Caruselul vieții

Capitolul 19

Daca pana acum Matt ma ignora pe mine, acum a venit randul meu... dar nu o faceam intentionat, ba din contra, nu voiam sa-mi simta emotile care ma stapanesc inca de ieri de cand a plecat de la mine. La niciun spectacol de balet, la niciun concurs de la scoala nu am simtit atatea emotii ca si acum. Daca as spune cuiva, m-ar crede nebuna. Doar ma duc la el sa-mi arate ceva si sa aflu povestea despre Tiffany. Inca nu ma pot hotari pe care subiect sa ma concentrez mai mult.

Becca m-a stresat intreaga zi, vrand sa afle ce am, dar nu i-am zis. Nu i-am zis nici macar ca am ajuns la politie, nevrand sa ma judece sau sa interpreteze ceva gresit. Dar sigur a interpretat gresit cand, dupa terminarea orelor, Matt a venit la mine la dulap si de acolo am mers impreuna la masina. Privirea Beccai exprima multe cand am lasat-o in urma, dar eu am preferat sa-i zambesc, mai mult crispata.

-Tatal tau e acasa?intreb eu cu voce slaba cand ne apropiem de casa lui.

-Nu inca, dar o sa ajunga pana o sa pleci tu, cred.

Voiam sa-i zic ca nu o sa stau mult, dar m-am abtinut. Mi-am intors privirea pe geam si priveam in gol. Nu ma puteam concentra pe peisaj, fiind prea absorbita de acele ganduri care nu-mi dau pace de ieri. Noaptea care tocmai a trecut a fost groaznica... de abia am inchis un ochi. Si datorita noptii mele, mai mult albe, a trebuit sa ma machez, pentru a-mi ascunde cearcanele. Sper sa nu continui asa de acum incolo.

-Hope, imi pronunta el numele si tresar, te rog, nu-ti mai framanta atat degetele. O sa le rupi cel mai probabil, rade el usor.

Mi-am privit mainile, care erau cam rosii ce-i drept. Mi le-am departat una de alta si am oftat prelung. Oh, doamne, in ce m-am bagat? Masina s-a oprit, iar eu m-am dat jos, inainte ca Matt sa ajunga sa-mi deschida portiera. L-am urmat spre intrarea in casa. A deschis usa, iar eu am intrat timid. Respiratia incepuse sa-mi fie mai accelerata, iar inima imi batea cu putere. Am urcat scarile in urma lui Matt, iar acesta a deschis usa de la camera de muzica. Vrea sa intram in camera secreta? N-am pus nicio intrebare si am intrat. Ma simteam asa ciudat sa fiu din nou aici.

-Nu te mananc, Hope. Te rog linisteste-te. Imi transmiti si mie starea ta tensionata si nu am nevoie de asa ceva. Sunt si eu putin tensionat.

Alte mii de intrebari mi-au colindat prin minte, dar m-am abtinut sa le spun cu voce tare. Curiozitatea ma rodea din ce in ce mai tare si voiam sa aflu mai repede de ce sunt aici. Mi-am mutat privirea de la el si m-am uitat pe peretii camerei. Am studiat din nou acea fotografie.

-Acea e mama, iar eu sunt baietelul, spune Matt si un mic zambet ii apare in coltul gurii.

-Era foarte frumoasa.

-Da, ofteaza el. Vrei sa incep cu povestea care mi-ai cerut-o sau cu ce am sa-ti arat?intreaba el cu putina emotie in glas.

-Povestea... dupa poate te faci ca uiti, spun eu repede.

A dat afirmativ din cap. Mi-a facut semn sa ma asez pe acel scaun ca si data trecuta. S-a asezat in fata mea, pe un alt scaun si si-a luat chitara in brate. A atins incet corzile, scotand cateva sunete aleatorii.

-Mai intai iti cant ceva si apoi iti spun povestea in cuvinte, imi zambeste acesta slab. E ok asa?

Am afirmat printr-o miscare a capului. Eram fericita ca o sa-l aud din nou cantand. Mi-a lipsit vocea lui cristalina, care mi-a bantuit multe nopti. A inceput sa cante la chitara, acum fiind niste sunete specifice unei melodii. Privea intr-un colt al camerei, nu spre mine.