Stai departe de iubire

Da-i mai tare

-Da-mi drumul Cristian, am spus aspru.

Nu a răspuns, și doar a continuat sa mă fixeze cu privirea. Când a văzut ca nu mai spun nimic, s-a lipit si mai tare de mine. Am încercat sa ies din strânsoare dar era mult prea puternic sa pot scăpa.

Când am văzut ca nu pot ieși, în mintea mea s-a declanșat o alarma. Am început sa mă panichez, și am simțit teama iesindu-mi prin tori porii.

Sunt sigura ca mi-a văzut privirea, și imediat mi-a dat drumul.

-Raluca, ești bine?

Am început sa tremur. De ce? Nici eu nu știam. Mă speriasem.

A încercat sa îmi pună blând o mana pe umăr, însă nu am putut suporta alta atingere de-a lui, și m-am ferit.

-Nu mă atinge, am spus agitată.

-Îmi pare rău, nu am vrut sa te sperii, nu ti-as face rău niciodată.

Îl auzeam ca prin ceață, și mi se părea ca nu am suficient aer. Sunt sigura ca a mai zis ceva, însă nu am realizat ce. M-am dus spere oglinda, mi-am  dat cu apa pe față și m-am uitat la reflexia mea. Arătăm de parcă văzusem o crima.

În spatele meu stătea atent Cristin, păstrând distanța. Își trecea nervos mâinile prin par, și nu mă scăpa o clipa din privire.

-Vreau aer, am spus.

-Hai sa mergem afară.

Am mers înainte, ieșind din zona toaletelor, apoi am ocolit mesele și am ieșit.

Am luat o gura mare de aer și mi-am pus mana în dreptul inimii. Nu știam ca bătea chiar atât de puternic.

Xim se uita la mine cu îngrijorare. Nu înțelegeam de ce m-am speriat. Normal ca mă deranja faptul ca îmi invadase spațiul, însă nu făcuse nimic mai mult.

-Ești bine?

-Da.

-Îmi pare rău pentru ce am făcut. Nu știam ca o sa se întâmple asta.

Am dat din cap în semn ca înțelegeam. Cred ca am stat mai mult de 5 minute intr-o liniște deplina. Vedeam ca îl macină ceva așa ca mi-am adunat toată forța intr-un singur cuvânt.

-Spune.

-Nu știu cum sa formez.

-Cu cuvinte.

Nu-mi păruse genul de persoana care sa rămână fără cuvinte deoarece întotdeauna avea pregătit un răspuns.

-Ti-a făcut cineva vreodată ceva?

-Adică mă întrebi dacă am fost violată.

A dat din cap și a așteptat răspunsul meu.

-Nu, am avut o copilărie frumoasa și o adolescenta și mai buna. O familie minunata care a avut grija de mine mereu, și niciodată nu m-a forțat sa fac ceva ce nu am vrut.

Era vizibil ca i sa luat  piatra de pe inima. M-am așezat pe o bordură, și am început să vorbesc. Simțeam nevoia sa înțeleg de ce am reacționat așa.

-Nu știu de ce am ajuns în punctul ăsta. Sunt obișnuită sa mă descurc în orice situație. Sa ies din orice învingătoare. Iar atunci când nu am putut sa ies din strânsoarea ta, m-am speriat. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat asta. Știu sa mă apar, și cu toate astea, nu te-am putut îndepărta.

-Nu trebuie sa te justifici, dar îmi pare bine ca ai facut-o. Am procedat într-un mod exagerat.

-De ce ai venit după mine la baie?