Stai departe de iubire

Hotaraște-te odată!

Gândurile curgeau frenetic si eram șocată de sinceritatea creierului meu. Tocmai recunoscusem ca Xim nu imi era deloc indiferent. Pentru prima data.
Eram extrem de beata. Nu gandeam lucid, clar.
Avusesem o seara extrem de ciudata si trecusem de la o stare la alta aproape instant.
Am baut. Am cunoscut pe cineva. Era sa mor. Am plâns. M-am bătut. Am băut iar. M-am întors langa cel pe care il cunoscusem. Era sa o fac cu in tip oarecum necunoscut. Băusem pana nu mai stiam de mine. Apoi m-a lovit revelația iubirii. Un rezumat complet.
Cristian avusese dreptate.
Eram o curva. Încă putin si ma lăsam regulata pe masa unui bar. De un necunoscut.
A avut dreptate. Eram doar o panarama.
Am ajuns langa o masina, si m-am lăsat împinsă înăuntru de Dora, care s-a urcat in față. Imediat cum a pornit motorul am dat frâu liber lacrimilor.
Am incercat sa nu fac gălăgie, însă impactul constatărilor la beție era de alta patere. Plângeam extrem de rău.
Prietena mea s-a întors speriata spre mine si încerca sa ma calmeze. Nu prea înțelegeam ce spune. O dezamăgisem si pe ea. Pe toată lumea. Eram o dezamagire pe ansamblu. Una beata criță.
Mi-am șters primul șuvoi de lacrimi si am incercat sa imi revin, însă nu exista nicio cale. Organismul meu voia sa elimine toată apa prin lacrimi. Sau toată băutura.
Nu mai suportam sa stau in masina. Simteam ca nu am aer. Ca ma apasă o piatra pe piept si ca toate organele mele sunt presate. Ma durea tot.
Am sesizat ca Tudor încetinea si la un moment dat a oprit. Nu am asteptat altceva, ci am sărit din masina.
Prietena mea urla dupa mine si am realizat ca nu ajunsesem chiar la destinație, ci eram la semaforul de langa bloc.
-Ma descurc, am țipat si eu inapoi. Imi pare rau ca te-am speriat.
Plângeam in continuare si ma îndreptam spre scara blocului. Dar nu voiam acolo. Voiam sa stau intr-un spațiu deschis.
Mi-am schimbat brusc direcția, pierzându-mi echilibrul, si eram pregătită sa simt cimentul lipsindu-se de corpul meu. Dar impactul nu a venit.
Am deschis ochii si am dat nas in nas cu cel care speram sa nu ma mai vada niciodata plângând. Stabilisem un record: boceam in fața lui pentru a doua oară in aceiași seara.
Cristian m-a tras in brațele sale si m-a lăsat sa plang. Nu mi-a spus absolut nimic, ci doar m-a mângâiat continuu pe spate.
-Ai avut dreptate cu tot ce ai spus, am rupt eu tăcerea.
Pentru câteva secunde s-a gandit, apoi a raspuns calm.
-Nu am gandit cuvintele alea. Tu nu esti nici macar pe aproape. Esti un suflet curat.
-Nu sunt chiar asa. Mi-a luat destul sa realizez asta.
Ma ținea de umeri si ma privea fix in ochi.
-Te înșeli amarnic.
-Am facut ceva nasol.
Imi analiza gesturile si încerca sa distingă printre lacrimile mele daca vorbesc serios.
-Nu pot sa te las sa ma mai atingi.
Nu a spus nimic o buna perioada de timp. Doar se uita fix in ochii mei, însă dupa o eternitate a vorbit:
-Nu imi pasa. Eu am facut altele si mai rele. Daca ar fi asa, nu as merita atingerile nimănui, niciodata. Mai ai mult sa ajungi acolo. Nu imi pasa exagerat ce ce ai facut in trecut. Si oricum nu ai facut nimic atat de grav. Simt asta.
Eram șocată.
Cum adica simțea?
Lacrimile curgeau in continuare, si m-am lăsat trasa in brațele sale.
De ce plângeam?
-Vreau sa ma dau in leagăn.
Eram îngropată intre brațele sale puternice, unde ma simteam protejata. Iubeam sentimentul pe care mi-l dădea simpla apropiere de el.
-Mergem pe jos sau cu masina?
-Cu masina. Nu pot merge chiar atat fără sa ma fac si mai rau de rușine.
