Caruselul vieții

(III) Capitolul 15

Matt

            Nu ma voi satura niciodata sa o privesc in timp ce doarme, mai ales in perioadata asta; in timpul somnului e linistita si se vede pe chipul ei ca uita de toate grijile. Stiam ca trece printr-o perioada stresanta si voiam sa fiu cat mai aproape de ea, sa o ajut, dar ma indeparta mereu. Mi-a spus de atatea ori ca se descurca singura, ca nu-i mare lucru, dar ingrijorarea pe care o vad mereu in ochii ei nu-i confirma vorbele. Am incetat sa mai insist, pentru ca nu voiam sa o supar, dar incerc cat posibil sa o fac fericita. Si azi sunt sigur ca o voi face cea mai fericita.

            I-am atins mana cu degetele si am mangaiat-o usor. Nu mult a trecut si a inceput sa se zvarcoleasca, dand semne ca se trezeste. Stiu ca ma va uri pentru ca o trezesc, dar e deja tarziu, iar eu vreau sa petrec cat mai mult timp cu ea azi, mai ales ca voi pleca in seara aceasta spre Stanford. A mormait ceva inteles doar de ea, iar eu m-am aplecat sa o sarut pe obraz.

            -Nu ma injura, pitic, ii soptesc eu aproape de ureche, gadiland-o cu respiratia. Am o surpriza pentru tine si nu mai poate astepta.

            Cum am pronuntat acel cuvant, s-a intors brusc spre mine, facand ochii mari si a deschis gura pentru a intreba ceva. Nu am lasat-o sa spuna vreun cuvant, pentru ca m-am avantat sa o sarut. Nu trebuie sa afle, pana nu se afla in fata acelei surprize. Stiu ca va pune multe intrebari, pentru ca e o fire curioasa, dar sunt pregatit sa-i inchid gura cu cate un sarut de fiecare data.

            -Mancam, ne imbracam si plecam. Haide sus!spun eu si o trag de maini, ridicand-o in sezut. Nu face fata de catel plouat ca nu-ti merge, o atintesc eu cu privirea, iar aceasta se bosumfla.

            -Ma omori cu suspansul acesta, isi da ea ochii peste cap.

            -Si curiozitatea ta ma omoara. Grabeste-te, ca daca nu, plec singur, spun rapid si ma ridic din pat indreptandu-ma spre usa.

            -Matt!tipa ea in urma mea si ma intorc cu privirea.

            In acest moment ziceai ca e un copil abandonat, care intinde bratele pentru a-l lua in brate si sa-i oferi afectiune. Am oftat, dandu-mi ochii peste cap si m-am apropiat din nou de ea. I-am cuprins talia si am ridicat-o, iar aceasta imediat s-a incolacit in jurul meu, asezandu-si capul pe umarul meu si oftand usurata. Cum sa nu o iubesti?

            Facusem micul bagaj cu cele necesare dinainte sa se trezeasca Hope, deci habar nu are unde o duc. I-am zis doar sa se imbrace comod si m-a ascultat. S-a pregatit destul de repede, fiind nerabdatoare sa-mi descopere surpriza. Sper sa-mi iasa, pentru ca de abia ieri m-am gandit, vazand-o ca-i destul de deprimata. Chipul ei superb trebuie sa aiba intotdeauna intiparit un zambet si sunt hotarat sa i-l aduc eu.

            Am parcat masina si am vazut imediat cum s-a luminat la fata, recunoscand imediat locul. Nu m-am putut abtine cand i-am vazut reactia si am zambit larg. S-a dat rapid jos din masina si sunt sigur ca ar fi fugit spre intrare, dar se uita dezorientata in jur. Eu m-am dat calm jos, vrand sa o las sa mai fiarba putin in emotii, apoi am deschis portbagajul pentru a lua lucrurile. Ochii i s-au marit din nou cand a vazut ce aveam pe umar si sunt convins ca va incepe sa topaie de fericire. Si-a stapanit impulsul, dar un zambet larg i-a aparut pe buze, iar in mine a aparut un sentiment de multumire. Asa trebuie sa ramana mereu – zambind.

            -Hai mai repede!spune ea fiind cu cativa pasi in fata mea.

            M-am abtinut sa nu rad, pentru ca nu voiam sa o supar, asa ca am marit pasul. I-am deschis usa de la intrare si s-a avantat inauntru, iar de aici stia drumul singura. Ma bucuram nespus de mult ca e atat de entuziasmata si mai ales ca-i vad acel zambet superb. Cand am intrat in acea incapere unde se afla plaja improvizata, Hope deja era cu picioarele in apa. De abia astept sa se incalzeasca si sa putem merge pe plaja adevarata.