.
Mi-a deschis usa dinspre bar si m-a lăsat sa intru.
Respira Raluca. Treci peste.
-Ce zici sa mai bem?
-Sunt perfect de acord.
L-am luat de mana si ne-am facut loc printre oameni. Scanam locul cat de bine puteam, in speranța ca imi zăream mai repede prietena cat mai repede. Aveam nevoie de ea. Macar sa imi spună ca totul va fi bine printr-o singura privire, deoarece eram sigura ca știa de faptul ca nu avusesem o seara tocmai linistita.
Însă aveam de gand sa remediez acest lucru sau cel putin sa fac sa dispară amintirea respectiva.
-Cred ca prietena ta este in partea dreapta, acolo, langa bar, mi-a soptit la ureche băiatul de langa mine.
-Mi-ai ușurat viata.
-Stiu. Erai dezorientata.
-Eu? Niciodata, am spus superior.
-Si celor mai buni li se intampla sa se defecteze busola.
Mi-am dat ochii peste cap.
-Orientarea mea e senzaționala.
-Da, da. Hai sa-ți întâlnești jumătatea. Poate iti mai calmează egoul.
-Nicio sansa. Mai degrabă ma tranșează direct.
A zâmbit.
-Voi doua sunteți ciudate.
-Mersi, am spus sincer. E nașpa sa fi normal. Totul e monoton si lipsit de perspectiva. Noi avem o lume de cucerit.
Am intenționat sa il pup pe obraz însă a întors capul fix in secunda potrivită, buzele mele ciocnindu-se de ale sale. Nu m-am retras.
Ne sărutam lent, explorând incet toate senzațiile care ni se ofereau. Si nu erau deloc putine. Simteam un val de adrenalina combinata cu o caldura copleșitoare si curent electric, ce alcătuiau un cocktail al păcatului. Voiam mai mult.
Maximilian s-a desprins din sărut si ma privea de parca isi înfrâna dorința. Si poate ca asta făcea.
-Cred ca e cazul sa mergem pana nu se intampla mai mult.
Am aprobat printr-o înclinare a capului, fiind sigura ca nu eram apta sa scot nici macar un cuvânt.
Ne-am continuat drumul pana cand am vazut-o pe Dora si i-am sărit in brațe, im ciuda faptului ca stătea langa Tudor. Probabil ca arătam de parca nu ne mai văzusem de o buna perioada, ci nu de câteva minute.
-Ți-am dus grija, mi-a spus astfel încât sa nu ne mai audă si altcineva conversația.
-Sunt Ok.
-Sigur a facut ceva prostesc.
-Da.
-Înseamnă ca a fost teribil daca nici macar nu ai negat.
-Pe aprope. Dar totul e Ok.
-Imi pare rau, orice ar fi.
-Sti ce e ciudat? Ca nu il pot urâ. Si mi-as dori sa fie aici. Sunt o mare idioata. Stau langa o poza de baiat si ma gandesc la cai verzi pe pereți. Scuza-ma.
-Nu am pentru ce. Nu te mai consuma. Vorbim acasă pe tema asta.
-Clar. Acum hai sa vedem ce face sticla aia de la rece.
I-am lăsat pe baieti sa facă cunoștiință, iar noi, ca doua bețive autentice, ne-am dus dupa porția de alcool. Sau ma rog...a n-a porție, judecând dupa cat băusem pana atunci.
Am apărut cu sticla si cu mai multe pahare, pentru a sta impreuna cu toti cei prezenți.
Pe langa Max si Tudor, mai erau patru baieti pe cate ii mai întâlnisem. M-am scuzat pentru lipsa de politețe de mai devreme, si m-am revanșat oferindu-le din băutura cumpărată.
Masa era neîncăpătoare, astfel am ajuns sa stau in brațele lui Maximilian.
Imediat mi-a facut loc si m-am asezat astfel încât sa nu presez anumite 'chestii'.
-Daca as fi rugat soarta sa se intample asa ceva, mi-ar fi ras fix in fața apoi m-ar fi scuipat.
-Se spune ca lucrurile la care te aștepți cel mai putin vin primele.
-Doamne ajuta.
Era nemulțumit de așezarea mea evazivă si astfel si-a plasat palmele pe soldurile mele, trăgându-ma intr-o poziție confortabila dar foarte periculoasa pentru psihicul meu. Tocmai de asta ma si temeam.
-Nu crezi ca era mai...indicată prima modalitate de a sta?
-Nu chiar. O prefer detașat pe a doua. Deși imi solicita foarte tare autocontrolul.
-Prea bine. Daca poti rezista, e in regula.
Am luat paharul in mana si am ciocnit impreuna cu ceilalți. Chiar erau de treaba. Radu, Andrei si Alin erau puși pe sotii si dezbăteau fiecare lucru care le atrăgea atenți, fapt ce stârnea amuzamentul tuturor. Dora si Tudor vorbeau relaxati, parca plănuind ceva. Eram extrem de sigura ca nu imi va placea deloc. Momentele calme ale prietenelei mele aduceau numai lucruri diabolice.