Stai departe de iubire

Lucruri noi

Tinerețea ne face să luam decizii de toate tipurile. Mai bune sau mai putin inspirate. Dar toate ne conduc spre noi drumuri, oportunități si aventuri. Toate ne învață cate ceva.
Multitudinea de alegeri își pune amprenta asupra noastă și ne definește. Ne construiește ca oameni si ne șlefuiește personalitatea.
Cu toții suntem doar consecințe ale alegerilor pe care le facem.
Iar eu avusesem foarte multe momente de acest gen în ultima lună. Multe bătăi de cap. Clipe divine. Amintiri nebune.
Perioada Crăciunului fusese într-un fel exact ca sărbătoarea de care era legată. Plină de bucurie. Mă înconjurasem de cei dragi, care mă umpluseră de energie pozitivă.
Iar revelionul îl petrecusem la munte, unde s-au întâmplat o grămadă de lucruri mai mult sau mai puțin notabile. Mă distrasem la maximum. Trăisem clipe senzuale. Făcusem la propriu baie în alcool. Mă eliberasem de orice inhibiție timp de trei nopți.
Măzgăleam ceva nedefinit pe bancă așteptând să se încheie ora. Am oftat. Nu aveam nici cea mai mică idee cum se făcuse 16 Ianuarie. Cert e că încă lăsam bula amintirilor din ultima perioadă să mă cuprindă mai mult decat era necesar.
M-am uitat la ceas. Încă trei minute si mă întâlneam cu Xim. Deși vorbisem foarte des în ultima perioadă, nu îl mai văzusem din ziua în care avusesem întâlnirea de afaceri. Ziua în care sărisem din leagăn în brațele lui fără a cântări prea mult acel aspect. Si nici după o lună nu eram capabilă să găsesc o concluzie elocventă a evenimentului. Preferam să las lucrurile așa.
Aflasem între timp de plecarea în America a lui Cristian în perioada sărbătorilor de iarnă. Îmi spusese chiar el cu vreo trei zile înainte de Craciun. Îmi păruse bine că avea să se întâlnească cu toată familia.
Am început discret să bag în geantă câte unul din obiectele pe care le aveam pe bancă. Deja devenea insuportabilă ora. Nu era vorba că uram materia sau ceva de genul. Dar nu puteam sa o suport pe profesoară. Matematica predată de ea nu prea corespundea cu cea din manual. Speram doar să aibă intenții bune.
Am inceput să răsfoiesc galeria, în căutarea unei metode de a-mi omorâ timpul. Am trecut peste pozele recente cu diverse pagini din carti si lucruri legate de școală.
Am oftat din nou. Abia asteptam sa se termine.
Dădeam poză cu poză, încercand să-mi păstrez mina impasibilă. Era de-a dreptul imposibil judecand dupa ce găseam prin galerie.
Atenția mi-a fost captată brusc de o poză cu mine si cu tipul de la revelion. Darius.
Un tip inteligent, cu aliură de sportiv. Pentru câteva zile îl considerasem interesant. Apoi interesul mi-a pierit la fel de brusc pe cum a și apărut.
Clopoțelul m-a făcut să mă ridic instant de pe scaun. Era și cazul să se termine ora de chin.
Mi-am blocat telefonul și l-am băgat în geantă.

Exact cum mă așteptam, Cristian sprijinea zidul liceului. Era îmbrăcat cu un palton lung, gri și purta ochelari de soare chiar dacă nu erau aproape deloc necesari. Tasta de zor ceva, astfel că a fost destul de surprins cand i-am apărut fix în față. Pentru prima dată l-am îmbrățișat eu prima. Din propria dorință, fără să o ceară conjuncturile.
N-a durat decat o secundă până să-mi răspundă.
-Se pare că te bucuri să mă vezi.
-Nu pot să neg.
M-am îndepărtat si l-am privit. Sesizând că alte 30 de fete făceau fix același lucru. Se uitau la mine de parcă as fi castigat premiul cel mare la loterie.
-Unde mergem?
