Caruselul vieții

(II) Capitolul 19

Hope

            Nu dormisem mai deloc. Minciuniile pe care i le zisesem lui Matt nu-mi dadeau pace. Aveam momente cand voiam sa-i marturisesc totul. Am inceput sa si plang la un moment dat pentru ca vinovatia ma apasa prea tare. Cand m-a intrebat de ce plang, l-am mintit si atunci. Mi-am ascuns starea adevarata in spatele cuvintelor „Din cauza a ce s-a intamplat saptamana trecuta". Matt a incercat sa ma linisteasca, iar starea mea era din ce in ce mai rea. El era dragut cu mine, iar eu o mare mincionoasa. Nu-l merit pe acest baiat.

            Mi-am impachetat hainele, apoi m-am dus la Jasmine si restul fetelor. Si de data asta am intarziat din cauza mamei. Matt a insistat sa ma aduca el, dar nu l-am lasat. Trebuia sa doarma mai mult, iar daca ma aducea pe mine, nu mai putea apoi. Si in plus, imi era frica sa nu dea nas in nas cu baietii si sa afle ca l-am mintit.

            M-am asezat langa Jasmine si am inceput sa-mi fac incalzirea. Ea si fetele aproape o terminasera, iar eu a trebuit sa o iau de la inceput. Imi era atat de greu sa ma concentrez pentru ca aveam cu totul alte ganduri in minte. Jasmine cred ca observase asta, pentru ca din 5 in 5 secunde se uita la mine ciudat. Plus ca eram cu urechile ciulite pentru a auzi un acord de chitara sau sunetul tobelor sau voci cunoscute. Trebuia neaparat sa vorbesc cu baietii si sper sa vina pana sa termin eu cursul de balet.

            -Asezati-va putin, spune Jas, iar fetele fac intocmai. Si tu, Hope, imi zambeste ea, iar eu ma apropii si ma asez pe jos langa celelalte. Deci, saptamana trecuta v-am zis ca o sa avem un spectacol. Noi avem deja coregrafii invatate, mai trebuie doar repetate. Se va desfasura sambata viitoare. Suntem in deschiderea unei trupe destul de celebre de balet si trebuie sa facem treaba buna.

            Am vazut imediat multitudinea de zambete si m-am bucurat pentru cele mici. Mereu erau entuziasmate cand aveau un spectacol si niciodata nu o dezamageau pe Jasmine. Eu participasem doar la spectacolul de Craciun, in deschidere. De atunci nu am mai urcat pe scena. Ma atasasem de fetite si de aceea continuam sa vin sa o ajut pe Jas la orele de sambata.

            -Acum, Hope, spune ea si-mi atrage atentia. Vrei sa dansezi si tu? Sa fii in deschiderea fetelor mele? A trecut ceva timp de cand te-am vazut ultima oara pe scena, imi zambeste ea.

            Cum i-am auzit cuvintele m-am blocat. Nici nu stiam cum sa reactionez. La ultimul spectacol sala a fost plin de parinti si bunici, dar acum o sa fie cu totul altceva. Si in Seattle mai dansasem in deschiderea unor trupe, dar niciodata singura. Atunci atmosfera era cu totul alta. Se aflau oameni care stiau tot ce se poate despre balet.

            -Deja m-am gandit la ceva. Intri tu prima, iti faci un program, apoi te integrez cu fetele, pentru cateva miscari, apoi continua ele. Te rog, Hope. Vreau sa-mi vad aceasta idee realizata.

            -Dar nu am niciun program pregatit, spun eu.

            -Toate coregrafiile pe care le-ai invatat sunt inca in sangele tau si cum o sa auzi muzica si o sa repeti o sa vina de la sine. Stiu ce se ascunde in tine, Hope. O sa-ti dau cheie de la sala, pentru a veni sa repeti cand vrei si cand poti. Si vinerea viitoare sa ne intalnim si cu fetele si sa-ti arat cum te integrez intre ele.

            M-am uitat la ea si am oftat zgomotos. Ochii ii erau mari si rugatori, iar fetitele din jurul meu ma priveau cu entuziasm. Stiam ca cele mici iubesc cand dansez, iar zambetul de pe chipul lor imi dadea putere sa continui mereu.

            -Bine, accept eu si o mare de urlete se aude in sala. Dar trebuie neaparat sa repet, o avertizez eu pe Jasmine.

            -Nu-mi fac griji in privinta ta. Acum hai sus si la treaba. Avem un spectacol de pregatit, spune Jas entuziasmata.