Caruselul vieții

Prolog

                  

Vocea stewardesei m-a facut sa inghit in sec. Am privit-o cum sta acolo, pe mijlocul culoarului, dreapta, cu o silueta de invidiat, iar acel costum albastru cu alb ii venea perfect. Parul blond ii era prins intr-un coc fara defect. Ca de balerina. Oare a facut balet in copilarie? Inca de cand m-am urcat in avion i-am observat gratia si finetea cu care se misca, parca dansand.

            -Va rugam sa va cuplati centurile, pentru ca o sa ne pregatim de aterizare. Multumim, spune aceasta la microfon, iar vocea blanda i se aude in tot avionul.

            Mi-am privit centura, care statuse inchisa inca de cand m-am urcat. De obicei, cand calatoream cu avionul, cand puteam sa decuplez centura o faceam, apoi stateam comod in scaun, ascultand muzica sau uitandu-ma la filme. Dar de data asta nu am putut sa ma relaxez. O incordare imi stapanea corpul inca de cand am plecat de acasa. Acasa... acel loc nu o sa mai fie acasa. Cand o sa ma dau jos din acest avion o sa am un nou acasa.

Am intors privirea pe geam, uitandu-ma la nori. Inca nu se vedea orasul, dar in curand o sa-l observ. Era prima oara cand veneam aici. Daca ar fi fost o vacanta nu as fi avut emotii, dar nu era o vacanta. Era o mutare. Un nou oras, o noua casa. Vreau sa ma schimb aici, vreau sa devin o noua eu. Mereu mi-am dorit o schimbare in viata mea; si nu acel gen de schimbare cand iti faci o tunsoare noua.

Pentru ca nu am venit niciodata aici, nimeni nu ma cunoaste. In afara de o singura persoana, care, ce-i drept, nu prea stie cine stie ce despre mine. Nu mai vreau sa fiu acea fata care e luata la misto sau care sta dupa fundul parintilor. Vreau sa fac lucruri pe care orice adolescenta de 16 ani le face, fara teama de a fi prinsa si pedepsita. Vreau sa-mi traiesc viata din plin si cred ca mutarea aici, in San Francisco, e sansa mea. Si o sa profit de ea.

Dupa multe asteptari din partea unora, am revenit cu o noua carte. Sper sa va placa si nu va sfiiti sa comentati.