-Ai mancat ceva?
-Nu.
-Atunci hai să luam prânzul împteună. Stiu un loc destul de aprope. Putem merge și pe jos.
-Nu as vrea să-mi las mașina între o gloată de cretini care fac poze cu ea.
Am început să râd.
-Bine. Unde ai parcat?
-După colț.
Am pornit împreună spre bolid. Își pusese mâna în jurul umerilor mei, atragând parcă toate privirile. Si in ciuda aglomerației, toată lumea ne făcea loc să trecem.
Acesta era efectul Cristian.
Aproape că m-am înecat cand am văzut că avusese dreptate. Vreo patru copii stăteau la coadă să facă poze cu mașina.
Ticăloși mici si extravaganți.
-Ștergeți-o, le-a spus proprietarul fără vreo inflexiune în voce.
Am zâmbit.
Latura lui autoritara avea ceva care mă făcea
să o urăsc, dar totuși într-o măsură aproape egală măsură îmi și plăcea.
Am ocupat locul din dreapta si i-am oferit indicațiile neseare. Nu am schimbat prea multe cuvinte. Cristian vorbea de zor la telefon si în acelasi timp forța traficul.
Speram doar să ne scoată întregi din ambuteiaj. Mereu se întâmpla asta. Era cea mai aglomerata oră din toate punctele de vedere. Aria în care ne aflam conținea destule dintre cele mai căutate locuri din oraș. Așa că circulația în zonă avea mereu de suferit.
-Uite un loc de parcare liber. Trage acolo, am spus putin prea din scurt.
Cu o precizie de maestru a făcut fix ce mi-am cerut, chiar dacă încă vorbea la telefon. Nu mă surprindea aproape deloc.
Am coborât și am asteptat să ajungă langa mine. Și-a luat IPad-ul de pe bancheta din spate, încă trasând niste instrucțiuni.
Încă putin si am ajuns în fața micului restaurant. Îmi plăcea locul, deși nu mâncam prea des în oraș. Era primitor si te încarca de voie bună.
Am ocupat o masă si am comandat de băut, apoi ceva de mâncare.
Așteptam cu nerăbdare să își încheie convorbirea.
-Felicitări, sunt extrem de mândru de tine, a spus în prima secundă cand a pus telefonul pe masă.
Cu o zi în urmă susținusem examenul pentru permisul auto. Fusese o mare exploatare a nervilor mei, dar se concretizase cu bine.
-Mulțumesc.
A înconjurat masa si l-am lăsat să mă strângă în brațe cat a vrut. Mă bucuram de moment în aceiași măsură ca și el.
M-a pupat pe obraz și mi-a dat drumul.
-Ți-am luat ceva.
-Ști prea bine că nu e nevoie.
-E o combinație de cadou între cel de Crăciun si un premiu pentru ieri, a spus făcând abstracție de cuvintele mele.
A scos din buzunar un săculeț roșu și mi l-a pus în palmă. Nu avea o dimensiune considerabilă, dar eram sigură ca era ceva frumos.
-Mulțumesc, am spus zâmbind.
L-am luat în brațe pentru o a doua oară. Și am avut aceiași senzație.
-Plăcerea mea. Hai, deschide-l.
Am tras încet de șiret si am lăsat obiectul să imi pice în palmă. Era un breloc. Unul extraordinar. Avea formă de pantof cu toc cui, o aluzie a ceea ce purtasem la întâlnirea sa de afaceri. Era argintiu, bătut în pietricele micuțe, care reflectau lumina soarelui.
Era maestru la așa ceva. Oferindu-mi obiectul, care pentru cineva din afara era doar un breloc simandicos, imi amintea discret de momentele petrecute alaturi de el.
-E superb, am spus examinând încă darul.
-Acum deschide-l.
Inițial nu prea am înțeles de ce mi-a spus, însă am zărit o linie aproape insesizabilă pe suprafața pantofului. Am încercat să ridic ușor, astfel apărând o mică cavitate în suprafața sa. Loc în care se afla un cercel superb. Unul aproape identic cu cel pe care îl-l daruisem, dar totuși diferit.