Am scanat zona in căutarea prietenei mele, care nu se vedea nicaieri. Chiar si beata puteam realiza ca ma adusese acasă cu un scop. Cristian.
Aveam sa ii cer socoteala cand voi fi treaza.
M-a ținut de mana pana cand am ajuns langa bolid si mi-a deschis usa. Tot ce speram era sa nu revină sentimentul de claustrofobie.
Băiatul superb s-a urcat la volan si a pornit imediat.
-Vrei sa mergem in centru sau in pădure?
-In pădure, te rog.
Voiam sentimentul de libertate. Iar natura era perfecta. Deși aveam experiențe oarecum neplăcute in acel loc, nu aveam de gand sa fie un impediment in calea creării noilor experiențe. Am oftat.
Cristian si-a întors capul si a întins mana spre mine. I-am urmat gestul, lăsându-mi încet palma in a sa.
-Nu mai plânge, frumoaso.
Am zâmbit.
-Probabil ca as fi frumoasa fără dare negre si ochi umflați.
-Plânsul nu te-a urâțit nici macar o idee. Esti aceiași fata pe care am vazut-o atunci in pădure.
-Mi-as dori sa fiu.
-Esti fix la fel.
Nu prea cred. Schimbasem câteva aspecte in zilele state in orașul acela. Simteam asta.
Mainile nostre au ramas împreunate pana cand am ajuns la destinație. Am coborât din masina, constatand ca șirul de lacrimi se oprise. Un semn bun.
Nu am apucat sa fac nici macar un pas, deoarece Cristian a apărut imediat langa mine, oferindu-mi sacoul sau.
-Mersi, am spus sincer 
Nu sesizasem răcoarea nopții, însă adia vântul.
-Cu placere.
Mi-a întins brațul, si am acceptat imediat. Nu cred ca puteam sa merg singura fără sa fac contact cu pământul.
Nu a spus nimic pana la spațiul de joaca, ci doar m-a lăsat sa meditez, in liniște.
Nu imi explicam vinovăția pe care o simteam fata de el. Pana la urma fusesem pusă față în față cu mai multe aventuri ale sale. Nu avusese nicio jena la timpul respectiv. Mie de ce imi pasa atat de tare?
M-am asezat in leagăn si am inceput sa imi iau avânt. Însă aveam câteva intrebari:
-Cum se face ca am avut acea sincronizare perfecta mai devreme? Cand am ajuns acasă erai deja in fața blocului.
-Crezi in coincidențe? a întrebat zâmbind
-Nu.
-Perfect. Pentru ca nu a fost una. Voiam sa vorbesc cu tine, si am rugat-o pe Dora sa ma sune cand veniți acasă. Cum nu m-ai sunat cand ajuns bine la bar, mi-am facut griji.
Si uite confirmarea. Sau cel pitin un fragment din ea. Diabolica mea prietena completase cu domnul aroganta pentru a ne intâlni. Acum explicam graba aia excesivă.
A ocupat leagănul de langa mine, fără a încerca însă sa mărească ritmul unduirilor.
-Pot sa jur ca sti concret si secunda la care am intrat pe usa. Si tot ce am facut. Si cate ceva despre fiecare persoana cu cate am interacționat.
-Nici chiar atat de mult. Dar suficient.
Aerul curat imi limpezea mintea si lasa conștiința sa reapară. Ma urmărise.
-Nu am nevoie de dădaca.
-Stiu.
-Nu, nu sti. Ma descurc in orice situație. Am evitat o răpire si am bătut pe cineva care atenta la siguranta mea.
Râdea pur si simplu. Numai el știa de ce.
-Sunt amuzanta?
-Da. Nu. Da. Cel putin modul in care faci scurte rezumate ma amuza extrem de tare.
-Macar tu sa razi.
-Chiar e amuzanta situația. Ai putea face absolut orice iti propui, si totuși nu esti conștienta de acest lucru.
-Esti o persoana complexa, Cristian. Niciodata nu iti pot desluși cu adevarat spusele.
-Asta e miracolul vietii.
-E tarziu, am baut, nu ma lua cu filozofia.
Au inceput sa-i sclipeasca ochii.
-Nu mai cauta alte conotații pentru fiecare cuvânt, am adăugat repede.
Am mărit viteza cu care leagănul străpungă aerul si începeam sa ma relaxez.
-Sa nu sari.
-Salbe sanse.
-Te rog.
-Nu ma ruga, o sa fac exact cum simt.
A expirat extenuat.
