Caruselul vieții

Capitolul 18

Mesaj pentru cei care au citit cartea inca de la inceput (adica au asteptat capitol cu capitol): 

Stiti ca se zice ca esti aiurit/a cand esti indragostit/a? Eu cred ca eram pe o alta planeta x_x. Citeam eu azi din carte, ca voiam sa caut niste pasaje, si mi-am dat seama ca am sarit peste un capitol... adica acest capitol. Eu scriu in word si aparent aveam 2 capitole numite "Capitolul 17", deci am decalat toata povestea cu un capitol... si aparent unul dintre acelea am uitat sa-l postez, pentru ca nu mi-am dat seama. Oh, Doamne, da-mi minte!!

Uitati acest capitol postat dupa 100 de ani. Imi pare rau pentru cei care au citit si cred ca au observat trecerea brusca de la un eveniment la altul. Greseala mea, mi-o asum. Sper sa citit acest capitol, poate vi se lamuresc unele lucruri (pe care le-am lasat neclare, eu crezand ca am postat capitolul). Imi pare rau :D

Poate aseara ma simtisem cat de cat ok cand am aflat toata povestea, dar acum parca nu mai sunt chiar asa de ok cu asta. Eram atat de nervoasa pe tata, pentru ca numai din vina lui se ajunsese aici... daca nu o dadea pe mama afara din casa lui din Seattle, mama nu ar fi indurat atatea. Eram putin deranjata si de cele facute de mama... mi se parea scarbos, dar nu puteam sa o judec. Era doar o fata de 20 si ceva de ani, venita intr-un oras nou, fara o sursa de venit. Situatile disperate cer masuri disperate. Cred ca pe principiul acesta a mers. Daca incercam sa o invinuiesc pe mama, pana la urma ajungeam sa-l invinovatesc tot pe tata si sa-l urasc si mai mult. Incercam sa ma tin departe de telefon, ca sa nu-l sun si sa-i fac scandal. Simteam ca explodez cu atata ura in mine. Am nevoie sa ma descarc cuiva...

Dar eram singura... singura in camera mea roz, singura in casa mamei. Mama plecase la Patrick ca sa se asigure ca nu e suparat pentru disparitia de la petrecere de azi-noapte. Chiar daca voiam sa stea cu mine, parca aveam nevoie de putin timp singura ca sa meditez putin asupra lucrurilor. Si din cate intelesesem de la mama si Patrick o mai ajuta cu banii. Cred ca mama acum e doar dama pentru Patrick... asta e concluzia la care am ajuns.

Am auzit vibratul telefonului meu, care era aruncat pe undeva prin pat. L-am cautat si am oftat exasperata cand am vazut acel numar. Cred ca e a cincea oara cand Matt ma suna pe ziua de azi. Inca imi amintesc cuvintele lui inainte sa iasa din masina „te sun maine"... m-a sunat, dar nu i-am raspuns si vad ca nu se da batut; si devine agasant. Am lasat sa sune, pana intr-un final a incetat. Nu aveam dispozitia necesara sa vorbesc cu el. Stiam ca va pune intrebari... despre mama.

Am tresarit la auzul soneriei de la usa. Am sarit ca arsa din pat si un tremurat mi-a acaparat trupul. Mama nu ar fi sunat la usa... ea are chei. M-am ridicat din pat si am mers la mama in camera. M-am uitat pe geamul care dadea spre fata casei si am incremenit. De ce el? De ce eu? De ce e el aici?

-Oare pot sa ma prefac ca nu sunt acasa?murmur pentru sine.

Soneria s-a auzit din nou si am tresarit. Am iesit de la mama din camera si m-am indreptat spre usa de la intrare. Cu mana tremurandu-mi am intors cheia in broasca, iar usa s-a deschis rapid. M-am dat un pas in spate, apoi m-am uitat speriata spre Matt. Ii puteam citi ingrijorarea pe chip. Am vazut cum tensiunea i s-a mai risipit cand m-a vazut si a oftat usor. Si-a prins tamplele cu degetele, apoi si-a trecut mainile prin par.

-De ce naiba nu raspunzi la telefon? M-am speriat. Macar de dadeai pe ocupat ca sa stiu ca traiesti, pentru numele lui Dumnezeu.

Tonul ii suna asa de autoritar, de parca facusem o greseala imensa ca nu raspunsesem. Mi-am prins mainile in jurul abdomenului si m-am facut mica sub privirea lui. Era prea intensa si simteam ca o sa ma ard... Am tresarit cand brusc am fost cuprinsa de doua brate puternice si stransa la pieptul lui. Am simtit buzele lui atingandu-mi crestetul capului.