-N-am vrut să rămâi fără perechea favorită de cercei. Așa că am căutat unul care să semene.
Mă uitam pur si simplu uimită. Era prea mult.
-Mulțumesc mult, Cristian.
Nu stiu cum făcuse de găsise cercelul. Eu căutasem mult si bine ceva asemanator si nu mă alesesem cu nimic în afară de timp pierdut.
L-am luat în brațe, preparând cate um pupic ușor pe ambii obraji. Imi lipsise barba lui de câteva zile. Mi-am trecut ușor mâna prin ea, lăsand o senzație de cald să-mi acapareze trupul. Puteam vedea că îi făcea plăcere ceea ce făceam.
-Plăcerea mea.
Nu puteam să-mi dau seama pentru ce îmi spunea cu exactitate asta, dar am zâmbit.
Și-a reluat încet locul cu un ușor regret.
-Ce ai mai făcut în ultima perioadă?
-Mai nimic. Mai mult m-am plimbat cu avionul. Rar am mai scris cate ceva la proiecte. M-am bucurat de vacanță, iar acum trag ponoasele.
-Nu e un lucru rău.
-Îmi sună telefonul încontinuu. Pe toți i-a apucat să își rezolve problemele fix acum. Iar majoritatea vor imediat o soluție. Mă disperă. Totuși, îi taxez dublu pentru lucruri urgente. Măcar bani să scot.
-E bine că îți cresc veniturile.
-Eh, nu mă plâng din acest punct de vedere. Ție cum îți merge?
-Bine, relativ. Învăț. Merg la pregatiri si iar învăț. În rest nimic mai mult.
-Crezi ca te pot răpi sâmbăta seara? Sâmbăta urmatoare?
Hmm...mai era aproape o saptamana până atunci. Probabil ca aveam timp să-mi rezolv aproape toate problemele de weekend în cursul zilei de sâmbătă.
-Cred că e în regulă, am spus zâmbind
-Telefonul?
Ținea mâna întinsă și m-am prins destul de repede ce îmi cerea. Îi spusesem o dată că îmi trec cele mai importante evenimente în calendarul telefonului. Ca în timp să-mi aduc aminte de lucrurile plăcute pe care le-am făcut la un moment dat.
Am băgat mâna în geantă și i l-am întins.
Avea un zâmbet satisfăcut pe chip. Era conștient ca puteam foarte bine să-i trântesc una din replicile mele spirituale și să mă fac că nu stiu despre ce vorbește.
-Parolă?
-170778
A tastat aproape instant si am văzut cum trăsăturile sale sublime se înăspresc instant.
Căcat.
Eram sigură că nu lăsasem deschis niciun film porno. Pe ăla probabil că i-ar fi făcut plăcere să îl vadă.
Căcat. Căcat. Căcat.
Băga-mi-aș.
Poza cu mine si Darius probabil că trona pe ecranul telefonului.
Să înceapă interogatoriul.
-Iubit?
-Nu.
-Aventură?
-Da.
Devenise cu mult mai enervat. Puteam vedea cum una din venele de pe gât pulsa. De unde până unde acest acces de furie?
-Nume?
-Irelevant.
Nu-i plăcea răspunsul meu. Nici nu trebuia.
-Te-ai futut cu el?
Tipa care tocmai trecea pe lângă noi era aproape să facă contact cu podeaua. Dar a avut noroc și s-a redresat repede. Mă bucuram totuși ca există cineva la fel de șocat ca și mine.
-Nu e treaba ta.
-Ba e.
-Nu insista. Nu dezbatem viata mea sexuală.
-Deci există.
Nu am confirmat, nici nu am infirmat.
-Raluca. Răspunde-mi.
-Nu.
-Raluca.
-Cristian.
-Spune-mi.
-Nu te privește.
-Ba da.
-Ba nu.
-Ba da.
Mi-am dat ochii peste cap. Asistam la o discuție copilărească.
