Caruselul vieții

(III) Capitolul 11

            Inca de cand am constientizat ca trebuie sa urmez o facultate si m-am interesat despre cele mai bune din tara, Stanford era pe primul loc. De ani de zile imi doream sa vin aici, iar tata nu a fost niciodata de acord. Mereu imi baga alte Universitati de prestigiu pe gat, chiar daca stia ca nu erau atat de sus in top precum Stanford. Ii stiam motivul si il aprobam mereu, stiind ca nu o voi scoate la capat cu el. Dar acum, deoarece multe s-au schimbat, nu a mai avut nimic de spus impotriva acestei Universitati. Acum un an si jumatate incerca sa ma tina departe de mama, deci un oras care este la o ora distanta de San Francisco nu-i pria. Poate si de aceea imi doream atat de mult sa vin la Stanford, stiind ca e foarte aproape de mama.

            Domnul Adams imi explicase mai in detaliu toata procedura cu aceste locuri pentru elevi mai mici; erau cateva locuri separate de cele scoase normal. Nu a vrut sa-mi spuna un numar, pentru a nu ma ingrijora, dar Robert a zis ca baga mana in foc pentru mine ca voi intra. Ma bucuram ca macar el are incredere in mine, pentru ca de fiecare data cand auzeam ceva despre facultate ma lua cu tremurat. Si am cam tremurat toata saptamana, pentru ca profesorii m-au bagat deja separat pentru a parcurge mai repede materia – exceptand matematica.

            Facusem si un tur scurt prin campus, pentru ca era prea mare ca sa-l vezi pe tot in putinul timp pe care l-am avut. Domnul Adams imi aratase cladirile principale si-mi povestise istoria acestei Universitati. M-am prefacut interesata, chiar daca o stiam deja, iar acesta a fost foarte bucuros vazand ca-mi pasa. Era un om foarte de treaba, chiar daca prima oara cand l-am intalnit m-a speriat putin.

            Dupa discutia cu acesta, am avut parte de o surpriza – m-a dus in fata studentilor de la facultatile de inginerie si business pentru a le pune intrebari, iar acestia sa-si impartaseasca impresile. Domnul Adams a crezut ca intr-un astfel de mod mi-ar fi mai usor sa ma hotarasc asupra carui domeniu ma voi axa, dar mi-a produs un mare atac de anxietate. Cand m-am vazut in fata unui intreg amfiteatru de stundeti mi s-au inmuiat picioarele – de fiecare data din cele 3 vizite. Intrebarile mele erau ridicole, pentru ca neuronii mei nu prea mai faceau conexiuni din cauza emotilor, dar intr-un final toti studentii au fost intelegatori si mi-au povestit mai mult decat ii intrebam.

            Ne-am luat la revedere de la domnul Adams, apoi eu si Robert am iesit din biroul acestuia. Ne-am indreptat spre iesirea din aceasta cladire, pentru ca aveau sa ne astepte Adelyn si Taylor afara. Primisem un mesaj de la Matt in care-mi spunea acest lucru, pentru ca Robert insistase sa o vada pe Ade, dar nu avea timp sa mai treaca pe la apartament.

            -Cum te simti, Hope?ma intreaba Robert zambind.

            -Bine, dau eu din umeri. Tot ce stiu e ca vreau sa vin aici, dar inca nu stiu ce voi alege, spun eu, iar vocea imi tremura.

            Era adevarat... toata saptamana am cautat informatii despre aceste doua domeni, astazi mi s-au lamurit niste curiozitati, dar tot nu stiam ce sa fac. Nu stiam daca cele doua domenii propuse de tata mi se potrivesc. De fapt, habar nu am ce domeniu mi se potriveste si ce as putea face cu viata mea. Imi propusesem de mult sa ma gandesc la viitorul meu, stiind ca mai am putin pana voi termina liceul. Mie mi se parea putin si cand stiam ca mai am 2 ani. Din cauza celor intamplate, cu Matt si Elliot, am uitat total de acest lucru. Ceea ce m-a trezit la realitate a fost intalnirea de saptamana trecuta cand mi s-a oferit sansa ca peste cateva luni sa fiu in primul an de facultate. Si am ajuns sa fiu in criza de timp.

            -Gandeste-te la ce ti-ar place sa faci in viitor, spune Robert.

            Toata lumea imi spunea acest lucru, apoi adaugau „si sa-ti placa pentru ca vei face acel lucru o viata intreaga". Acum cativa ani tot ce-mi doream era sa fac balet o viata intreaga, dar apoi visul mi-a fost spulberat de decizia tatalui meu. Si de atunci nu mi-a mai placut sa ma gandesc la viitor, stiind foarte bine ca tatal se va opune daca nu-i convine. Vedeam dezgustul din ochii lui de fiecare data cand ii spuneam ca vreau sa ajung o balerina celebra. Era mandru de mine si se bucura sa ma vada pe scena, dar sigur astepta momentul in care-mi va taia aripile pe care le dobandisem in acest domeniu. Cand si-a vazut misiunea indeplinita mi-a dictat tot ce aveam de facut – exercitii de matematica. La fel cum mi-a dictat si acum cele doua optiuni pe care le aveam la facultate.