-Ai putea face macar o dată ca mine?
-Sigur ca nu. Cineva trebuie sa te contrazică constant. Altfel egoul tau ar atinge dimensiuni astronomice.
-Mi-ar fi extrem de bine.
-Cred si eu, ar ocupa toată planeta si ai locui singur.
-Amuzant, a spus schitând un mic zâmbet in colțul buzelor.
-Ca de fiecare data.
I-am facut cu ochiul si am scos limba.
-Flirtezi cumva cu mine?
-Desigur ca nu, incerc doar sa iti distrag agenția.
-Sa nu...
Cand am simtit ca atingeam înălțimea optima, am sărit. Iubeam asta. Cele câteva secunde de plutire ma făceau sa privesc lumea cu alți ochi. Conștientizam anumite aspecte care nu aveau vreo relevantă pana in momentul respectiv, însă erau detalii fine ale vietii.
Simteam cu aerul trece pe langa mine, si ma pregăteam sa atenuez impactul cu pământul. Eram pe tocuri, care imi îngreunau treaba.
Am flexat genunchii la contactul cu solul, si am facut cativa pași in față.
O aterizare perfecta.
Zâmbeam triumfătoare, așteptând sa înceapă replicile legate de sănătatea mea mintala.
-Cred ca e inutil sa incerc sa te conving sa nu faci ceva.
-Exact.
A oftat exasperat. Si-a verificat telefonul a nenumărata oară, înfruntându-se discret. Ceva clar il nemulțumea.
-Ai putea uita macar pentru câteva secunde de micul tau prieten?
S-a uitat întrebător la mine, apoi a coborât privirea spre șliț, usor confuz.
Mi-am dat ochii peste cap. Reacție tipica lui.
-Telefonul, Cristian.
-M-am liniștit. Tocmai ma pregăteam sa-ți spun ca nu e absolut deloc mica.
-Multumesc de precizare, sa sti ca la noapte as fi avut insomnii daca nu imi ziceai.
-Stiu ca te gandesti la asta.
Daca nu as fi fost băută, probabil ca m-as fi înroșit extrem de mult si mi-as fi dorit sa ma înghită o gaura neagră. Dar nu era cazul situației respective.
-Normal ca o fac, însă memoria imi e ocupată acum de răspunsul pe care încă il astept la întrebarea de mai devreme.
-Atunci e momentul sa clarificam. Astept un raspuns de la o facultate de drept din Germania, la care am aplicat zilele trecute.
-Nu e cam tarziu?
-Nu. Nu stiu, de fapt.
-O sa intri. Esti printre cei mai inteligenți oameni pe care ii stiu.
-Asta a fost un compliment?
-Nu te obișnui. O sa plec si simt nevoia sa spun chestii drăguțe.
-Sa sti ca nu scapi de mine.
-Bănuiesc. Dar sa nu deschidem acest subiect acum.
-Cum zici tu, a spus privindu-ma de parca imi rezerva o gramada de surprize.
Am stat liniștiti câteva minute, bucurându-ne de confortul oferit de atmosfera nopții. Se auzeau cativa greieri si niste câini, însă nimic care sa ne perturbe de la preocupări.
Trăsăturile sale erau sculptate de lumina lunii, oferindu-i mister. Simteam o usoara indignare față de razele care il atingeau. Se împrăștiau armonios pe chipul sau, reliefandu-i caracteristici pe care mi-as fi dorit sa le pot explora singura.
Dorința de a-l atinge creștea, astfel mi-am întors capul in total alta direcție. Era mult prea mult.
-Esti prea tăcută. Ce e cu tine?
-Meditam, am raspuns instant.
-La ce?
-La viitor. Planuri de viata, ambiții...
Chiar nu minteam. Intr-un fel, ma gandeam constant la aceste aspecte. Niciodata mu ieșeau complet din mintea mea. Reveneam la ele ori de catae ori găseam ceva de modificat sau schimbat la vre un aspect.
-Nu iti face probleme. Te vei descurca.
-Nu sunt la fel de sigura.
-Ai incredere. Esti isteață. Vei ieși cu bine din orice.
Am incercat sa zâmbesc, însă cred ca a rezultat mai mult o incruntatura.
-Sunt sute de mii de persoane care nu au nici jumatate din calitative tale. Si se descurca. Unele chiar extrem de bine. Vei fi sclipitoare indiferent ce vei face.
-Ma faci sa ma simt utila.