-Nu am de gand să răspund la aceasta întrebare.
-Te mai vezi cu el?
-Nu.
-Măcat atât.
Adică?!
Am ridicat o sprânceană așteptând explicații care nu au venit. Nici nu pot spune că mă mira.
-E copilăresc daca șterg poza?
-Foarte. Plus că o să mă supăr destul de rău.
A expirat forțat, încercând să ia o decizie.
-Fie.
Se pare ca una înțeleaptă.
-Nu-mi place de el.
-Nici nu trebuie, am raspuns râzând.
-Nu vreau detalii.
Parcă totuși mai devreme cam asta încerca să scoată de la mine. Mici informații care să-i construiască un portret băiatului misterios.
-Bine. Ce facem sâmbătă?
-O să vezi atunci, a spus aruncându-mi zâmbetul caracteristic.
Imediat ne-a apărut si mâncarea. Arata divin. Și îmi era extraordinar de foame. Șase ore de liceu erau destul de obositoare, în special pentru că mai lucram la materiile care mă interesau, printre picături.
-Poftă bună.
-Asemenea. Vrei să guști niste paste?
Am confirmat printr-o înclinare a capului.
Ca la un semnal secret, amândoi am mutat farfuriile spre centrul mesei. Îmi plăcea să împărțim mâncarea.
Eu comandasem pește, iar el paste. Într-un mod ciudat, se completau.
-Ce mai face Daniel?
-E bine, o să apara în peisaj cat de curand. A fost ocupat. S-a reapucat de construit mașini din nimic. E foarte cautat.
-Mă bucur pentru el.
-Cu Gabi ai mai ținut legătura?
-Da.
Nu i-am oferit detalii. Dar tot timpul faceam schimb de mesaje. Periodic ne trimiteam poze si ne mai sunam. Mă sunase de Craciun, iar eu avusesem grijă să fac acelasi lucru cu câteva ore înainte de noul an. Știam că odata cu lăsarea serii era ocupat cu barul si am vrut să-l prind înainte să înceapă agitația. Trebuia să recunosc că îmi plăcea de el. Era unul dintre puținii oameni care deși aveau din ce trăi, făcuseră cumva să nu se plafoneze.
-Când mai vi la Alexandria?
-Probabil că de Paște.
A oftat.
Telefonul a început să îi sune și a încercat să-l ignore pentru a patra oară în ultimele 10 minute.
-Devine insuportabil. Scuza-mă, chiar trebuie să vad ce vrea.
Vorbea la telefon politicos si rece. Era destul de enervat. Si-a deschis I-Pad-ul si a început să scrie frenetic ceva, transmițându-i interlocutorului sau niste instrucțiuni. Eram fascinata de modul în care opera dispozitivul din fața sa.
Știam că era deștep. Dovedise acest lucru de multe ori. Îi mergea mintea.
-Când crezi ca o sa termini cu admiterea? a spus trezindu-mă din visare
-Probabil că la sfârșitul lunii Iulie, începutul lui August.
-Destul de bine. Ti-ai facut planuri pentru vara?
-Încă nu. Mai este o grămadă până atunci.
-Într-adevăr. Ți-ar placea să mergem mai multi la mare?
-Da. Nu ar fi rău.
-Bun. Astept să-mi spui exact cand termini ci facultatea, ca să găsesc ceva care sa ne avantajeze pe toți.
-Sigur. Te voi anunța cat de devreme posibil.
Iar i-a sunat telefonul. L-a privit cu dispreț și s-a scuzat din nou.
-Să-mi bag pula, chiar nu merge nimic fără mine?
Limbajul lui colorat probabil că-l speriase destul de rau pe cel de pa capătul firului. Însă pe mine nu mă șocase. Păruse suficient de enervat cât să-și strecoare pumnul prin tabletă.
Am zâmbit. Chiar si în acea stare, bărbatul din fața mea era de-a dreptul fascinat. Știam sigur de ce mă atrasese încă de cand mă privise, într-un mod lasciv, prima dată.
