Caruselul vieții

(II)Capitolul 35

            I-am atins buzele. O atingere atat de delicata, dar cu o insemnatate atat de mare. I-a luat doua secunde ca sa-si revina din soc, dar apoi m-a incolacit brusc si a deschis gura – pentru mai mult. Mii de fiori mi-au napadit prin corp cand limbile noastre s-au atins, intrand in jocul pentru cunoastere. Mi-am dus mainile pe dupa gatul lui si il trageam mai aproape de mine. Voiam sa-l simt cu totul.

            M-am departat pentru o gura de aer, dar am uitat cum se respira cand i-am intalnit ochii. Erau diferiti fata de cum ii stiam eu. Erau atat de fericiti si transmiteau sentimentele pe care le simtea fata de mine. Mi-a pus o mana pe obraz si m-a mangaiat usor. Nu-si dezlipea privirea dintr-a mea, iar eu pur si simplu eram blocata. Inima si plamanii meu uitasera sa mai functioneze. Eram atat de pierduta in acel intuneric stralucitor. Degetul lui mare a trecut peste buzele mele, apoi mi-am prins buza de jos intre dinti.

            S-a apropiat de fata mea, dar nu m-a atins. Tanjeam dupa inca un sarut, dar dupa comportamentul lui mai aveam de asteptat. Mana lui era incordata pe obrazul meu si nu ma lasa sa ma misc, incat sa pot sa-i ating buzele. Dintr-o data mi-am simtit inima batand mult prea puternic, iar respiratia mi se accelerase. Eram cu totul derutata.

            -Va declar sot si sotie. Poti saruta mireasa, sopteste el, iar ochii mei se maresc imediat.

            Dar i-am inchis la fel de rapid, cand am primit ce imi doream. Mana lui ajunsese pe ceafa mea, aducandu-ma cat mai aproape de el. Daca se putea mai mult, pentru ca deja il simteam cu tot corpul. De data aceasta sarutul era mai lent si mai bland, nu nerabdator ca primul. Nu se mai grabea. Stia ca avem tot timpul din lume. Stia ca nu voi scapa, pentru ca nu aveam sanse sa ies din stransoare. Si nici nu vreau.

            -Nu-ti inchipui cat de fericit m-ai facut, sopteste el peste buzele mele si-si lipeste fruntea de a mea. Imi e frica sa nu ma trezesc si sa constientizez ca totul a fost un vis.

            -E totul real, ii zambesc eu.

            Mi-a zambit atat de cald si sincer incat am simtit ca ma topesc. Avea un zambet atat de frumos. El era atat de frumos – de la interior, pana la exterior. Mi-am incolacit degetele cu ale lui si m-am lipit de bratul lui, continandu-ne drumul spre parc. Ma simteam atat de libera si fericita. Era o senzatie uimitoare cand dadeai drumul sentimentelor si nu le mai tineai captive.

            -Mi-e foame, spun eu cand sunt din nou constienta de mine si nevoile mele.

            -De inca un sarut?! Se rezolva!ranjeste Elliot, iar eu mijesc ochii spre el.

            Mi-a pupat fugitiv buzele, apoi se uita in stanga si-n dreapta dupa un loc in care am fi putut manca. A vazut imediat un fast food si ne-am indeptat spre el. Am comandat, apoi eu m-am dus sa ocup o masa, in timp ce Elliot astepta sa ia mancarea. Era destul de plin si am avut noroc ca am putut gasi o masa. Mi-am scos telefonul si i-am trimis un mesaj mamei, spunandu-i ca am terminat cu auditia lui Elliot si acum mancam. Era ingrijorata din cauza mea, pentru ca tata nu stia ca sunt plecata si trebuia sa o asigur ca sunt bine. Totusi, ma bucur ca nu a fost impotriva planului meu, ba chiar m-a sustinut. O iubesc atat de mult.

            Cand Elliot a asezat tava cu mancare pe masa, m-am aruncat la propriu asupra ei. Am uitat sa mai tin cont de maniere si am mancat cu pofta si foarte rapid. Tot ce sper e sa nu mi se faca rau. Cand m-am mai linistit putin, dupa cateva guri din mancare, m-am uitat spre Elliot. De abia se atinsese de mancarea lui. Statea pur si simplu si ma privea, iar pe buze avea un zambet larg.

            -Ce e?intreb eu putin stingherita, lasand sandvisul din mana si stergandu-ma pe un servetel.

            -Cum ai ajuns la aceasta decizie?intreaba el brusc, iar eu tresar. Imi pare rau ca stric intreg momentul, dar am nevoie de niste raspunsuri.