Caruselul vieții

Capitolul 17

                  

Nu stiu de ce sa fiu mai speriata; de faptul ca stau intr-o sectie de politie asteptand-o pe mama sa vina sa ma ia sau ca Matt nu a plecat acasa, in ciuda faptului ca domnu' politist i-a dat voie, pentru ca e major. Si in plus de asta ma tine de mana si simpla lui atingere m-a linistit cat de cat. Urcata in duba de politie, dusa pana la sectie, nu era pe lista mea de „lucruri noi de facut in San Francisco". Din cate intelesesem, cineva a sunat la politie ca sa strice petrecerea. Unii reusisera sa fuga pe undeva prin spate, dar cum eu si Matt eram „ascunsi de vazul lumii", nu am stiut ca trebuie sa fugim. Si astfel am ajuns la politie, acel politist crezand ca o sa fiu victima unui viol si aproape m-au obligat sa depun plangere impotriva lui Matt. Nu urma niciun viol... poate doar un sarut de care nu eram pregatita.

Oh Dumnezeule, Matt a vrut sa ma sarute. Am tresarit la acest gand, iar Matt m-a simtit si si-a intors privirea spre mine intrebator. I-am zambit slab, apoi am lasat privirea in jos, de parca daca-mi vedea expresia si-ar fi dat seama la ce ma gandesc. Mi-a strans usor palma in a lui, apoi a mangaiat-o cu degetul mare. Am simtit mii de furnicaturi in acel loc si aveam intentia sa mi-o smulg, dar nu aveam sanse. Si cand am vorbit cu mama la telefon, nu mi-a dat drumul la mana.

Am auzit o usa deschizandu-se, apoi sunetul tocurilor. Am ridicat privirea si am vazut-o pe mama. Ma simteam groaznic ca am deranjat-o de la petrecerea la care era cu Patrick. Toate privirile s-au atintit asupra ei si vedeam gurile deschise ale politistilor din camera. Cei drept mama era imbracata ca de petrecere. O rochie albastra stransa pe corp, cu un decolteu adanc, tocuri inalte si parul lasat in bucle lejere. A facut roata cu privirea pana m-a vazut in coltul in care stateam. A rasuflat parca usurata ca ma vede. M-am ridicat rapid de pe scaun, lasandu-l pe Matt in urma. M-am apropiat de ea in acelasi timp cu politistul cu care ma certasem ca nu fac plangere impotriva lui Matt.

-Lindsey, pronunta barbatul privind-o uimit pe mama.

Am putut sa vad chipul crispat al mamei si ceva imi spunea ca nu se bucura sa-l vada pe acest individ. Si-a trecut o mana pe dupa umerii mei.

-Domnisoara e fiica ta?intreba barbatul. Parca ziceai ca nu ai copii...

-Ben, nu e treaba ta. Afacerile dintre noi s-au incheiat de mult. Si acesta nu e locul potrivit sa vorbim. Acum trebuie sa plec, spune mama si se intoarce.

-Lind, spune politistul, iar mama se opreste in loc si-si arunca privirea peste umar. Tot acolo lucrezi?

-Nu. Sunt asistent editorial la o revista.

-Ma bucur. Nu era de tine, ii zambeste acesta slab. Ma bucur ca te-am revazut. Si ai grija de fata ta.

-Mersi. O sa am, ii arunca si mama un zambet slab.

Mama m-a apucat de mana si m-a tras dupa ea spre iesirea din sectia de politie. Mii de intrebari imi colindau mintea. Am simtit ceva codat sub discutia lor despre locul de munca. Unde lucra mama inainte? Si de ce nu era de ea acel loc? Nici nu m-am mai gandit la Matt, dar noroc ca a venit si el dupa noi. Mama s-a oprit doar in fata masinii si mi-a dat drumul la mana. Cand s-a intors expresia ii era schimbata... era speriata si ingrijorata. Ceva din cele spuse de barbat o deranjasera pentru ca nu trebuiau sa fie spuse.

-Sper ca stii ca daca afla tatal tau despre asta, suntem amandoua ca si moarte?intreaba mama rapid, iar eu afirm din cap. Atunci sa speram ca nu o sa afle. Sper sa nu aiba cine stie ce persoana care sa-i spuna locul, ora si minutul, spune ea, dar mai mult pentru ea.

Am simtit o mana pe spatele meu si am tresarit. Am ridicat privirea si l-am vazut pe Matt, care ma privea putin ingrijorat, apoi si-a intors privirea spre mama, pe care a privit-o uimit. Nu voiam sa aiba loc aceasta intalnire. Nu voiam ca Matt sa o vada pe mama.