Caruselul vieții

(III) Capitolul 27

A deschis usa la mica incapere si mi-a facut semn sa intru. I-am urmat ordinul si m-am asezat pe scaunul destinat „spectatorilor". Eram incantata de ce va urma, mai ales ca trecuse atata timp de cand nu-mi mai cantase pe bune – nu se pun micile fredonari din fiecare zi. Pot sa spun ca asta e cel mai bun lucru care se va intampla pe ziua de azi.

            Ajunsesem de ceva timp acasa la Matt, servisem cina in compania lui Robert si Angel. De abia ciugulisem cate ceva din mancarea pregatita de Robert – chiar daca era felul meu preferat – dar pur si simplu nu aveam pofta de mancare. Voiam doar sa ma ascund sub patura in pat si sa-mi vars lacrimile care-mi mai ramasesera. Dar Matt nu avea de gand sa ma lase, deci s-a gandit sa-mi aduca zambetul pe buze cum stie el mai bine – prin cantat.

            -Pregatita?intreaba el dupa ce-si ia chitara si se aseaza pe scaun.

            -Normal!spun eu entuziasmata.

            -Am inceput sa scriu mai de mult la aceste versuri, dar nu am apucat niciodata sa ti le cant. Nici acum nu cred ca e in stadiul final, dar sper sa intelegi mesajul, imi zambeste el, iar eu aprob din cap.

She would not show that she was afraid
But being and feeling alone was too much to face
Though everyone said that she was so strong
What they didn't know is that she could barely carry on

            Simteam fiori pe sira spinarii inca de la primele cuvinte.

But she knew that she would be okay
So she didn't let it get in her way

Sometimes it all gets a little too much
But you gotta realize that soon the fog will clear up
And you don't have to be afraid, because we're all the same
And we know that sometimes it all gets a little too much

            Mi-a zambit larg in mica pauza pe care a facut-o, iar eu i-am urmat gestul. Imi venea sa sar pe el si sa-l imbratisez, dar voiam sa vad cum continua. Mai pot rezista putin.

She would always tell herself she could do this
She would use no help it would be just fine
But when it got hard she would lose her focus
So take my hand and we'll be alright

            Nu mai aveam rabdare. M-am ridicat, apropiindu-ma in timp ce el continua sa cante din nou refrenul. I-am pus mana pe umar, vrand sa simt cat mai mult conexiunea aceasta care era intre noi. Ma privea in ochi in timp ce rostea acele cuvinte minunate, iar degetele lui creau acele acorduri divine. Cum a terminat ultimul vers m-am napustit asupra buzelor lui.

            -Te iubesc, ii soptesc eu peste buze. Multumesc ca esti alaturi de mine.

            -Intotdeauna, pitic!murmura el, sarutandu-ma in continuare.

            S-a departat cateva secunde de mine, pana a lasat chitara jos, apoi m-a tras in bratele lui. L-am inconjurat pe dupa gat, lipindu-ma cat mai mult de el. Il ador pe acest baiat si nu stiu ce as face fara el. Mainile lui mi-au ajuns imediat pe sub bluza, cutremurandu-ma imediat la atingerea lui rece pe pielea mea deja infierbantata.

            -Mereu mainile tale sunt reci, murmur eu, cand acesta isi muta buzele pe gatul meu.

            -Daca nu ar fi asa, cel mai probabil am lua amandoi foc, ranjeste el, muscandu-ma de pielea sensibila, iar un geamat imi scapa printre buze. Camera asta e izolata fonic, deci sa nu-ti fie teama sa te dezlantui, iubito, spune el, iar eu tresar imediat.

(Din nou momente intime intre cei doi, cititi daca vreti. O sa anunt cand se termina scena.)

            M-am departat de el, uitandu-ma atent in ochii lui care parca luasera foc din cauza dorintei. Mana lui mi-a atins inchizatoarea sutienului si imediat a desfacut-o. Nu trebuia sa ma intrebe nimic sau sa-mi ceara acordul. Mi-am dat bluza jos printr-o miscare rapida, iar el s-a ocupat de sutien.