Partea onestă a personalității mele rra gata sa recunoască că eram încă atrasă de el. Iar asta mă speria.
M-am uitat la ceas.
Băga-mi-aș. Era cu mult mai tarziu decat îmi închipuisem. Trebuia să ajung acasă.
Cum și-a terminat convorbirea l-am anunțat, oferindu-se aprope instant să mă ducă.
-Jumatate-jumatate, am spus cum a venit nota.
-Nu știu dacă o sa mă obișnuiesc vreodată cu asta.
-Cu ce?
-Cu faptul ca niciodata, sau cel putin aproape niciodata, nu accepți ceva de la mine.
-Ai cumva un pom cu bani?
-Ăăă...nu, a raspuns putin dezorientat.
-Bun, pentru ca la ultima mea verificare munceai pentru banii tăi. Și nu mi se pare corect să primesc ceva pentru care eu personal nu muncesc sau ceva ce nu merit.
-Totuși, nu e vorba de ceva extrem. Și meriți o grămadă de lucruri.
-Știu. Numai că aici intervine principiul.
A oftat, dar cumva mă aproba.
-Bine. O să încerc să înteleg asta.
Am zâmbit. Punct ochit, punct lovit. Ajunsesem la un consens.
După ce mi-am achitat jumătatea, mi-am îmbracat haina simultan cu Xim, croindu-ne drum spre mașină.
Era o zi destul de răcorosă, și eram destul de sigură că în cel mai scurt timp începeau ninsorile. Tare îmi doream să se anuleze școala măcar 2 zile.
-Te mai vezi cu băiatul din poză?
Am oftat.
-De ce mă întrebi?
-Pentru că nu suport să nu stiu.
-Nu e un motiv.
-Ba e.
-Nț.
A oftat.
-Îmi sta pe creier să stiu dacă el înseamna ceva pentru tine sau nu.
-Cristian, a fost ceva temporar.
-Nu e un răspuns.
Am ridicat din umeri.
Deja se descurcase să ne scoată de pe strada restaurantului, ba mai mult virase deja spre drumul către casa mea.
-Trebuie să stiu.
-Nu e obligatoriu.
-Nu, dar o să îmi stea pe creier pana o sa aflu adevarul.
Am oftat.
-A însemnat.
Aproape că puteam vedea rotitele din capul său cum se învârteau. Nu stiam daca e de bine sau de rău. Așteptam un răspuns.
-Bun. Nu cred că as vrea să fi ca mine.
Mă școase puțin. Nu anticipasem aceasta varianta de răspuns.
-Adică?
-Nu mi-ar plăcea să nu pui măcar energie într-o chestie de genul. Sau sa treaca pe langa tine fără să aibă vreo însemnătate.
Era pentru prima dată cand recunoștea deschis, fără să fie presat, 'stilul' lui de viață. Cumva eram ușurată că îmi mărturisea acest aspect pe care nu îl adusesem în discuție de prea multe ori.
-Ok, am spus fără să stiu ce să adaug.
-Trebuie să ai grijă să nu pierzi cate o parte din tine la fiecare aventură. Și dacă o pierzi, să ai grijă să nu lași si alte bucăți în timp.
-O să am grijă.
-Bun.
A parcat în fața porții mele, stratnind privirile tuturor celor care se aflau prin împrejurimi.
Minunat.
Mi-a luat o șuviță de păr, răsucind-o după deget. Știam că și el trage de timp.
-Vrei să vi pe la mine?
-Nu prea pot. Se pare ca am de rezolvat niste lucruri care nu suporta amânare. Dar ne vedem sâmbătă.
-Sigur.
-La revedere, frumoaso, a spus presărând un pupic pe obrzazul meu stâng.
-Pa, Cristian. Să ai grijă cum conduci.
-întotdeauna.
I-am zâmbit sincer si am coborât din mașină. A placat aproape imediat după aceea, semn că într-adevăr era foarte ocupat.
Am oftat și am intrat în casă. Întâlnirile cu el mă răscoleau destul de rău.