A dat din cap amuzat, studiindu-mi cu atenție mișcările.
-Cred ca 'utila' nu concluzionează chiar bine ceea ce am spus.
-E pe aprope.
-Se potrivește mai bine inteligenta sau talentata.
-Cum zici tu, am spus încercand ca inchei subiectul.
-Ce fac David si cu Mia?
-Sunt pe acasă. Mama lucrează de zor la niste haine. Tot spune ca ai umplut-o de idei. Iar tata se gândește la afaceri. In rest nimic serios. Vor sa te mai vada pana pleci.
Am zâmbit. Imi plăceau mult părinții lui.
-Si mie mi-ar placea.
-Daca iti ziceam eu ca vreau sa te vad, ai fi fost ci siguranta implicată in alte chestii. Dar cum au spus ei, esti disponibilă indiferent de situație.
-Buna constatare.
-De ce?
Mi-am dat ochii peste cap si mi-am aprins o tigara.
-E complicat, Cristian. Am nevoie de o tona de energie cand ma întâlnesc cu tine. Esti ca o tornada. Ai tai sunt complet diferiți.
-Adica sunt solicitant?
-Din toate punctele de vedere.
-Ma simt ca un copil mic.
-E un alt fel de solicitare.
-Nu stiu daca sa ma bucur sau nu.
-Faci exact cum consideri.
-Cred ca e al doilea cel mai drăguț lucru pe care l-ai spus la adresa mea in seara asta. Deși poate fi interpretat foarte usor.
-Fi atent ca vine al treilea! Deși imi jurasem ca nu ma mai urc niciodata cu tine in masina, am facut-o totuși.
-Asta e clar cel mai bun compliment. La naiba, ma faci sa roșesc.
-Cum am spus, o sa plec, sunt beata, si trebuie sa fiu drăguța.
-Si sinceră.
-Exact.
-Apreciez tot ceea ce mi-ai spus.
-Ar trebui.
Ma dădeam im continuare in leagăn, gândindu-ma la cele mai bune chestii care mi s-au intamplat cat stătusem in Alexandria.
Învățasem multe lucruri. Cunoscusem oameni. Ma distrasem. Băusem mai mult decat o făcusem toată viata mea. Ma bătusem.
Încă de cand ajunsesem avusesem o gramada de momente interesante. Atunci cand m-am întâlnit prima data cu Xim se întâmplase 'ceva'. Fusese clipa care precipitase toată acțiunea.
-Nu mai analiza, mi-a spus băiatul superb împungându-ma usor pentru a-mi atrage atenția.
-Nu o fac.
-Ba da.
-Ba nu. Rememoram doar.
-Fix acelasi lucru.
-Mai sti cand ne-am întâlnit prima data in parc?
A zâmbit.
-Normal. Aveai mainile ocupate si ti-am ciordit niste bani.
-Încă putin si te omoram. M-ai enervat încă din prima clipa.
-Mai sti câți erau?
-32 de lei.
-O sa ii înapoiez pana pleci.
-Plec duminica.
-Atunci ii vei avea pana in momentul respectiv.
Mi-am dat ochii peste cap. Capos mai era.
-La club si seara de poker au fost alte doua momente cand am crezut ca te voi strânge de gat.
-Salopeta aia pe care o purtai a băgat in boala mai muta lume decat ai putea crede.
-Nu as paria pe asta.
-Eu da. Am pocnit 3 indivizi.
-Ai facut ce?
-Se holbau mult prea insistent. Trebuia sa le taie cineva avântul.
-De aia am fost 'evitata' oarecum dupa seara aia?
-Sigur ca da. Cine se apropia de tine avea probleme cu mine.
-M-ai izolat.
-Nu. Te-am protejat.
Si-a dat ochii peste cap. Avea propriile convingeri pe care le susținea cu încăpățânare.
-Nu am nevoie de o dădaca.
-Iar eu nu voiam sa stiu ca toti idioții roiesc pe langa tine.
-Nu ajung la nicio concluzie cu tine.
-Ca de fiecare data.
-Exact.
-Sti ce ma mira pe mine?
-Uimește-ma.
-De ce te-a cautat Alina.
-Pentru a-mi spune ca voi doi sunteti la fel ei ca va meritați. Iar eu nu fac altceva decat sa ii încurc planul de a te aduce in brațele sale.
Mi-am dat ochii peste cap, provocându-i amuzamentul.
-Totuși, imi pare rau ca v-ati vazut.
