Caruselul vieții

Capitolul 39

Am oftat usurata cand am auzit soneria. Mi-am luat rapid cartea si caietul si m-am ridicat. Nu voiam sa le mai dau sansa inca o data sa ma faca de ras. Imi fusesera de ajuns cele doua pauze, in care spusesera o gramada de minciuni, iar eu nu aveam timp nici sa protestez.

            -Hei copil, aud o voce si tresar cand ies pe usa clasei.

            M-am intors brusc si l-am vazut pe Landen zambind spre mine ca de fiecare data. Mi-am fortat si eu un zambet, apoi am pornit amandoi spre dulapuri. Gata pe saptamana asta, in sfarsit! Imi petrecusem mult timp in compania lui Landen in ultimele zile, pentru ca cu altcineva nu aveam cu cine sa stau... iar el mereu isi facea aparitia pe langa mine si se comporta frumos cu mine.

            -Ce-i cu fata aceasta bosumflata la tine?ma intreaba el.

            -Cele 3 craiese, spun eu in batjocura. Nu inceteaza sa ma faca de ras. Le urasc. Si-au facut o intreaga teorie pe baza relatiei mele cu Matt si au ajuns la concluzia ca el nu ar fi putut niciodata sa fie cu mine... iar eu sunt o nebuna care-i cade la picioare doar pentru a fi cu el. Si au insinuat ca am facut si ceva cu el, doar ca sa am mai multe sanse. Doamne, nu stiu de unde au atata imaginatie.

            -Ai facut ceva cu el?intreaba acesta incet, iar eu ma opresc brusc intorcandu-mi privirea spre el.

            Ii povestisem in mare despre relatia mea, mai ales ca am fost o idioata si i-am marturisit ca Matt mi-a frant inima. Se enervase pe Matt si ii aruncase cateva vorbe urate pentru ca nu m-a apreciat indeajuns. La inceput mi s-a parut ciudat sa-i povestesc, dar apoi ma simteam mai libera, pentru ca spuneam cuiva.

            -Nu, spun eu scurt, apoi pornesc din loc, iar el dupa mine.

            -Am vorbit cu Chris. O sa ne intalnim la o cafenea de langa parc.

            -Ok. Doar imi las cartile si putem pleca. Am vorbit cu tata.

            De obicei, cand stateam in Seattle, vineri dupa scoala mergeam acasa si deja ma apucam de teme. In San Francisco, mai mereu vineri mergeam cu Becca la cumparaturi, apoi ma intalneam cu Matt, pentru ca imediat dupa scoala facea meditatii cu Stephanie. Saptamana asta Landen imi propusese sa mergem undeva vineri dupa scoala. Dupa ce mi-a vazut chipul crispat, a zis ca o sa vina si Chris. Am vrut sa refuz invitatia, dar chiar voiam sa ies. Voiam sa continui sa fiu o Hope, nu o Elizabeth care sta in casa si isi face temele.

            Cand am luat coltul care ducea la mine la dulap, m-am oprit brusc. La fel si inima si plamanii si toate organele mele. Eram la distanta, dar puteam sa-l simt. Ii simteam privirea pe corpul meu si asta m-a facut sa ma cutremur. Eram blocata, intepenita si tot ce puteam sa fac era sa-l privesc cum sta acolo... in dreptul dulapului meu. Am inchis ochii strans, apoi i-am deschis din nou, crezand ca visez. Dar nu... el era acolo. Nu ma asteptam la asta. Stiam ca ar fi in stare de orice pentru mine si mi-a zis de atatea ori ca ar veni si m-ar lua din Seattle daca tata nu m-ar mai lasa in San Francisco. Chiar si inainte sa plec mi-a zis asta. Dar nu credeam ca ar face asta si daca nu mai suntem impreuna.

            Cu pasi micuti s-a apropiat de mine, iar un mic tremurat mi-a acaparat trupul. O parte din mine voia sa fuga... in bratele lui, pentru ca imi era dor de el si inca il iubeam, dar o alta parte voia sa o ia in directia opusa, sa fuga de el, de toata suferinta pe care mi-o provocase. Dar am ramas locului, neavand puterea sa fac nimic, doar sa-l privesc.

            Ii simteam parfumul. Parfumul pe care-l iubeam, iar mai mereu hainele mele miroseau a el, deoarece stateam mereu in bratele lui. Ma privea in acelasi mod, iar eu as fi putut sa ma pierd in ochii lui caprui. Imi zambea slab, dar chipul exprima bucurie. El era foarte fericit chiar daca, acum, la exterior nu arata intru totul. De abia atunci am vazut ca in spate are chitara, imbracata in husa.