Caruselul vieții

(II) Capitolul 39

Timpul trecuse atat de repede, incat imi venea sa spun ca saptamana trecuta venisem din New York alaturi de Elliot... dar se implinisera deja 4 saptamani de atunci. Timpul zburase pe langa mine si nu am mai fost constienta de el; iar asta ma speria. Dar am avut parte de o perioada atat de frumoasa – o luna de relatie cu Elliot. Cand l-am intalnit prima oara nu m-am gandit ca se va ajunge aici... dar nu stii niciodata ce-ti rezerva viitorul.

Ar fi trebuit sa fie o zi frumoasa, in care sa sarbatorim aceasta aniversare; dar planurile nu-ti ies intotdeauna. De 2 zile eram atintita la pat din cauza unei raceli groaznice. Nu mai racisem de ceva timp si fix acum m-a lovit de-a binelea. Astazi tot ma simteam putin mai bine decat joi si vineri, cand nu aveam nici puterea sa ma dau jos din pat. Mama s-a speriat groaznic, luandu-si liber de la serviciu si avand grija de mine. Aproape voia sa ma duca la spital, din cauza febrei care nu-mi scadea, dar Susan a invatat-o ce sa-mi faca. Nu raceam des, dar cand se intampla era grav si de abia imi reveneam. Susan trecuse de cateva ori prin astfel de intamplari cu mine.

Am auzit soneria de la usa si mi-am intors capul putin, privind-o pe mama cum se grabeste ca sa deschida. Daca nu eram in stare sa merg cu Elliot undeva, va veni el la mine sa ne petrecem timpul impreuna. Miercuri fusese ultima oara cand ne vazusem, pentru ca in celelalte doua zile in care nu m-am simtit bine nu l-am lasat sa vina la mine, fiindu-mi frica ca-i voi da si lui raceala, iar aseara a avut spectacol. Se bosumflase cand i-am zis ca nu am cum sa vin, dar a inteles si mi-a promis ca azi imi va sta toata ziua pe cap, pentru a recupera zilele pierdute.

-Ooo, domnul doctor, aud vocea mamei si ma incrunt imediat.

Ce doctor?! Incercam sa privesc spre usa, dar nu vedeam din cauza fotoliului si nici nu voiam sa ma ridic, pentru ca stateam confortabil si invelita pana-n gat cu patura. Am recunscut imediat rasul lui Elliot si am oftat usurata, afland ca nu este vorba de un doctor adevarat. In cateva secunde Elliot a ajuns in dreptul canapelei si se uita la mine uimit. I-am zambit larg si mi-am mutat putin picioarele mai spre spatar, pentru a-i face loc aproape de mine. Dar nu s-a asezat pe canapea, ci pe jos, aproape de fata mea. S-a apropiat sa ma sarute, dar eu m-am ferit, pentru ca nu voiam sa-i transmit in mod direct microbii.

-Am scapat de spectacol, nu-mi pasa daca mai racesc, spune el ramanand la fel de aproape de chipul meu. Te rog, spune el si face fata de catelus plouat.

Am oftat si mi-am dat ochii peste cap. Ma feream eu acum de el, dar daca vom sta azi impreuna stiam ca nu voi scapa. Si in plus de asta, si mie imi era dor sa-l sarut. Si-n secunda urmatoare dorinta ni s-a implinit. Buzele lui le-au atins usor pe ale mele, iar acei fiori pe care-i simteam intotdeauna mi s-au imprastiat prin tot corpul. S-a departat de mine dupa putin timp, iar eu mai voiam. Cred ca mi-a vazut nemultumirea si a inceput sa rada usor.

-Parca ma simt mai bine acum, spun eu, iar vocea imi e ragusita.

-Daca ma primeai de joi la tine te vindecam, dar tu nu si nu. Dupa ziua de azi petrecuta cu mine, sa vezi ca maine esti ca noua. Cum a zis si Lindsey, a venit domnul doctor, imi face el cu ochiul.

I-am zambit si am dat usor din cap. Imediat dupa am privit spre mama, care venise in dreptul nostru. Era gata de plecare. Urma sa se intalneasca cu mama lui Elliot, Katrina. De la acea cina cand Elliot ii spusese ce i se intamplase mamei lui, mama a dorit cu tot dinadinsul sa o intalneasca. Si s-au intalnit de cateva ori si s-au imprietenit. Katrina era o fire destul de inchisa, care statea singura in casa, din spusese fiului ei, dar mama a scos-o in oras, iar aceasta a prins o oarecare incredere in ea. Poate si pentru ca au trecut amandoua prin ceva dureros si marcant pe viata.