-Mie nu. A cautat-o cu lumânarea mult prea tare si a primit ce merita. Cand se va uita in oglinda, in următoarele doua saptamani, va sesiza semne ale prostiei sale si sper ca ii vor aminti sa nu mai faca pe grozava vreodata.
-Nu as prea crede. E in stare de absolut orice. Dupa ce ne-am despărțit, isi pusese toate speranțele in Marius. Iar el a aruncat-o ca pe un sac de gunoi. De atunci ma mai cauta din cand in cand, dar fără niciun succes.
-Am mai auzit partea cu individul ala. Dar ce era el pentru tine?
-Un bun prieten. Aveam multe pasiuni comune si ne vedeam des. Se pare ca am împărțit-o chiar si pe Alina, a spus amuzat.
-Se cam merita unul pe celălat.
-Asa e. Sunt fix la fel.
-Tot nu inteleg cum ai putut fi cu ea.
-Pe vremea aia era altcumva. Sau asa imi place mie sa cred.
Am zâmbit trist. Nu iubisem niciodata, si nu prea înțelegeam pe deplin cum sta treaba cu relațiile. Dar eram foarte sigura ca vipera avusese acelasi comportament tot timpul.
-Lasa curvele Cristian. Nu o sa iti dea nimic altceva in afara de herpes sau mai rau.
A inceput sa rada copios, rememorând parca niste momente din trecut.
-Mi-a mers bine pana acum.
-Cred si eu. Cand bati din palme si apar 10 individe gata sa-ti îndeplinească orice dorința, probabil ca nu e chiar rau.
-Suna chiar mai bine cand o spui tu.
-De fapt, e chiar naspa.
-Nu o sa te pot convinge vreodata ca exista numeroase beneficii. Asa ca e mai bine sa abandonam subiectul.
-De acord. Deși nu esti o cauza chiar pierdută.
A scos limba la mine, asemenea unui copil îmbufnat. Doar era Cristian.

-Mergem acasă?
-Da. Ma lași la bloc?
-Sigur ca nu. Mai ai doua zile de stat aici. Am de gand sa profit la maxim de timpul pe care il mai petreci prin zona. Iar de dimineata vor veni părinții tai. Asa ca e ultima sansa sa mai stai 'prin vecini'. Si in plus voi dormi si eu bine. Asa ca este exclus sa nu rămâi la mine.
-Nu vreau sa creadă David si Mia ceva ce nu ar trebui.
-Mergem la apartament daca vrei.
-Atunci e Ok. Iar nu dormi calumea?
-Am dormit vreodata? mi-a raspuns retoric.
-Nasol. Dar care e faza cu mine?
-Nu stiu. Cert e ca m-am odihnit de fiecare data cand am dormit impreuna.
-Ma voi lasa convinsă de acest argument.
M-am ridicat din leagăn si mi-am scuturat rochia. Cristian mi-a oferit brațul si am pornit impreuna spre masina.
-Ceva mai comod nu găseai si tu de încălțat?
-Ma simt foarte bine in sandalele astea. Dupa cum ai vazut, m-am bătut senzațional, stand pe ele.
-Toată aprecierea.
-Merit un premiu.
-Ti-l ofer eu, a spus rânjind.
-Nu cred ca imi doresc.
-Cum vrei tu, dar sa sti ca sunt gata absolut oricând.
Mi-am dat ochii peste cap. Tipic.

Am intrat in blocul lui Cristian in jur de 5. Afara se crapa de ziua si orașul era pustiu. Iubeam atmosfera respectiva.
-Ai grija la trepte.
Mi-am dat ochii peste cap. Ma trezisem aprope in totalitate si imi recăpătaserăm funcțiile motorii pe de-a-ntregul.
-Da da da.
-Stiu ca te descurci.
Am mers in continuare pe întuneric, sperând ca senzorul ne va simți si se va face intr-un final lumina.
-Becul este ars. Nu se va vedea nimic pana la usa. Vezi ca sunt fix 18 trepte.
Oh, căcat. Nu imi trecuse prin cap sa număr cate urcasem deja. Minunat.
-Grozav.
Dupa ce m-am chinuit putin, am ajuns in apartamentul lui Cristian nevătămată. Am intrat prima si m-am descălțat de sandale. Spre surprinderea mea, nu ma bătuseră si nici nu ma dureau picioarele.
Eram gata sa-mi petrec seara sau mai degrabă dimineata cu cel mai frumos baiat pe care il cunoscusem vreodata.